Home » Justitie » Telefoane „la conservă” în pachetele deținuților

Telefoane „la conservă” în pachetele deținuților

Conform oficialilor Penitenciarului Vaslui, pe parcursul anului trecut, lucrătorii instituției au colectat 14 telefoane mobile ajunse la deținuți sau destinate acestora. Aparatele au fost introduse în unitate prin metode ingenioase, cum ar fi ascunderea lor în conserve sau sacoșe cu fund dublu. Pe lângă telefoane, cei veniți la vizită mai aduceau și cartele SIM, încărcătoare și carduri de memorie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentenciarului Vaslui, Nicolae Toma, în pachete au fost găsite un număr de 11 telefoane mobile, 38 de cartele SIM, cinci încărcătoare pentru telefoane mobile, două acumulatoare și șase carduri de memorie. Cinci telefoane au fost descoperite chiar asupra persoanelor private de libertate, două au fost nerevendicate, iar patru au fost descoperite înainte de a intra în posesia deținuților.
„Dintre acestea din urmă, două nu au fost declarate la poarta de acces nr. 1, asupra persoanelor care au venit în vizită la diferite persoane private de libertate și două la sectorul vizite, disimulate într-o conservă și într-o sacoșă cu fund dublu. Deținuților asupra cărora au fost descoperite obiecte interzise le-au fost aplicate sancțiuni disciplinare, iar persoanelor vizitatoare care au încercat să introducă obiecte interzise în penitenciar le-a fost interzis accesul în instituție pe o perioadă de jumătate de an”, a declarat Nicolae Toma.
În toate cazurile, au fost sesizate organele de poliție și Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 185 din Legea 254/2013, care prevede că introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (R.N.)

Conform oficialilor Penitenciarului Vaslui, pe parcursul anului trecut, lucrătorii instituției au colectat 14 telefoane mobile ajunse la deținuți sau destinate acestora. Aparatele au fost introduse în unitate prin metode ingenioase, cum ar fi ascunderea lor în conserve sau sacoșe cu fund dublu. Pe lângă telefoane, cei veniți la vizită mai aduceau și cartele SIM, încărcătoare și carduri de memorie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentenciarului Vaslui, Nicolae Toma, în pachete au fost găsite un număr de 11 telefoane mobile, 38 de cartele SIM, cinci încărcătoare pentru telefoane mobile, două acumulatoare și șase carduri de memorie. Cinci telefoane au fost descoperite…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: