Home » Administratie » De pe scaunul de subprefect, în patul pușcăriei: Sergiu Marian merge la închisoare

De pe scaunul de subprefect, în patul pușcăriei: Sergiu Marian merge la închisoare

Fostul subprefect Sergiu Marian a fost condamnat, ieri, de magistrații Curții de Apel Iași, la patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, fals și luare de mită, fapte comise în timpul mandatului său, scopul final retrocedarea unor suprafețe de pământ în mod ilegal. În același dosar a fost condamnat și Mihai Hudum, fostul șef al Agenției Domeniilor Statului, Filiala Vaslui. În cazul acestuia, magistrații au dispus o condamnare de trei ani, cu suspendare, sub supraveghere.

 După ani de procese și zeci de termene, dosarul în care fostul subprefect de Vaslui Sergiu Marian este cercetat pentru retrocedarea unor suprafețe de teren în mod ilegal, a ajuns la final. Magistrații Curții de Apel Iași l-au condamnat, ieri, la patru ani de închisoare cu executare pentru comitarea infracțiunilor de fals, abuz în serviciu și luare de mită.

Alături de el, în același dosar, a fost condamnat și Mihai Hudum, fostul șef al Agenției Domeniilor Statului, Filiala Vaslui. Acesta a fost condamnat la trei ani, cu suspendare, sub supraveghere.

Cercetările în acest dosar au început în august 2008, când Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) s-a sesizat din oficiu în legătură o o serie de tranzacții imobiliare orchestrate de șefii Prefecturii Vaslui de la acea vreme. După aproape trei ani de anchetă, procurorii anticorupție au stabilit că Sergiu Marian a intrat în mod ilegal în prosesia celor 21 de hectare aparținând societății Vidișamp Huși.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, două persoane au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru câte 40 de hectare de teren situate pe raza comunelor Alexandru Vlahuță și Bogdana. Comisia Județeană de Fond Funciar le-a respins cererile, motivând că vechile amplasamente nu sunt disponibile, pe acele suprafețe fiind deja puse în proprietate alte persoane. În consecință, cei doi solicitanți au fost trecuți pe lista de despăgubiiri, conform legii, însă fără a li se oferi un alt teren de o valoare similară pe un alt amplasament.

„În cursul anului 2007, inculpatul Marian Sergiu, în calitate de subprefect al județului Vaslui și de vicepreședinte al Comisiei Județene de Fond Funciar, a inițiat și a efectuat procedurile de radiere a celor două persoane, fără știrea sau acordul lor, din lista pentru despăgubiri și înscrierea lor într-o altă listă, care presupunea atribuirea unor terenuri situate pe raza comunei Fălciu. În urma demersurilor sale, subprefectul Marian Sergiu i-a facilitat fratelui său, Marian Vasile-Marius, achiziția terenurilor în cauză la prețuri derizorii. Subprefectul Marian Sergiu a fost sprijinit de inculpații Cupșan Cătălin-Vasile, secretar al Instituției Prefectului județului Vaslui și secretar al Comisiei județene de fond funciar, și de Luca Gabriela, membru al Comisiei județene de fond funciar, care, în demersurile lor, au încălcat atât atribuțiile de serviciu, cât și dispozițiile normative ce reglementează domeniul fondului funciar. Concret, inculpații Marian Sergiu și Cupșan Cătălin-Vasile, în calitate de vicepreședinte, respectiv secretar al Comisiei județene de fond funciar Vaslui, au aprobat și i-au determinat pe ceilalți membri ai comisiei să aprobe propunerile făcute de comisiile de fond funciar Bogdana și Alexandru Vlahuță, astfel încât cele două persoane care formulaseră cereri de restituire să fie radiate de pe lista de despăgubiri și să fie înscrise pe lista ce presupunea atribuirea de teren în comuna Fălciu, din rezerva Agenției Domeniilor Statului. Această operațiune avea ca scop creșterea valorii de piață a terenurilor în cauză, fiind efectuată cu încălcarea mai multor prevederi legale în materia reconstituirii drepturilor de proprietate“, susțin procurorii.

După ce au fost emise titlurile de proprietate pentru terenurile din Fălciu, fratele lui Sergiu Marian a ridicat de la sediul primăriei cele două documente, după care a luat legătura cu cele două moștenitoare, pretinzându-le vânzarea întregii suprafețe contra sume de 1,6 miliarde de lei.

Propunerea lor a fost acceptată, iar terenurile au intrat în proprietatea SC Comercial Marian SRL, al cărei administrator era fratele fostului subprefectului. Conform procurorilor, prejudiciul creat în această speță a fost de 1,5 miliarde lei vechi, reprezentând diferența dintre valorile de piață ale celor două amplasamente. De asemeneam firma SC Comercial Marian SRL a obținut un folos în valoare de 68.000 lei prin achiziția terenurilor în cauză la un preț inferior celor de piață al acestora. (Ionuț PREDA)

About Mihai Vasile

3 comments

  1. asta este ,,democratie ,,statul ROMAN cheltuie sume colosale pentru infractori de tipul asta .trebuia confiscata averea si dupa asta condamnat la 10 ani cu executare pe muchie

  2. ce suspendare? si justitia citeodata e oarba la puscarie cu ei ….

  3. Valentin Izvoranu

    dacă nu se recuperează prejudiciile, tot bine e pentru infractori; fac ceva pușcărie, apoi zic pa ! sînt asigurați pe viață…

%d blogeri au apreciat: