Home » Justitie » Analfabeții nu mai pot da de permis auto

Analfabeții nu mai pot da de permis auto

de Roxana NĂSTASĂ

Dacă n-ai carte, nu poți avea permis auto. Potrivit unui proiect legislativ care a trecut recent de Senat și va ajunge la Camera Deputaților, analfabeții nu o să mai poată da examenul pentru obținerea carnetului de conducere. Conform noilor prevederi, cei care ar vrea să devină șoferi, întâi de toate trebuie să prezinte o adeverință care să ateste că au absolvit opt clase.

Înainte de a ajunge la școala de șoferi, doritorii de a se afla la volanul unui autoturism, trebuie să treacă mai întâi pe la școală. Potrivit noii legi, fără diplomă de gimnaziu nimeni nu-și va mai putea lua carnetul de conducere. Se dorește, prin această prevedere, ca șoselele să devină mai sigure.

În prezent, cei care doresc să susțină examenul pentru obținerea permisului de conducere trebuie să îndeplinească trei condiții importante: să fie apți din punct de vedere medical, să facă dovada că au luat lecții de condus de la un instructor autorizat și să fi împlinit vârsta de 18 ani.

Legea nu spune nimic despre studiile unui aspirant la permisul auto. Așa că, în trafic, sunt tot felul de indivizi care au dreptul legal să conducă, dar nu știu să scrie, să citească și, în consecință, să descifreze un indicator rutier.

de Roxana NĂSTASĂ Dacă n-ai carte, nu poți avea permis auto. Potrivit unui proiect legislativ care a trecut recent de Senat și va ajunge la Camera Deputaților, analfabeții nu o să mai poată da examenul pentru obținerea carnetului de conducere. Conform noilor prevederi, cei care ar vrea să devină șoferi, întâi de toate trebuie să prezinte o adeverință care să ateste că au absolvit opt clase. Înainte de a ajunge la școala de șoferi, doritorii de a se afla la volanul unui autoturism, trebuie să treacă mai întâi pe la școală. Potrivit noii legi, fără diplomă de gimnaziu nimeni nu-și…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: