Home » Sport » Primul concurs, primele medalii!

Primul concurs, primele medalii!

de Răzvan CĂLIN
Micii karateka bârladeni au obtinut nu mai putin de 12 medalii de aur la Campionatul National de Semi Kempo si Full Kempo.
La sfârșitul săptămânii trecute, nu mai puțin de 34 de sportivi din Bârlad au avut o evoluție excelentă la Campionatul Național de Semi Kempo și Full Kempo. Competiția a fost organizată de Federația Română de Kempo și s-a desfășurat la Centrul Sportiv ”Apollo” din București. La acest prim concurs din 2015, micii karateka bârlădeni au reușit să obțină nu mai puțin de 12 medalii de aur, opt medalii de argint și 10 medalii de bronz.
wazary_kempo1Cele două cluburi care au reprezentat Bârladul la această competiție sunt ”Wazary Dojo” și ”Myagi Dojo”. Primul a participat cu 14 luptători, iar cel de al doilea cu 20 de sportivi, cu vârste cuprinse între șase și 18 ani. Cele mai multe medalii le-a obținut ”Myagi Dojo”: șapte de aur, cinci de argint și șapte de bronz. Cât privește ”Wazary Dojo”, aici s-au înregistrat cinci medalii de aur, trei de argint și trei de bronz.
Sportivii de la ”Myagi Dojo” sunt pregătiți de sensei Gabriel Manta, iar cei de la ”Wazary Dojo” sunt antrenați de sensei Alexandru Rotaru.
”Pe lângă faptul că a fost primul concurs oficial din acest an, a fost și unul dintre cele mai solicitante din cauza numărului mare de sportivi înscriși (256 de luptători, provenind de la 29 de cluburi din țară). Au fost luptători cu o foarte bună pregătire în domeniul artelor marțiale, un concurs plin de tensiuni, emoții și binemeritate satisfacții. Nu am decât cuvinte de laudă pentru toți sportivii noștri care au reușit să se motiveze și au dat tot ce au putut pe tatami (suprafața de luptă, n.r.). Nu pot să nu remarc și calitatea părinților care s-au mobilizat exemplar și au susținut acești mici campioni. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit și au fost alături de noi, în mod direct sau indirect”, ne-a declarat sensei Alexandru Rotaru.

de Răzvan CĂLIN Micii karateka bârladeni au obtinut nu mai putin de 12 medalii de aur la Campionatul National de Semi Kempo si Full Kempo. La sfârșitul săptămânii trecute, nu mai puțin de 34 de sportivi din Bârlad au avut o evoluție excelentă la Campionatul Național de Semi Kempo și Full Kempo. Competiția a fost organizată de Federația Română de Kempo și s-a desfășurat la Centrul Sportiv ”Apollo” din București. La acest prim concurs din 2015, micii karateka bârlădeni au reușit să obțină nu mai puțin de 12 medalii de aur, opt medalii de argint și 10 medalii de bronz.…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: