Home » Sanatate » Angajări la spitalul din Bârlad

Angajări la spitalul din Bârlad

de Mihaela NICULESCU

Lipsa cadrelor medicale medii, a infirmierilor și a îngrijitorilor este o problemă esențială cu care se confruntă Spitalul de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad. După mai bine de un an, au fost scoase la concurs 14 posturi de asistenți medicali și îngrijitoare. Examenele scrise și interviurile vor fi organizate în perioada 16 – 27 februarie.

„Spitalul «Elena Beldiman» are disponibile mai multe posturi, dar nici pe departe câte ar trebui pentru a acoperi deficitul de personal. Am fost foarte atenți, pentru a scoate la concurs exact posturile de care avem nevoie în mod special”, a declarat dr. Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului.

Astfel, spitalul bârlădean are nevoie de trei asistenți medicali principali – unul pentru secția Boli Infecțioase, unul pentru Pneumologie și unul pentru secția Pediatrie (dietetică).
De asemenea, au fost scoase la concurs, patru posturi de asistenți medicali generaliști, care vor fi distribuiți la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU), secția Medicală și Sterilizare.
Mai sunt necesari și doi asistenți medicali debutanți pentru Anestezie și Terapie Intensivă. Spitalul mai are nevoie și de un infirmier debutant pentru blocul operator, trei îngrijitori curățenie pentru secțiile CPU ȘI Dietetică Pediatrie, dar și de un instalator sanitar.

Până acum s-au înscris 38 de candidați pentru cele 14 posturi, data limită fiind 6 februarie.

de Mihaela NICULESCU Lipsa cadrelor medicale medii, a infirmierilor și a îngrijitorilor este o problemă esențială cu care se confruntă Spitalul de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad. După mai bine de un an, au fost scoase la concurs 14 posturi de asistenți medicali și îngrijitoare. Examenele scrise și interviurile vor fi organizate în perioada 16 - 27 februarie. „Spitalul «Elena Beldiman» are disponibile mai multe posturi, dar nici pe departe câte ar trebui pentru a acoperi deficitul de personal. Am fost foarte atenți, pentru a scoate la concurs exact posturile de care avem nevoie în mod special”, a declarat dr.…

Review Overview

User Rating: 4.35 ( 1 votes)

About Simona Vasile

One comment

  1. deja s-au dat locurile! totul pe baza de spaga!

%d blogeri au apreciat: