Home » National » Curtea de Conturi: Controalele fiscale din judete nu respecta legea

Curtea de Conturi: Controalele fiscale din judete nu respecta legea

Veniturile din numeroase orașe ale țării sunt prost administrate de autoritățile locale, după cum au relevat controalele Curții de Conturi, rezultatele cărora au fost prezentate în raportul anual pe 2013.

Reprezentanții Curții de Conturi au trasat câteva concluzii comune aplicabile în cazul majorității unităților administrativ-teritoriale.

Astfel, instituția abilitată cu verificarea documentelor instituțiilor statului susține în raportul pentru anul 2013 că „dosarele fiscale ale contribuabililor bugetului local nu sunt constituite, completate și gestionate astfel încât să conțină toate documentele cu relevanță fiscală, funcție de modificările intervenite în masa impozabilă”.

Documentele enumerate de Curtea de Conturi în acest sens sunt: declarațiile fiscale și actele atestatoare care se anexează la acestea, deciziile de impunere și cele referitoare la obligațiile de plată accesorii, certificatele de atestare fiscală, înștiințările, somațiile și alte documente de executare silită, dovezile privind comunicarea actului administrativ-fiscal, declarațiile speciale de impunere în cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe.

Mai mult, Curtea de Conturi susține că activitatea de inspecție fiscală nu respectă cerințele legale. „Activitatea de inspecție fiscală nu este organizată și exercitată potrivit cerințelor legale în domeniul impozitelor și taxelor locale, în scopul verificrii bazelor datelor de impunere, a legalității și conformității declarațiilor fiscale, a corectitudinii datelor și informațiilor necesare stabilirii reale a obligațiilor fiscale reprezentând impozite și taxe locale datorate de către contribuabilii persoane fizice și juridice, a respectării prevederilor legislaiei fiscale și contabile ori stabilirii diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora”, se arată în raportul Curții de Conturi.

În plus, autoritățile administrației publice locale nu au luat măsuri pentru identificarea, evaluarea și monitorizarea potențialului economico-financiar al teritoriului pe care îl gestionează, „respectiv nu au asigurat fundamentarea la justa valoare a bazei de impozitare, inclusiv prin estimarea și prognozarea relevantă a indicatorilor fiscal-bugetari, care ar asigura stabilitatea financiară a bugetelor unităților administrativ-teritoriale”, mai informează Curtea de Conturi.

Sursa: money.ro

Veniturile din numeroase orașe ale țării sunt prost administrate de autoritățile locale, după cum au relevat controalele Curții de Conturi, rezultatele cărora au fost prezentate în raportul anual pe 2013. Reprezentanții Curții de Conturi au trasat câteva concluzii comune aplicabile în cazul majorității unităților administrativ-teritoriale. Astfel, instituția abilitată cu verificarea documentelor instituțiilor statului susține în raportul pentru anul 2013 că „dosarele fiscale ale contribuabililor bugetului local nu sunt constituite, completate și gestionate astfel încât să conțină toate documentele cu relevanță fiscală, funcție de modificările intervenite în masa impozabilă”. Documentele enumerate de Curtea de Conturi în acest sens sunt: declarațiile fiscale…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: