Home / Sanatate / Cui îi pasă de normele UE?

Cui îi pasă de normele UE?

de Mihaela NICULESCU

Controalele efectuate de inspectorii de la Protecția Consumatorului Vaslui au scos la iveală că niciun restaurant din județ nu s-a conformat legislației prin care sunt obligați să le prezinte clienților lista ingredientelor care intră în compoziția preparatelor din meniu.

„Aș dori o listă meniu pentru că sunt alergic și vreau să știu exact ce să comand în restaurantul dumneavoastră”, așa ar trebui să solicite clienții care sunt alergici sau au intoleranță la anumite ingrediente.
Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Vaslui au constatat cu stupoare că niciunul dintre agenții economici, care desfășoară activități de alimentație publică, nu a fost găsit în regulă. Pe lângă ignoranța specific românească, aceștia s-au prevalat de anumite ambiguități din lege.
În 13 decembrie 2014, a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern privind punerea în aplicare a Regulamentului UE 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Proprietarii de restaurante, de exemplu, cunoșteau în mare parte prevederile Regulamentului UE, dar nu le-au aplicat pentru că nu erau obligatorii. Ar fi fost costisitor să-și schimbe toate listele de meniu cu altele noi care să cuprindă informații utile pentru consumatorii cu alergii, sau intoleranță la gluten, lactoză, etc. Deși acum sunt obligatorii, inspectorii CJPC Vaslui au constatat că nici după aproape trei luni proprietarii de restaurante nu s-au conformat.
Constantin Vasilache, comisarul șef al CJPC Vaslui, recunoaște că agenții economici se mișcă greoi, dar și că Hotărârea de Guvern este neclară.
„În acest act normativ nu se precizează explicit care sunt modalitățile de comunicare către consumatori a ingredientelor și produselor care pot crea probleme de sănătate, ca alergii sau intoleranțe. Nu se specifică dacă informațiile trebuie tipărite pentru fiecare fel de mâncare sau pe o listă separată. De asemenea, Hotărârea de Guvern lasă să se înțeleagă că aceste informații pot fi transmise și verbal clienților, lucru greu de verificat în cadrul controalelor pe care le efectuăm”, a declarat șeful CJPC Vaslui.
Constantin Vasilache este de părere că, deși actul normativ lasă loc de interpretări, proprietarii de restaurante vor trebui să completeze listele meniu cu informații utile referitoare la ingredientele și produsele folosite și speră că acest lucru se va întâmpla până pe 15 martie, când se sărbătorește Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor.
În UE sunt din ce în ce mai multe persoane cu alergii și intoleranțe la unele produse și ingrediente. Pentru că la mijloc este sănătatea europenilor, a fost emis Regulamentul 1169/2011, care să fie transpus în legislația tuturor țărilor UE.

de Mihaela NICULESCU Controalele efectuate de inspectorii de la Protecția Consumatorului Vaslui au scos la iveală că niciun restaurant din județ nu s-a conformat legislației prin care sunt obligați să le prezinte clienților lista ingredientelor care intră în compoziția preparatelor din meniu. „Aș dori o listă meniu pentru că sunt alergic și vreau să știu exact ce să comand în restaurantul dumneavoastră”, așa ar trebui să solicite clienții care sunt alergici sau au intoleranță la anumite ingrediente. Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Vaslui au constatat cu stupoare că niciunul dintre agenții economici, care desfășoară activități de…

Review Overview

About Simona Vasile

x

Check Also

CTS Bârlad își revine încet după o perioadă în care, din cauza concediilor, donatorii au fost foarte puțini

Activitatea Centrului Județean de Transfuzii ...

ULTIMA ORĂ A încetat din viață farmacista Ana Sârbu, soția regretatului dr. Constantin Teodorescu

ULTIMA ORĂ: A încetat din ...

Ce au de ascuns cei de la Spitalul Bârlad? Tot mai puțină transparență la concursurile pentru ocuparea posturilor vacante

Spitalul Municipal de Urgență „Elena ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: