Home / National / Comisia juridică a avizat favorabil cererile DNA de încuvințare a arestării pentru Elena Udrea

Comisia juridică a avizat favorabil cererile DNA de încuvințare a arestării pentru Elena Udrea

Deputații din Comisia juridică au adoptat raport favorabil, duminică, la cele trei solicitări ale DNA încuviințare a arestării deputatei Elena Udrea, două în dosarul “Microsoft” și una în dosarul ”Gala Bute”.

Membrii comisiei au avizat, de asemenea, favorabil cererile DNA de încuviințare a extinderii urmăririi penale în Dosarul ”Gala Bute” și de începere a urmăririi penale împotriva acesteia în dosarul Microsoft.

Anunțul privind rezultatul votului a fost făcut, a finalul ședinței, de președintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă.

“Am avut practic cinci voturi de dat astăzi. Am avut patru solicitări una dintre ele având două capete, două solicitările în interiorul ei”, a precizat el..

Potrivit acestuia Comisia juridică a avizat favorabil începerea urmăririi penale ”față de unele fapte” în dosarul Gala Bute cu 20 voturi “pentru”, un vot anulat și o ”abținere”.

La cea de a doua solicitare tot în dosarul ”Gala Bute”, care vizează măsura arestării, comisia a dat raport favorabil, cu 17 voturi “pentru”, trei “împotrivă” și două voturi anulate.

Potrivit lui afirmațiilor sale, cea de-a treia cerere vizând dosarul Microsoft, prin care se solicita începerea urmăririi penale, Comisia juridică a fost avizată favorabil cu 21 voturi “pentru” și o ”abținere”.

În cazul ultimei solicitări, existau, de fapt, două cereri, care au fost supuse separat votului. Prima, care viza încuviințarea reținerii și arestării a primit din partea deputaților 18 voturi “pentru”, două ”împotrivă” și două ”abțineri”, iar a doua cerere, care viza arestarea a primit 16 voturi “pentru”, patru “împotrivă” și două ”abțineri”.

Potrivit lui Bogdan Ciucă au fost prezenți 22 din cei 26 de membrii ai comisiei.

Acesta a menționat că plenul votează solicitarea Parchetului sau a ministerul, după caz, luând în calcul sau nu ”așa-numita recomandare prin raport sau viziune pe care a avut-o Comisia juridică pe acest subiect”.

Întrebat dacă Elena Udrea a cerut membrilor comisiei să încuviințeze începerea urmăririi penale și nu și arestarea sau reținerea, Ciucă a răspuns: ”Fără să mai fac alte precizări, pot confrma că, atât avocații apărării, cât și doamna deputat au solicitat încuviințara începerii urmăririi penale, având rezerve față de celelalte măsuri”.

”Parlamentarii din comisie și-au exprimat un punct de vedere care va fi validat sau nu de către plen”, a adăugat el.

Ciucă a menționat că rapoartele vor fi trimise Biroului Permanent al Camerei Deputaților. ”Dânșii le au pe masă pe toate și vor decide când și cum le vor supune votului de plen”, e explicat deputatul.

Udrea: Am cerut încuviințarea începerii urmăririi penale; cererea de arestare de trei ori -”excesivă”

”Le-am prezentat doar punctul meu de vedere, nu le-am cerut decât să încuviințeze începerea urmăririi penale, să permită accesul meu în fața procurorilor DNA, dar și accesul DNA în a porni ancheta în ceea ce mă privește. În rest, nu am cerut nimic”, a spus ea, întrebată dacă le-a cerut colegilor să aprobe cererea de avizarea a arestării sale preventive.

”Trebuie să am posibilitatea în mod corect, nu în felul în care mi se întâmplă mie astăzi și eu mă bucur că domnul Președinte (Traian Băsescu – n.r.) a confirmat ce am spus”, a adăugat aceasta, întrebată despre afirmațiile lui Băsescu, care a spus că Udrea trebuie ai aibă posibilitatea să se apere.

Ea a spus că este mult mai greu să spui lucrurile pe care vrei să le spui, să faci dezvăluiri despre oameni despre care nimeni nu are curaj să spună nimic, cum este cazul lui Florian Coldea, atunci când ești arestat preventiv. ”Acesta este motivul pentru care lucrurile sunt pe repede înainte, totul în câteva zile, trei cereri, că poate doar una trece și îi închidem gura Elenei Udrea”, a opinat deputata.

Ea a spus că este vorba, în cazul său, lucru pe care l-a spus și în comisie, o situație excepțională, care se datorează conflictuui deschis pe care îl are cu generalul Coldea.

”În ultimele zile, de la momentul a care am formulat un denunț împotriva acestuia, vedem o avalanță de acuzații care mi se aduc, de cereri de arestare preventivă, în condiții în care oameni cu acuzații mult mai probate, cu acuzații grave, oameni care au luat deja condamnări în primă instanță au fost cercetați în libertate”, a menționat Udrea.

Ea a subiniat că orice persoană asupra căreia există suspiciuni trebuie să fie cercetată, că Parlamentul nu trebuie să ”interfereze” cu justiția, că trebuie să permită justiției să cerceteze pe oricine fie el parlamentar sau fost ministru.

”Am reiterat solicitarea de data trecută ca această comisiei juridică să avizeze pozitiv cererea de începerea urmăririi penale sau cererile, pentru că sunt două în ceea ce mă privește. De asemenea, am spus colegilor din Comisia juridică faptul că nu cred că este întâmplător sau că este firesc ceea ce mi se întâmplă și anume ca împotriva mea în doar două ore să se remită trei cereri de arestare preventivă, în condițiile în care pe niciuna din cauzele în care am fost acuzată nici în Gala Bute, nici în cazul dosarului Microsoft legat de denunțurile care au fost ivocate nu am fost măcar chemată să îmi spon un punct de vedere”, a menținat aceasta.

Ea a arătat că a permite justției să o cheme să își spună un punct de vedere este un drept pe care ea îl are.

”Vreau să mă prezint în fața anchetatorilor și vreau să fiu audiată legat de acuzațiile care mi se aduc, însă cerea arestare preventivă formulată de trei ori împotriva mea în doar două ore mi se pare excesivă și excepțională”, a conchis Elena Udrea.

Sursa: mediafax.ro

Deputații din Comisia juridică au adoptat raport favorabil, duminică, la cele trei solicitări ale DNA încuviințare a arestării deputatei Elena Udrea, două în dosarul "Microsoft" și una în dosarul ”Gala Bute”. Membrii comisiei au avizat, de asemenea, favorabil cererile DNA de încuviințare a extinderii urmăririi penale în Dosarul ”Gala Bute” și de începere a urmăririi penale împotriva acesteia în dosarul Microsoft. Anunțul privind rezultatul votului a fost făcut, a finalul ședinței, de președintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă. "Am avut practic cinci voturi de dat astăzi. Am avut patru solicitări una dintre ele având două capete, două solicitările în interiorul ei",…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Victimele din clubul Colectiv, comemorate printr-un mars al tacerii, la un an de la tragedie. Peste 5.000 de oameni au fost la Colectiv, unde au depus flori si lumanari

Peste 5.000 de persoane au ...

Șoferii de care să te ferești: o mașină din opt provoacă accidente

Mașina puternică la volanul căreia ...

Totul despre noua lege! Conversia creditelor în franci elvețieni, pas cu pas

Zilele trecute, a fost adoptată ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: