Google+
Home » Invatamant » Francezii se implică în învățământul vasluian

Francezii se implică în învățământul vasluian

de Marian MOCANU

Zilele acestea a început implementarea în județul Vaslui a unui proiect de formare educațională a adulților, desfășurat prin intermediul Ambasadei Franței în România și a Institutului Francez din Iași, în parteneriat cu Ministerul Educației.

În cadrul acestui proiect, 220 persoane din județul Vaslui vor face cursuri de formare pentru învățarea limbilor franceză și engleză, scopul declarat al proiectului fiind deschiderea de noi oportunități pe piața muncii în țările francofone.

În paralel, vor avea cursuri de formare a profesorilor și educatorilor din învățământul preșcolar în vederea introducerii în programa școlară a unui curs opțional de limba franceză.

Grădinița nr. 15 și Grădinița nr. 19 și-au arătat disponibilitatea în privința introducerii acetor cursuri facultative, fiind deja incluse ca partenere în proiect.

Vineri, 13 martie, la Prefectura Vaslui, doamna Marie-Astrid Vilain, autoare de manuale școlare de limba franceză, cât și domnul Raphaël Bruchet, responsabil cu cooperarea educativă la Institutul Francez din România, au fost primiți de prefectul județului, Andrei Puică, ocazie cu care a fost susținută și o conferință de presă cu ocazia continuării proiectului „Tesaurus”, demarat în urmă cu doi ani. Cei doi francezi se află într-un turneu, cu ocazia săptamanii francofoniei, prin județele Moldovei pentru promovarea în mediul didactic a avantajelor cunoașterii limbii franceze, dar și a oportunităților de efectuare a studiilor universitare sau a stadiilor de formare în Franța.

În cadrul acestui turneu, au fost efectuate mai multe vizite la unități școlare, inclusiv la două licee din municipiul Vaslui. Cu această ocazie, Marie-Astrid Vilain, după ce a prezentat propriul ghidul pedagogic pentru învățământul primar, manual realizat special pentru elevii români, și-a arătat disponibilitatea de a-și oferi sprijinul unităților preșcolare care au acceptat implementarea acestui proiect pilot, respectiv cadrelor didactice de la cele două grădinițe din municipiul Vaslui. Ea va susține, în aceste două zile, un program intensiv de formare profesională a educatoarelor, în vederea predării în mod calificat a limbii franceze.

„Scopul acestui proiect este de a ajuta tinerii români și de a oferi oportunități de angajare în alte țări europene. Este și acesta un mod de a forma Europa unită, nu doar prin schimburi comerciale sau culturale, dar și prin schimul de forță de muncă, iar un prim pas este cel a învățării limbii franceze, pentru cei care doresc să se stabilească sau să juncească în țările francofone”, a spus Raphaël Bruchet.

Prezent la conferința de presă, prof Alexandru Mîță, inspectorul școlar pentru limbi moderne din cadrul ISJ Vaslui a întărit spusele reprezentantului Institutului Francez din Iași.

„Chiar dacă limba engleză este în acest moment limba universală, franceza face diferența. Statul francez, oferă mult mai multe burse de studiu elevilor și studenților români decât Marea Britanie și Statele Unite la un loc, iar Franța are, în acest moment, o capacitate foarte mare de absorbție a forței de muncă calificate, în special în domeniul medical. La Liceul teoretic Mihail Kogălniceanu, clasa bilingvă de științe ale naturii a avut un mare succes la atragerea elevilor care doreau să facă carieră în domeniul medicinii, tocmai datorită oportunităților pe care le aveau la terminarea studiilor pentru a avea o carieră de succes în Franța sau altă țară în care se vorbește limba franceză”, a spus Mîță.

Comments

comments

de Marian MOCANU Zilele acestea a început implementarea în județul Vaslui a unui proiect de formare educațională a adulților, desfășurat prin intermediul Ambasadei Franței în România și a Institutului Francez din Iași, în parteneriat cu Ministerul Educației. În cadrul acestui proiect, 220 persoane din județul Vaslui vor face cursuri de formare pentru învățarea limbilor franceză și engleză, scopul declarat al proiectului fiind deschiderea de noi oportunități pe piața muncii în țările francofone. În paralel, vor avea cursuri de formare a profesorilor și educatorilor din învățământul preșcolar în vederea introducerii în programa școlară a unui curs opțional de limba franceză. Grădinița…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: