Google+
Home » Justitie » Verișorii hoți din Murgeni vor în libertate

Verișorii hoți din Murgeni vor în libertate

de Marian MOCANU

Doi verișori, Marian și Marius Sandu din Murgeni, arestați pentru furturi din locuințe, ar vrea să fie judecați în libertate. Cei doi au fost prinși de polițiști după ce au furat dintr-o locuință un laptop și un telefon mobil, pentru ca în urma cercetărilor efectuate, să rezulte că cei doi verișori mai au la activ și alte spargeri.

Pe 2 februarie, o femeie în vârstă de 52 de ani din Murgeni a sesizat poliția că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa și i-au sustras un laptop și un telefon mobil, în valoare de 800 de lei.

Polițiștii din Murgeni i-au găsit în scurt timp pe hoți, în persoana lui Mihai Sandu, în vârstă de 19 ani, și a verișorului acestuia, Marian Sandu, de 17 ani, ambii din Murgeni. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În timpul investigațiilor polițiștii au descoperit că cei doi nu erau la prima lor “aventură”. În noiembrie 2014 mai spărseseră o locuință, de unde au furat un telefon mobil, un ceas, obiecte de îmbrăcăminte, documente și suma de 200 de euro.

Cei doi tineri au fost reținuți de polițiști pentru 24 ore, iar pe 27 februarie au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunerea de luare a măsurii de arestare preventivă, pentru comiterea a două infracțiuni de furt calificat, cerere aprobată de judecătorii bârlădeni. Împotriva acestei decizii, verișorii- spărgători au făcut contestație la Tribunalul Vaslui, contestație respinsă de judecători.

Comments

comments

de Marian MOCANU Doi verișori, Marian și Marius Sandu din Murgeni, arestați pentru furturi din locuințe, ar vrea să fie judecați în libertate. Cei doi au fost prinși de polițiști după ce au furat dintr-o locuință un laptop și un telefon mobil, pentru ca în urma cercetărilor efectuate, să rezulte că cei doi verișori mai au la activ și alte spargeri. Pe 2 februarie, o femeie în vârstă de 52 de ani din Murgeni a sesizat poliția că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa și i-au sustras un laptop și un telefon mobil, în valoare de 800 de lei.…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile