Home » Justitie » Campanie împotriva delincvenței juvenile

Campanie împotriva delincvenței juvenile

În perioada octombrie 2014 – martie 2015, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui desfășoară campania de prevenire a delincvenței juvenile „Copilărie fără delincvență”, acțiune ce face parte dintr-un proiect desfășurat la nivel național.
Proiectul ,,Copilărie fără delincvență” a fost inițiat în urma identificării nevoii de a intensifica activitățile de prevenire a criminalității în rândul minorilor care nu au împlinit vârsta răspunderii penale, respectiv 14 ani. Atât datele statistice, cât și constatările din teren ale polițiștilor și asistenților sociali au condus la concluzia că acești minori reprezintă un grup vulnerabil din punct de vedere infracțional. În acest context, proiectul și-a propus creșterea eficienței programelor de prevenire a delincvenței juvenile la minorii cu vârsta sub 14 ani.
În săptămâna care a trecut, în cadrul activităților organizate cu ocazia zilelor Școlii Gimnaziale „A.I.Cuza” Vaslui, au fost desfășurate și două activități mai ample prin care s-a urmărit atingerea scopului campaniei.
O activitate a fost desfășurată în ziua dedicată părinților, când polițiștii le-au vorbit acestora despre rolul grupului de prieteni al copiilor, întrucât multe infracțiuni sunt comise de minori sub influența prietenilor. Discuția a venit în completarea temei abordate de către psihologul școlii care a dorit să sublinieze importanța creării unui proces continuu în ceea ce privește educația în parteneriatul școală-familie.
Părinții au participat activ la dezbatere, înțelegând faptul că există multe provocări în societate la care copiii trebuie să facă față, dar nu o pot face fără sprijinul familiei.
Tot în cadrul campaniei a fost organizat și un concurs de desene cu tema prevenirii comportamentelor violente de către minori, concurs intitulat „Stop violenței”. Prin derularea concursului s-a urmărit atât dezvoltarea creativității elevilor, cât și înțelegerea de către aceștia a consecințelor comportamentelor violente. Premierea concursului a avut loc în ziua 23 ianuarie și s-a realizat cu sprijinul asociației I.P.A. Regiunea 1 Vaslui.
În cadrul campaniei, se vor desfășura în continuare activități cu elevii, fiind deja propuse teme cum ar fi siguranța pe internet sau prevenirea traficului de ființe umane. (R.N.)

În perioada octombrie 2014 - martie 2015, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui desfășoară campania de prevenire a delincvenței juvenile „Copilărie fără delincvență”, acțiune ce face parte dintr-un proiect desfășurat la nivel național. Proiectul ,,Copilărie fără delincvență” a fost inițiat în urma identificării nevoii de a intensifica activitățile de prevenire a criminalității în rândul minorilor care nu au împlinit vârsta răspunderii penale, respectiv 14 ani. Atât datele statistice, cât și constatările din teren ale polițiștilor și asistenților sociali au condus la concluzia că acești minori reprezintă un grup vulnerabil din punct de vedere infracțional. În acest context, proiectul și-a propus…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: