Home / Administratie / Ultima strigare pentru “impozit la ofertă”

Ultima strigare pentru “impozit la ofertă”

de Mihaela NICULESCU

Bârlădenii se îngrămădesc să-și plătească impozitele și taxele locale pntru a prinde bonificația de 10% oferită la achitarea integrală a dărilor locale.

Până pe 31 martie, bârlădenii își pot achita impozitele și taxele locale, fie pe jumătate, fie integral. Dacă își plătesc integral impozitul, beneficiază de o bonificație de 10%. Primul termen până la care nu se aplică majorări este 31 martie, iar cel de-al doilea, 30 septembrie. Bârlădenii care au de achitat un impozit de cel mult 50 de lei, trebuie să-l plătească integral până la 31 martie, în cazul lor fiind un singur termen de plată.

„Atunci când contribuabilii cu probleme financiare vin la noi, putem găsi împreună soluții, fie că aprobăm eșalonarea datoriilor, în unele cazuri putem obține prin Consiliul Local anumite facilități. Totul este ca oamenii să manifeste interes în a-și rezolva problemele, altfel suntem nevoiți să luăm măsuri radicale”, a declarat Cerasela Apostol, șefa Serviciului Taxe și Impozite Persoane Fizice din cadrul Primăriei Bârlad.

Conform legii, pentru neachitarea la timp a taxelor, reprezentanții Serviciului Taxe și Impozite pot interveni inclusiv pentru executarea silită a datornicilor. Anul trecut, au fost întocmite dosare pentru executarea silită a peste 5.400 de bârlădeni care nu și-au achitat dările către bugetul local, timp de un an sau mai mulți.

„Nu am avut nici un caz în care să se ajungă până la vânzarea caselor pentru recuperarea prejudiciului”, a mai spus Cerasela Apostol.

Cozile care s-au format de câteva zile sunt îngroșate de contribuabilii buni platnici, care vin până la 31 martie pentru a se încadra în primul termen.

Cei care uită să-și achite obligațiile financiare un an, doi, sau chiar mai mulți, trebuie să știe că acestea nu se prescriu.

de Mihaela NICULESCU Bârlădenii se îngrămădesc să-și plătească impozitele și taxele locale pntru a prinde bonificația de 10% oferită la achitarea integrală a dărilor locale. Până pe 31 martie, bârlădenii își pot achita impozitele și taxele locale, fie pe jumătate, fie integral. Dacă își plătesc integral impozitul, beneficiază de o bonificație de 10%. Primul termen până la care nu se aplică majorări este 31 martie, iar cel de-al doilea, 30 septembrie. Bârlădenii care au de achitat un impozit de cel mult 50 de lei, trebuie să-l plătească integral până la 31 martie, în cazul lor fiind un singur termen de…

Review Overview

About Simona Vasile

4 comments

  1. Sunt asa de multi la aceasta primarie care mananca din contributiile barladenilor , te trimit de la usa 12 la usa 2, de la usa 2 la usa 15 si tot asa, in timp ce madamele imbufnate si nesociabile mananca portocale. Ar trebui sa fie instruite , sa-si schimbe atitudinea. Au pretentii cand merg in alte locuri insa la locul lor de munca sunt vesnic suparate pe soarta lor de bugetarite .
    Mare grija la atitudine dragi angajati ai primariei ca primiti salariile din contributiile noastre .

  2. Cerasela asta are niste pisoare luni si poata numai fuste scurte scurte !!! de aia vin barladenii sa plateasca impozitele!

  3. Eu vreau ca primaria sa fac public modul de gestionare a banilor stransi din taxe si impozite!!!!!!! este ban public!!!!

  4. Nesimtitilor din primarie au lesinat oameni stand la coada ca voi sa va luati salariile !!!

x

Check Also

Noi reguli pentru comercianții vasluieni care vând produse din campaniile promoționale

Comercianții care rămân pe stoc ...

Ministerul Agriculturii renunță cu greu la cele două imobile în ruină din municipiul Vaslui

de Dănuț CIOBANU La cererea ...

Salariile grase de la stat sunt cel mai feroce concurent al oamenilor de afaceri vasluieni

de Dănuț CIOBANU Sectorul de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: