Home » Social » Sute de copii bătuți de părinți

Sute de copii bătuți de părinți

de Roxana NĂSTASĂ

Tot mai mulți copii ajung în centrele Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui după ce au fost agresați sau chiar maltratați de proprii părinți.

Asistenții sociali vasluieni se confruntă tot mai des cu cazuri de abuzuri fizice asupra minorilor din partea părinților, iar fenomenul pare să ia amploare, mai ales în mediul rural. Cel mai recent caz este cel al unui bebeluș de cinci luni, care a ajuns la spital cu umărul rupt după ce a fost bătut de propriul tată. Furios că a fost părăsit de soție, bărbatul și-a vărsat nervii pe copiii lăsați în casă, pe cel de cinci luni malatratându-l. Din nefericire, acesta este doar unul exemplele de copii din județ care devin victimele propriilor părinți.

Reprezentanții DGASPC Vaslui spun că, numai anul trecut, au fost sute de copii supuși la diverse forme de violență.
„Anul trecut, în județ, 936 de copii au fost supuși la diverse forme de violență. Dintre aceștia, 171 au beneficiat de serviciile Centrelor maternale și de urgență pentru victimele violenței în familie, 285 au beneficiat de serviciile centrelor de primire în regim de urgență, iar 480 au intrat în atenția serviciului de intervenție în regim de urgență”, ne-a declarat Irina Cîmpeanu, purtător de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Din nefericire, numărul cazurilor poate fi mult mai mare, însă, din păcate, nu pot fi depistați toți părinții care-și agresează copiii. Principale victime ale abuzurilor rămân copiii din mediul rural. Statisticile arată că mai bine de jumătate din cazurile înregistrate la DGASPC Vaslui provin din satele județului. Principalele cauze sunt consumul de alcool, sărăcia și lipsa de educație. Totodată, psihologii sunt de părere că majoritatea părinților care recurg la astfel de gesturi, de a-și agresa sau chiar maltrata copiii, au fost ei înșiși victime ale violenței în copilărie.

de Roxana NĂSTASĂ Tot mai mulți copii ajung în centrele Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui după ce au fost agresați sau chiar maltratați de proprii părinți. Asistenții sociali vasluieni se confruntă tot mai des cu cazuri de abuzuri fizice asupra minorilor din partea părinților, iar fenomenul pare să ia amploare, mai ales în mediul rural. Cel mai recent caz este cel al unui bebeluș de cinci luni, care a ajuns la spital cu umărul rupt după ce a fost bătut de propriul tată. Furios că a fost părăsit de soție, bărbatul și-a vărsat nervii pe copiii…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: