Home » Justitie » Viol în grup pregătit de „iubitul” de pe facebook

Viol în grup pregătit de „iubitul” de pe facebook

de Roxana NĂSTASĂ

O tânără de 22 de ani, din județul Vaslui a trăit drama vieții ei după ce a fost sedusă pe facebook de un bărbat din Constanța. După discuții consumate în mediul online, tânăra s-a dus la Constanța să-l vadă și în realitate pe cel cu care socializa pe Facebook. Întâlnirea n-a fost însă cum și-a imaginat: a fost dusă într-un apartament și ținută acolo două zile, timp în care a fost violată în repetate rânduri de Don Juan-ul de pe net. Mai mult, constanțeanul și-a împărțit cucerirea cu mai mulți prieteni, care au supus-o pe tânără la suplicii greu de închipuit. Fata a scăpat abia după ce a sărit de pe balconul locuinței unde a avut loc întâlnirea, aflat la etajul al patrulea.

Tânăra din Vaslui a mers duminică la Contanța să-l cunoască pe prietenul de pe facebook, dar s-a trezit încuiată în apartament și violată de mai mulți indivizi. A scăpat abia marți, după ce a sărit de pe balconul locuinței aflate la etajul al patrulea al blocului, aterizând pe acoperișul unui balcon situat la nivelul al doilea și fiind salvată de un locatar care a alertat autoritățile, prin numărul 112.

Carmen Șerbănescu

Carmen Șerbănescu

„Ieri (n.r. marți), polițiștii au primit o sesizare cu privire la faptul că o tânără de 22 de ani, din municipiul Vaslui, din mediul rural, a fost lipsită de libertate și violată de mai mulți bărbați. Aceasta a cunoscut un bărbat pe facebook, iar duminică a venit la Constanța să-l întâlnească. Cei doi s-au întâlnit și au mers la un apartament închiriat unde tânăra a fost lipsită de libertate și violată de mai mulți bărbați. A scăpat după două zile după ce a sărit din balconul apartamentului. În acest caz, patru bărbați au fost identificați de polițiști până în prezent, fiind reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pentru lipsire de libertate și viol, urmând a fi prezentați mâine (n.r. azi) la Judecătoria Constanța cu propunere de arestare preventivă” a declarat pentru Est News, Carmen Șerbănescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Tânăra a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Constanța pentru investigații medicale.

de Roxana NĂSTASĂ O tânără de 22 de ani, din județul Vaslui a trăit drama vieții ei după ce a fost sedusă pe facebook de un bărbat din Constanța. După discuții consumate în mediul online, tânăra s-a dus la Constanța să-l vadă și în realitate pe cel cu care socializa pe Facebook. Întâlnirea n-a fost însă cum și-a imaginat: a fost dusă într-un apartament și ținută acolo două zile, timp în care a fost violată în repetate rânduri de Don Juan-ul de pe net. Mai mult, constanțeanul și-a împărțit cucerirea cu mai mulți prieteni, care au supus-o pe tânără la…

Review Overview

User Rating: 4.5 ( 1 votes)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: