Home / National / Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, REȚINUT de DNA

Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, REȚINUT de DNA

Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost reținut de procurorii DNA, în dosarul în care este suspectat că i-a cerut șefului CJ Buzău să faciliteze firmei sale, pe care o conducea printr-un intermediar, obținerea unui contract pentru lucrări de canalizare în valoare de aproape 11 milioane euro.

Surdu va fi dus joi la instanță cu propunere de arestare preventivă.

Georgian Gabriel Surdu a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în jurul orei 15.30, după perchezițiile care au avut loc la sediul Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

Procurorii DNA au făcut, miercuri, patru percheziții în București și Prahova, la sediul RA-APPS, la o firmă și la locuințele unor persoane suspectate de fapte de corupție care ar fi fost comise în perioada 2013-2014.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că șeful RA-APPS, Georgian Gabriel Surdu, este suspectat că, în vara anului 2013, i-ar fi cerut președintelui Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent suspendat din funcție, să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări în județul Buzău pentru SC Construct CO Group SRL, firmă pe care o conducea printr-un intermediar.

Cristinel Bîgiu ar fi fost de acord cu cererea lui Gabriel Surdu și l-ar fi sprijinit să obțină un contract de lucrări pentru SC Construct Co Group SRL, în comuna Ghergheasa, în schimbul intervenției sale pe lângă primarul localității buzoiene fiind solicitat 8% din valoarea contractului, au precizat sursele citate.

În acest sens, Bîgiu l-ar fi prezentat pe Horațiu Daniel Vidan Popa primarului localității Ghergheasa, iar în 21 mai 2014, între Primăria Ghergheasa și SC Construct Co Group SRL administrată de Vidan, a fost încheiat contractul de lucrări de proiectare și execuție privind “Modernizare drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare în comuna Ghergheasa, județul Buzău”, în valoare de 48.678.773,89 lei, respectiv aproape 11 milioane de euro.

Cristinel Bîgiu, care a fost prefect din ianuarie 2005 până în mai 2007, apoi senator, în mandatul 2008-2012, a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, în decembrie 2014, după ce a fost arestat preventiv pentru luare de mită.

În februarie 2015, Cristinel Bîgiu a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și conflict de interese în formă continuată și pentru tentativă de spălare a banilor, iar finul său, Florin Colgiu, pentru complicitate la aceste infracțiuni. În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că, în perioada noiembrie 2013 – decembrie 2014, Cristinel Bîgiu a cerut, iar în zilele de 20 decembrie 2013, respectiv 6 decembrie 2014 a primit sumele de 45.000 lei, respectiv 50.000 lei, prin intermediari, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, respectiv aprobarea atribuirii către firma Asociația pentru Dezvoltare, Inovație, Cultură și Antreprenoriat (ADICA) Călărași, prin procedură directă, a două contracte, precum și aprobarea plăților aferente, după recepționarea lucrărilor. Cele două contracte vizau elaborarea primelor două componente ale “Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Buzău 2014-2020”.

Numele lui Cristinel Bîgiu apare și în dosarul în care fostul ministru al Internelor Cristian David este acuzat că ar fi luat mită 500.000 de euro pentru intervenții în favoarea unei persoane care revendica un teren.

Potrivit procurorilor, în 2007, Cristian David ar fi intervenit la prefectul de atunci al județului Buzău, Cristinel Bîgiu, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Județeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Sursa: mediafax.ro

About Mihai Vasile

x

Check Also

Incendiu la o plantație de salcâmi din Trestiana

În ultima perioadă, vegetația uscată arde destul de des ...

Turci opriți cu focuri de armă de polițiștii de frontieră vasluieni la granița cu Republica Moldova

Trei turci și un basarabean au fost opriți cu ...

Accident pe trecerea la nivel cu calea ferată

Impact la trecerea la nivel cu calea ferată, în ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: