Home / Sanatate / Control de la minister la Spitalul Județean

Control de la minister la Spitalul Județean

de Marian MOCANU

Inspectori din cadrul Ministerului Sănătății, însoțiți de reprezentanți ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate și ai Direcției de Sănătate Publică Vaslui efectuează un control la Spitalul Județean de Urgențe Vaslui. Sunt verificate toate documentele medicale ale instituției, insistându-se în special pe activitatea Secției de Obstretică Ginecologie.

Ministerul Sănătății a demarat un control pe linie medicală la cel mai mare spital din județul Vaslui. La acest control participă reprezentanți ai Ministerului, împreună cu oficiali ai Direcției de Sănătate Publică Vaslui și ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui.

„La Spitalul Județean de Urgență Vaslui a fost demarat un control pe linie medicală, rezultatele acestuia vor fi făcute publice la finalizarea acțiunii, cel mai probabil la sfârșitul acestei săptămâni”, au declarat reprezentanții Biroului de Presă ai ministerului Sănătății.

Aceștia au confirmat că este vizată în primul rând Secția de Obstretică Ginecologie, ai căror medici fac obiectul unui dosar instrumentat de procurorii DNA.

Acțiunea de control a fost confirmată atât de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, cât și de conducerea spitalului.

Dealtfel, în chiar referatul prin care procurorii au cerut prelungirea mandatului de arestare preventivă a doctorițelor Simona Botez și Doina Andrei era anunțat faptul că s-a cerut Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului efectuarea acestui control, vizând în mod special legalitatea deținerii de medicamente de către inculpați, acestea fiind găsite în fișetele atât din cadrul spitalului, cât și din cabinetele particulare, existând bănuiala că unele medicamente erau folosite la întreruperea prematură de sarcini. Oficialii Ministerului au considerat de cuviință să lărgească aria de control la nivelul întregului spital.

de Marian MOCANU Inspectori din cadrul Ministerului Sănătății, însoțiți de reprezentanți ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate și ai Direcției de Sănătate Publică Vaslui efectuează un control la Spitalul Județean de Urgențe Vaslui. Sunt verificate toate documentele medicale ale instituției, insistându-se în special pe activitatea Secției de Obstretică Ginecologie. Ministerul Sănătății a demarat un control pe linie medicală la cel mai mare spital din județul Vaslui. La acest control participă reprezentanți ai Ministerului, împreună cu oficiali ai Direcției de Sănătate Publică Vaslui și ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui. „La Spitalul Județean de Urgență Vaslui a fost…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Peste 700 de salariați ai SJU Vaslui își vor primi banii înapoi, reținuți din indemnizația de hrană

de Dănuț CIOBANU Salariații Spitalului ...

Feriți-vă de gripă! Optați pentru vaccinare!

În județul Vaslui nu s-a ...

Copil de 11 ani, rănit grav de calul familiei când încerca să-l bage în grajd

Un copil de 11 ani, ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: