Google+
Home » Social » Legendele Bârladului – Cerbul de Aur

Legendele Bârladului – Cerbul de Aur

Astăzi, Est News inaugurează un serial despre locurile de odinioară care dăinuie și în prezent în memoria bârlădenilor, fie chiar și numai cu numele. În fiecare vineri, vom încerca să dezvăluim tinerilor de astăzi istoria sau legenda unor zone pe care le pomenim deseori în viața noastră de zi cu zi. Asta, pentru că niciunul dintre locurile acestea nu-și poartă numele întâmplător. În spate se află povești interesante, hazlii sau, dimpotrivă, pline de tragic, care au ca notă comună un lucru pentru care bârlădenii au o veritabilă slăbiciune: parfumul de altădată. Articolele noastre au ca suport atât documente, fragmente literare bazate pe realitate, mărturii scrise ale unor oameni care s-au născut sau au trăit în Bârlad, declarații ale unor profesori de istorie, dar, mai cu seamă, povestiri transmise din vechime de la un om la altul.

Simona MIHĂILĂ

Începem serialul nostru cu o zonă emblematică pentru orașul Bârlad: Cerbul de Aur. Toți bârlădenii știu că numele provine de la un ornament foarte reușit – înfățișând un cerb – de pe o veche casă din oraș pe care numai cei născuți în ultimii ani nu au cunoscut-o, din pricină că a fost demolată.
Casa se afla chiar în intersecția de la Cerbul de Aur și avea o vechime seculară, fiind martora multor evenimente majore care au marcat Bârladul. Surprinzător, însă, clădirea nu a reușit să stârnească niciodată interesul oamenilor preocupați de cultura și de istoria orașului. Timpul a „răzbunat-o” în felul său, căci bârlădenii care vorbesc de Cerbul de Aur nu pot să nu-și amintească de acea casă.
Sperăm că documentarul nostru va reuși să le facă o imagine și celor care nu au apucat-o, dar care vor dori, peste ani, să știe de unde își trage numele vestitul Cerbul de aur.
Nu se poate spune că Cerbul de Aur este o zonă, ci mai degrabă un punct. De fapt, se limitează la acea intersecție care unește zona centrală, cu cartierul Gară, cu aripa de sud și cu o parte din zona de case din oraș.
Denumirea se trage, așa cum spuneam, de la acel ornament original aplicat pe clădirea ce astăzi nu mai există, fără nici o legătură cu specificul zonei în care este amplasat Bârladul. Era un basorelief din ghips, înfățișând un cerb, cu coarne imense și cu alură princiară. Fusese montat deasupra intrării principale a clădirii și, prin felul în care era realizat, părea că străjuiește întreaga intersecție, cu o atitudine dominatoare. Locul ales de cel care l-a aplicat acolo era avantajat și de poziția ușii desupra căreia se afla: în colțul ușor rotunjit al clădirii (așa cum erau casele de odinioară) în așa fel încât să fie vizibilă din cât mai multe unghiuri.
Cerbul era suflat în bronz auriu. La fel erau și inscripțiile care îl însoțeau, respectiv denumirea „Cerbul de Aur”, anul „1940” și inițialele „H.C.”. Pentru aceste detalii, clădirea atrăgea atenția tuturor celor care treceau prin zonă.
Copiii, însă, erau foarte atrași de cerbul suflat în bronz. Mai puțin preocupați de grijile cotidiene ale adulților, ei nu se săturau niciodată să studieze imaginea acelei vietăți, atât de neobișnuite pentru aceste locuri.
Fiindcă nimeni nu a fost interesat să afle ce anume explica prezența acestui cerb pe clădire, nu se cunoaște nici în ziua de astăzi adevăratul motiv pentru care ajunsese acolo. Nu se știe, de asemenea, nici când a fost montat. Anul 1940, care era inscripționat aici, indică data când a fost cumpărată clădirea de un bârlădean pe nume Constantin Hîncu (de unde și inițialele). El era vărul proprietarului hotelului „Mielul Alb”, situat în apropierea Podului Pescăriei și care a fost renumit timp de mai multe decenii. L-au apucat și mare parte din bârlădenii din ziua de astăzi, fiindcă, după ce comuniștii au venit la putere i-au păstrat destinația inițială, până ce a fost culcat la pământ de noua sistematizare a urbei.
Adrian Hîncu, nepotul și moștenitorul lui Constantin Hîncu, ne-a povestit că bunicul său a cumpărat casa de la o femeie evreică. Clădirea era în formă de „L”, iar în spate, pe unul dintre pereți, era inscripționat anul 1873. Documentele deținute de familia Hîncu arată că, de fapt, acesta este anul când a fost construită.
cerbul-de-aur2El ne-a spus că, după ce bunicul său a cumpărat casa, și-a deschis aici un han: „Două dintre camere erau pentru cazare, iar cea mai mare dintre încăperi era locul unde se mânca, adică sala de mese sau restaurant, cum îi spunem noi astăzi”.
Familia Hîncu știe sigur că, în momentul cumpărării, clădirea nu avea destinația de han. Este oarecum surprinzător, fiindcă, din puținele documente care există în legătură cu casa cu cerb reiese că era han încă din momentul construcției. O explicație există totuși: Hîncu a cumpărat-o într-un moment de mari frământări politice, puțin înaintea celui de-al Doilea război mondial.
„Îmi amintesc de bunicul meu care îmi povestea că, atunci când a cumpărat casa de la jidancă, a preluat-o cu tot cu un chiriaș legionar. A avut mare bătaie de cap până ce l-a dat afară. Efectiv, nu putea scăpa de el nicicum. Probabil că evenimentele politice au adus unele transformări și poate că de aceea în clipa respectivă hanul nu mai exista”, ne-a povestit Hîncu.

Hanul din Mahalaua din Jos de Poșta Veche

Data construcției casei – 1873 – dovedește cât de necesar era un han în acea perioadă în Bârlad. „Istoria Bârladului”, carte scrisă de profesorul Oltea Rășcanu Gramaticu, ne relatează că la începutul secolului al XIX-lea, creșterea populației a făcut ca Bârladul și împrejurimile acestuia să devină unul dintre centrele principale de desfacere a produselor din Moldova. Așa s-a ajuns ca în 1866, dintr-o populație de aproape 85.000 de locuitori, cât era în ținutul Tutova, existau peste 2.300 de comercianți. Prezența numerică a negustorilor făcea ca în zonă să aibă loc nenumărate târguri și iarmaroace, organizate de diferiți proprietari. Era chiar o concurență grozavă, fiindcă ofereau posibilități multiple de realizare a unor însemnate venituri bănești.
Cum târgurile și iarmaroacele nu durau doar o zi, țăranii veniți de cine știe pe unde pentru a vinde sau cumpăra aveau nevoie de un loc unde să înopteze. Iar în acele vremuri, hanurile erau construite, de regulă, la marginea târgurilor.
Ei bine, în anii 1800 și mult mai târziu, actualul Cerbul de Aur era marginea orașului. Dincolo de ea erau „căzărmile”, respectiv clădirile Regimentului 12 Dorobanți (unitatea militară). Zona se numea Mahalaua din Jos de Poșta Veche (pe timpuri, Bârladul era împărțit nu în cartiere, ci în mahalale).
Se pare că în hanul acesta ar fi funcționat ani buni spitalul bârlădean. Era, firește, o locație provizorie, fiindcă nu exista o clădire special amenajată. Un document, citat în „Istoria Bârladului”, spune că spitalul a funcționat într-un local de pe ulița Cacaina: „… când fiind ruinat până să cadă la pământ s-a închiriat un han la marginea orașului unde a funcționat în condițiile cele mai mizerabile, până în 1881, cînd bolnavii au fost transferați în clădirea nouă, ce poartă numele de «Spitalul Bârlad și Elena Beldiman»”.
Anul construcției casei de la Cerbul de Aur coincide cu o perioadă în care urbea cunoștea transformări importante. De pildă, atunci a apărut iluminatul public. În 1872 se cerea arhitectului orașului să prezinte devizul pentru „facerea din nou a 57 de fanare și 56 de fanare cu stîlpii lor la strada spre gară (unul din brațele intersecției – n.r.) fiindcă la 1 septembrie viitor urmează a se pune circulație calea ferată și este necesitate a se așeza la gară niște asemenea fanare”.
Înflorirea economică, introducerea iluminatului public, inaugurarea căiii ferate la Bârlad, iată numai câteva dintre motivele pentru care un bârlădean a găsit că anul 1873 este numai bun pentru a construi un han la margine de târg.

Epilog

Revenind la perioada în care Constantin Hîncu a cumpărat casa, este foarte posibil ca el să fi fost artizanul acelui cerb de legendă. Literele cu care au fost inscripționate denumirea „Cerbul de Aur”, inițialele numelui său, precum și cifrele care formau anul în care a devenit proprietar erau din aceleași material ca și basorelieful care înfățișa cerbul. Adrian Hîncu nu-și amintește nimic în legătură cu acest lucru, dar spune că este posibil ca bunicul său, inspirat de cine știe ce poveste ori întâmplare a vieții sale și-a ales cerbul drept siglă a afacerii.
După venirea comuniștilor, o parte a casei a fost naționalizată. Constantin Hîncu a avut norc că nu a pierdut-o pe toată, deoarece avea patru copii și nevoia de spațiu era mare. A pierdut doar o încăpere – pe cea cu intrarea principală, deasupra căreia era vestitul ornament. Bârlădenii își amintesc că aici a funcționat, pe rând, o crâșmă și un atelier de cizmărie.
Pentru autoritățile locale comuniste, denumirea hanului „Cerbul de Aur” a fost motiv de inspirație pentru a „boteza” astfel un complex de localuri construite peste drum. Cine nu-și amintește, oare, de restaurantele elegante cu numele de „Cerbul de Aur”, în care se putea mânca bine, se putea dansa sau organiza o nuntă? Tot aici, cine știa să se „descurce” putea găsi băuturi și țigări fine, de import, și chiar produse alimentare alese (icre negre, măsline etc.).
După Revoluție, acest complex și-a pierdut din strălucire, trecând de la un proprietar la altul. În schimb, moștenitorul lui Hîncu și-a redobândit spațiul confiscat de comuniști. Bucuria nu a fost de lungă durată.
În 1997, autoritățile locale au demarat cea mai importantă investiție din ultimii ani: supralărgirea Bulevardului Republicii. Au fost demolate, în schimbul unor despăgubiri acordate proprietarilor, case aflate și de o parte și de cealaltă a străzii. Casa cu cerb nu a făcut excepție. Majestuosul animal ornamental s-a prăbușit odată cu pereții clădirii. Copiilor din zonă nu le-au mai rămas din fascinația de altădată, decât niște bucăți de ghips aurite cu bronz.

Astăzi, Est News inaugurează un serial despre locurile de odinioară care dăinuie și în prezent în memoria bârlădenilor, fie chiar și numai cu numele. În fiecare vineri, vom încerca să dezvăluim tinerilor de astăzi istoria sau legenda unor zone pe care le pomenim deseori în viața noastră de zi cu zi. Asta, pentru că niciunul dintre locurile acestea nu-și poartă numele întâmplător. În spate se află povești interesante, hazlii sau, dimpotrivă, pline de tragic, care au ca notă comună un lucru pentru care bârlădenii au o veritabilă slăbiciune: parfumul de altădată. Articolele noastre au ca suport atât documente, fragmente literare…

Review Overview

User Rating: 1.1 ( 1 votes)

About Simona Vasile

4 comments

  1. foarte frumos acest articol! de mult timp n-am mai citit povesti vechi despre orasul nostru. felicitari ca nu le lasati sa moara

  2. casa cu cerbul de aur exista si astazi, numai ca a fost „scurtata” pe inaltime si a disparut si cerbul. este chiar in coltul intersectiei, cum mergi spre cinema barladul.

    • ai citit articolul? asa scrie si acolo

    • dupa cum scrie si in articol, casa originala a fost demolata. cea la care te referi tu si de care spui ca a fost scurtata e cu totul alta. casa veche se afla unde este acum semaforul. a fost daramata pentru a fi supralargita strada

%d blogeri au apreciat: