Home » Sanatate » Urgențe de week-end

Urgențe de week-end

de Mihaela NICULESCU

A venit primăvara și, odată cu ea, problemele de sănătate cu care se confruntă persoanele alergice. Sâmbătă, a fost adus la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” un copil de cinci ani din Grivița, cu manifestări de alergie, în urma unei înțepături de albină. Din fericire, alergia nu a avut urmări grave, starea micuțului fiind stabilă. După administrarea tratamentului de specialitate, acesta a fost lăsat să plece acasă.

Norocos a fost și un alt copil de aceeași vârstă, din aceeași comună. Sănătatea lui ar fi putut fi pusă în pericol dacă așchia care i-a pătruns în gură, ar fi ajuns într-un organ vital. Pacientul, adus tot sâmbătă, 21 martie, la CPU, prezenta o plagă în cerul gurii, produsă de o așchie care a ajuns acolo după ce copilul s-a jucat cu un obiect de lemn. Cazul a fost rezolvat în ambulatoriu, după care copilul a fost lăsat să plece acasă.
Un alt caz, înregistrat de această dată duminică, 22 martie, este cel al unei femei de 42 de ani din Bârlad, care a suferit arsuri de gradul II pe față, din cauza neatenției. În timp ce căuta ceva în dulapul suspendat din bucătărie, cu ibricul de cafea fierbinte în mână, s-a dezechilibrat și a vărsat lichidul fierbinte pe față. Femeia este internată acum la secția Chirurgie a spitalului bârlădean.
Din păcate, în week-end-ul care a trecut s-au produs două accidente de circulație, în care o persoană a suferit leziuni foarte grave. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani din Popeni, care a suferit politraumatisme, printre care și un traumatism cranio – cerebral. Pacientul a venit la CPU duminică seara, și în urma investigațiilor multiple, inclusiv cu CT, medicii l-au trimis la Spitalul de neurochirurgie din Iași.
În week-end-ul trecut s-au prezentat la CPU 308 persoane, dintre care 108 au fost internate. Aglomerate rămân, în continuare, secțiile de medicină internă și pneumologie, ca urmare a infecțiilor respiratorii al căror număr se menține la un nivel destul de crescut.

de Mihaela NICULESCU A venit primăvara și, odată cu ea, problemele de sănătate cu care se confruntă persoanele alergice. Sâmbătă, a fost adus la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” un copil de cinci ani din Grivița, cu manifestări de alergie, în urma unei înțepături de albină. Din fericire, alergia nu a avut urmări grave, starea micuțului fiind stabilă. După administrarea tratamentului de specialitate, acesta a fost lăsat să plece acasă. Norocos a fost și un alt copil de aceeași vârstă, din aceeași comună. Sănătatea lui ar fi putut fi pusă în pericol dacă așchia care…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: