Home » Justitie » Atenție, bețivi la volan!

Atenție, bețivi la volan!

de Marian MOCANU

Polițiștii vasluieni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe acțiuni specifice, în cadrul cărora au fost identificați mai mulți șoferi conducând autovehicule deși se aflau sub influiența băuturilor alcoolice. Astfel, Romeo A., în vârstă de 57 ani, din municipiul Vaslui, a fost identificat de către polițiștii din Cadrul Biroului Rutier Vaslui în timp ce conducea un autoturism pe strada Decebal, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării alcoolscopice, a rezultat o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sâmbătă, 28 martie, cu ocazia unor verificări în trafic, polițiștii Biroului Rutier Bârlad au oprit pe strada Comuna din Paris un autovehicul condus de Marian C., în vârstă de 30 ani, din municipiul Bârlad. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul obținut a avut valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit pe numele conducătorului în cauză dosar penal.

Câteva ore mai târziu, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Vaslui, polițiști din cadrul Biroului Rutier Vaslui l-au depistat pe I. Claudiu, în vârstă de 22 ani, domiciliat în municipiul Bârlad, care se afla la volanul unui autovehicul, deși anterior consumase băuturi alcoolice. Polițiștii i-au solicitat tânărului să efectueze testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul obținut fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Împotriva conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism de către o persoană aflată sub influiența băuturilor alcoolice, faptă pedepsită cu închisoarea de la unu la cinci ani.

de Marian MOCANU Polițiștii vasluieni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe acțiuni specifice, în cadrul cărora au fost identificați mai mulți șoferi conducând autovehicule deși se aflau sub influiența băuturilor alcoolice. Astfel, Romeo A., în vârstă de 57 ani, din municipiul Vaslui, a fost identificat de către polițiștii din Cadrul Biroului Rutier Vaslui în timp ce conducea un autoturism pe strada Decebal, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării alcoolscopice, a rezultat o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde i-au fost…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: