Home » Sanatate » Cardul de sănătate, refuzat din motive religioase sau de conștiință

Cardul de sănătate, refuzat din motive religioase sau de conștiință

de Roxana NĂSTASĂ

22 de persoane din județ au refuzat cardurile naționale de sănătate. Potrivit președintelui Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, Simona Polak, acestea nu vor card din motive religioase sau de conștiință. Astfel, de la 1 mai, de când cardul de sănătate devine obligatoriu, cei care l-au refuzat, își vor prezenta calitatea de asigurat cu ajutorul unei adeverințe.

22 de vasluieni au refuzat cardul de sănătate din motive de natură religioasă sau de conștiință. Numărul lor este însă nesemnificativ raportat la totalul celor 235.218 de asigurați din județul Vaslui pentru care s-au tipărit carduri de sănătate. Potrivit președintelui CJAS Vaslui, Simona Polak, cei care au refuzat cardul, vor primi o adeverință care să ateste calitatea de asigurat.
„În județ, un număr de 22 de persoane au refuzat cardul național de sănătate din convingeri religioase sau probleme de conștiință. Cei aflați în situația aceasta, vor primi o adeverință de la CJAS, adeverință pe care trebuie să o reînnoiască odată la trei luni. Dacă valabilitatea cardului este de cinci ani, cei care l-au refuzat și vor primi adeverințe vor fi nevoiți să facă drumuri la noi odată la trei luni”, a declarat Polak.
Aceleași adeverințe vor înlocui cardul de sănătate și în cazul celor care au returnat cardul din cauza unor date eronate inscripționate pe document. Acest lucru se va întâmpla numai până când va fi eliberat un card duplicat, cu date personale corecte. Eliberarea duplicatului, în acest caz, este gratuită. Sunt, însă, și situații în care eliberarea cardului duplicat se face contra-cost. Vorbim despre cazurile în care titularul își pierde cardul sau își schimbă datele personale. Asigurații care se confruntă cu astfel de situații trebuie să se adreseze cu o cerere Casei de Asigurări de Sănătate Vaslui și să plătească aproximativ 30 de lei, pentru eliberarea unui card duplicat. „În cazul în care cineva pierde cardul de sănătate ori îl distruge, ori își schimbă datele, pentru un card nou trebuie să plătească costurile de producție și distribuție. Cheltuielile de producție sunt 2,2 euro plus TVA, iar de distribuție 2,74 de lei plus TVA. Mai precis, un card nou ajunge la aproximativ 30 de lei. Fără plată îl obțin doar cei care au datele inscripționate greștit sau nu funcționează”, a mai declarat Polak.
Până în prezent, județul Vaslui se află pe unul din locurile fruntașe în ceea ce privește distribuirea cardurilor de sănătate către asigurați. Din păcate însă, nu la fel se poate spune și despre activarea acestora, în prezent fiind activate doar 10% dintre ele.
„La nivelul județului Vaslui, din cele 235.218 de carduri care au fost tipărite, mai avem acum, la Casa Județeană de Sănătate, aproximativ 2.800 de carduri, iar 4.080 sunt la poștași. Aproape 225.000 de carduri au ajuns la asigurați, ceea ce plasează Vasluiul printre județele fruntașe la distribuire. Pentru asta trebuie să mulțumim și medicilor de familie care ne-au ajutat foarte mult. Din nefericire, la acest moment, la nivelul județului sunt activate un număr de 19.414 carduri. Asta înseamnă că nici măcar 10 % din cardurile distribuite nu au fost activate. Principalul motiv este că cei care au primit cadurile nu au mers la medicul de familie pentru a le introduce în sistem”, a mai spus președintele CJAS Vaslui.
Totodată, reprezentanții sănătății mai informează că aceste carduri, care cred ei că vor permite un control mai bun al fondurilor din sănătate, nu trebuie să rămână niciodată la furnizorii de servicii medicale. De asemena, pentru cei care nu știu, cardurile de sănătate nu vor conține date medicale, ci doar date de identificare.

de Roxana NĂSTASĂ 22 de persoane din județ au refuzat cardurile naționale de sănătate. Potrivit președintelui Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, Simona Polak, acestea nu vor card din motive religioase sau de conștiință. Astfel, de la 1 mai, de când cardul de sănătate devine obligatoriu, cei care l-au refuzat, își vor prezenta calitatea de asigurat cu ajutorul unei adeverințe. 22 de vasluieni au refuzat cardul de sănătate din motive de natură religioasă sau de conștiință. Numărul lor este însă nesemnificativ raportat la totalul celor 235.218 de asigurați din județul Vaslui pentru care s-au tipărit carduri de sănătate.…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: