Google+
Home » Business » Premierul Ponta și președintele Iohannis bat la ușa marilor puteri. Din păcate, americanii și francezii și-au redus într-un an investițiile în România cu 1,5 miliarde de euro

Premierul Ponta și președintele Iohannis bat la ușa marilor puteri. Din păcate, americanii și francezii și-au redus într-un an investițiile în România cu 1,5 miliarde de euro

Premierul Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis bat în aceste zile lumea în lung și în lat – primul mergând în America în căutare de investitori, cel de-al doilea la Paris încercând să repare relația cu Franța stricată în vremea lui Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a plecat aseară în Statele Unite ale Americii cu scopul declarat de a găsi investitori, în vreme ce președintele Klaus Iohannis s-a aflat ieri în vizită în Franța, aceste două țări fiind de importanță majoră pentru România, dar care, într-un singur an, 2013, și-au redus investițiile în economia locală, împreună, cu 1,5 miliarde de euro.

În 2013, ultimele date disponibile la BNR, investițiile americane în România s-au redus cu 800 de milioane de euro, iar cele franceze cu 700 de milioane de euro. Cu ambele state România are încheiate „parteneriate stra­tegice“, însă ele, din punct de vedere economic, au contat prea puțin. SUA nu au de trei ani un ambasador la București, americanii sunt abia pe locul al 13 în topul investitorilor străini, cu un stoc al investițiilor de doar un miliard de euro.

În privința Franței, relațiile politice sunt la cel mai jos nivel din istorie, principala dispută repre­zentând-o romii români rezidenți în această țară.

O să merg la Washington pentru a avea întâlniri și cu secretarul de stat al comerțului și cu alți reprezentanți ai mediului de afaceri pe dimensiunea economică a Parteneriatului strategic România-Statele Unite ale Americii. La relații excelente politice și militare trebuie să avem relații mai bune și economice“, a spus ieri Ponta, citat de Mediafax. Ponta spune că este nevoie de îndepărtarea oricăror bariere pentru marii investitori americani astfel încât Parteneriatul strategic să fie eficient și din punct de vedere economic, nu doar politic și militar.

La rândul său, Iohannis susține: „Avem relații româno-franceze care depășesc cadrul unui parterne­riat simplu, chiar al unui parteneriat strategic“.

Ce afaceri au americanii pe piața locală

În urmă cu o lună, emisarul american Victoria Nuland a venit la București să-l cunoască, după cum a afirmat, pe președintele Klaus Iohannis și a susținut că există interes pentru România din partea companiilor americane. Însă, în cuida faptului că există o prezență militară americană aici, iar realizarea scutului antirachetă este în grafic, relațiile economice româno-americane stagnează.

Sursa: mediafax.ro

Premierul Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis bat în aceste zile lumea în lung și în lat – primul mergând în America în căutare de investitori, cel de-al doilea la Paris încercând să repare relația cu Franța stricată în vremea lui Traian Băsescu. Premierul Victor Ponta a plecat aseară în Statele Unite ale Americii cu scopul declarat de a găsi investitori, în vreme ce președintele Klaus Iohannis s-a aflat ieri în vizită în Franța, aceste două țări fiind de importanță majoră pentru România, dar care, într-un singur an, 2013, și-au redus investițiile în economia locală, împreună, cu 1,5 miliarde de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: