Home » Monden » POVESTE ADEVĂRATĂ. "Eram obligată SĂ FAC SEX până la epuizare…."

POVESTE ADEVĂRATĂ. "Eram obligată SĂ FAC SEX până la epuizare…."

Deși am numai 25 de ani pot spune că până acum am trăit cât pentru două-trei vieți. La numai 14 ani, când colegele mele de școală intrau la liceu, eu eram vândută ca o bucată de carne pe piața din Italia, unde plecasem încrezătoare că o să-i cuceresc pe italieni cu picioarele mele frumoase. Picioare care știau cel mai bine să danseze, nu să se desfacă în așteptarea clientului.

Dar n-am dansat nici măcar o noapte în Italia, acolo unde plecasem cu un tip, din dragoste. El a fost primul meu bărbat, iubit și trădător. După el le-am pierdut șirul, și sincer nici n-aș vrea să mi-l amintesc.De fapt multă vreme după ce m-am întors, principala mea preocupare a fost să uit, a povestit femeia, potrivit deinteres.org. Să îmi ocup mintea cu orice altceva ca să pot uita prin ce am trecut timp de cinci ani acolo. Nu de puține ori mi-am dorit să fi murit mult mai devreme, în primii ani din ăia cinci. Dar pentru că un consilier din organizația care m-a ajutat să scap de acolo și să mă întorc acasă mi-a spus odată că numai cei puternici ajung departe, migrează, înving, am ales să fiu dintre cei puternici. Dacă tot m-am numărat, fără voia mea, în statisticile internaționale ale traficului de carne vie, atât puteam să fac din proprie voință: să supraviețuiesc și să îmi refac viața.

Nu vă pot spune multe despre mine din viața de dinainte de Italia, pentru că asta ar însemna identificarea mea. Iar unul din prețurile plătite ca să scap din sclavia prostituției este și acesta: că a trebuit să-mi schimb identitatea după întoarcerea mea în țară. Unii dintre oamenii din rețeaua care m-a exploatat și pe mine sunt încă liberi și continuă să facă ce știu ei mai bine: bani. Din crime și sex. De aceea voi fi în această poveste doar una dintre numeroasele adolescente din România care a visat să danseze pe scenele lumii și a sfârșit într-un subsol insalubru dintr-o suburbie a unui mare oraș italian.

Am fost bătută, înjurată, schingiuită, arsă cu țigarea, trecută prin violențe de care nici nu vă imaginați că ar exista și care fac să pălească expresia atât de dragă presei de la noi „supusă la perversiuni sexuale”. Nimic din arsenalul prostituției nu mi-e străin, iar atributele mele pe care orice fată și le dorește – un corp frumos, armonios, o față catifelată și inocentă – mi-au adus în acest caz cele mai mari deservicii. Pentru că eram mereu preferată de clienți. Iar asta se traducea în ore lungi, epuizante, de sex, iar când pur și simplu nu mă puteam ridica din pat ca să-mi fac măcar propria igienă eram bătută și violată de supraveghetorii care trebuiau să aibă mereu fetele „în priză”.

Nicio femeie nu ar trebui vreodată să treacă prin așa ceva, niciun om nu ar trebui să ajungă în situația aceea. Dar mereu vor exista victime atâta vreme cât va exista cerere, și câtă vreme fetele tinere își imaginează că orice bărbat sexy care le acordă atenție o face pentru că ele sunt unice și irezistibile. E adevărat, toate suntem unice, dar de cele mai multe ori ne purtăm ca niște gâște ușor de păcălit cu aceleași vorbe.

Povestea mea a fost de două ori la un pas de încheiere. Am încercat să mă sinucid de două ori în primul an de sclavie. Ca și la pușcărie, primul an a fost cel mai greu. Apoi ajungi să te dedublezi. Nu mai ești tu aceea pe care o posedă tot regnul masculin de pe lume, ci doar o simplă bucată de carne care ți-e dată în custodie vremelnic, ca să o întreții în asemenea măsură, cât să fie dorită. În încercările mele de sinucidere mi-am dorit ca măcar să îmi produc suficiente mutilări cât să nu mai fiu dezirabilă.

Dar se pare că Dumnezeu avea alte planuri cu mine. Iar în cei cinci ani de sclavie nu m-a izbăvit de chin stricându-mi corpul, care se încăpățâna să rămână suficient de dorit.
Sursa: romaniatv.net

Deși am numai 25 de ani pot spune că până acum am trăit cât pentru două-trei vieți. La numai 14 ani, când colegele mele de școală intrau la liceu, eu eram vândută ca o bucată de carne pe piața din Italia, unde plecasem încrezătoare că o să-i cuceresc pe italieni cu picioarele mele frumoase. Picioare care știau cel mai bine să danseze, nu să se desfacă în așteptarea clientului. Dar n-am dansat nici măcar o noapte în Italia, acolo unde plecasem cu un tip, din dragoste. El a fost primul meu bărbat, iubit și trădător. După el le-am pierdut șirul,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: