Home » National » Legea alegerilor locale: Comisia de cod electoral a respins amendamentul depus de liberali pentru reintroducerea votului in doua tururi pentru alegerea primarului. Comisia a finalizat raportul, urmeaza votul in Senat

Legea alegerilor locale: Comisia de cod electoral a respins amendamentul depus de liberali pentru reintroducerea votului in doua tururi pentru alegerea primarului. Comisia a finalizat raportul, urmeaza votul in Senat

Comisia parlamentara de cod electoral a finalizat raportul pe proiectul legii alegerilor locale si probabil ca saptamana viitoare va fi dat si votul in Senat pe acest proiect, a declarat miercuri Mihai Voicu, presedintele Comisiei. Deputatul PSD Gabriela Podasca, membru in comisie, a precizat, pentru HotNews.ro, ca in sedinta de miercuri au fost discutate amendamente la legea alegerilor locale, intre acestea numarandu-se si amendamentul depus de liberali pentru reintroducerea alegerii primarilor in doua tururi de scrutin, care a fost respins.

„Astazi au fost amendamente depuse de catre colegi de la PNL, PSD si UDMR. PNL a avut amendament reintroducerea in doua tururi a alegerii primarilor si alegerea directa a presedintilor de consilii judetene si a fost respins. UDMR a avut ca amendament scaderea pragului de la 5% la 3%”, a declarat Podasca pentru HotNews.ro.

Mai exact este vorba de urmatorul amendament: „Pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de circumscriptie stabileste pragul electoral al circumscriptiei, reprezentand 3% din numarul total al voturilor valabil exprimate in circumscriptia respectiva. In cazul aliantelor politice sau aliantelor electorale, la pragul de 3% se adauga pentru al doilea membru al aliantei 2%. Pentru aliantele cu cel putin 3 membri, pragul electoral este de 6%.”
Podasca a explicat ca aceste amendamente erau „contrare principiilor adoptate de comisia de cod la inceputul lucrarilor, principii votate cu doua treimi de membri acesteia.”
In ceea ce priveste legea partidelor politice, trimisa spre reexaminare de presedintele Klaus Iohannis, aceasta a declarat ca PSD urmeaza sa discute cu ce mandat merge in comisie cel mai probabil luni, in cadrul Biroului Permanent al partidului.
Ce a declarat miercuri Mihai Voicu
„Pentru legea alegerilor locale a fost dat raportul in urma analizarii amendamentelor depuse la Senat. Comisia de Cod electoral a finalizat raportul legii alegerilor locale analizand amendamentele transmise de senatori, nu s-a modificat nimic important, doar chestiuni tehnice, in acest moment raportul pleaca la Biroul permanent al Senatului, lucrul acesta se va intampla cel mai tarziu vineri, astfel incat luni la Biroul permanent al Senatului raportul sa fie introdus pe ordinea de zi si eu cred ca votul in Senat poate fi dat chiar saptamana viitoare. Apoi va veni la Camera unde reluam procedurile”, a spus Voicu, la finalul sedintei Comisiei de Cod electoral, citat de Agerpres.
In ce priveste proiectul legii alegerilor parlamentare, el a mentionat ca termenul pentru depunerea raportului, care a fost 15 aprilie, este putin depasit.
„Proiectul este gata din punctul de vedere al subcomisiei, urmeaza ca membrii comisiei si grupurile partidelor parlamentare, timp de o saptamana, pana la sedinta de martea viitoare, sa formuleze observatii sau amendamente, iar in cursul saptamanii viitoare, chiar daca vom lucra doua sedinte, marti si miercuri, vom putea elabora proiectul de lege pe care il vom trimite Senatului in calitate de prima camera sesizata”, a precizat Voicu.
Urmatoarea sedinta a Comisiei pentru Cod electoral va avea loc martea viitoare, la ora 16.00, iar in cadrul ei vor fi luate in discutie proiectul de lege privind alegerile parlamentare si cererea de reexaminare trimisa de presedintele Klaus Iohannis la legea finantarii partidelor politice.
Reamintim ca Parlamentul discuta de la inceputul anului un pachet de cinci legi, esentiale pentru sistemul de vot. Un proiect – cel al finantarii partidelor – a fost votat deja de Parlament, dar a fost trimis spre reexaminare de presedintele Iohannis. Alte trei proiecte – legea alegerilor locale, legea alegerilor parlamentare si legea infiintarii partidelor – sunt in circuitul parlamentar, iar al cincilea proiect – votul prin corespondenta, tocmai a fost lansat in dezbatere.

Sursa; hotnews.ro

Comisia parlamentara de cod electoral a finalizat raportul pe proiectul legii alegerilor locale si probabil ca saptamana viitoare va fi dat si votul in Senat pe acest proiect, a declarat miercuri Mihai Voicu, presedintele Comisiei. Deputatul PSD Gabriela Podasca, membru in comisie, a precizat, pentru HotNews.ro, ca in sedinta de miercuri au fost discutate amendamente la legea alegerilor locale, intre acestea numarandu-se si amendamentul depus de liberali pentru reintroducerea alegerii primarilor in doua tururi de scrutin, care a fost respins. Vezi atasat proiectul de lege al alegerilor locale, fara amendamente document-2015-03-10-19602512-0-alegeri-locale-proiect-lege "Astazi au fost amendamente depuse de catre colegi de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: