Google+
Home » Administratie » Tutova dă tonul

Tutova dă tonul

de Mihaela NICULESCU

Timp de trei zile, în perioada 28-30 aprilie, în comuna Tutova au fost sterilizați peste 200 de câini, gratis, atât din gospodăriile localnicilor cât și de pe străzi. În ultimul timp, numărul câinilor comunitari s-a înmulțit foarte mult în zona căminului de bătrâni dar și a morii, iar localnicii au observat că o parte din patrupede sunt aduse din alte localități.

Asociația Spaycation din Marea Britranie este cea care s-a ocupat de sterilizarea câinilor din comuna Tutova. A colaborat cu cinci medici veterinari englezi și români, toți voluntari. Importanța ajutorului oferit în România de asemenea asociații, formate din iubitori de câini, este incontestabilă. Un proprietar de câine ar trebui să scoată din buzunar peste 150 de lei pentru a plăti o sterilizare la medicul veterinar.

Începând din acest an, microciparea și sterilizarea câinilor metiși din gospodării a devenit obligatorie. Cum proprietarii de patrupede nu achiziționează nici măcar un microcip de 10 lei, este greu de crezut că vor reuși să aloce 150 de lei pentru sterilizare. Rezultatul acestei neputințe sau nepăsări este unul evident – odată ieșit în stradă, câinele contribuie la creșterea numărului patrupedelor fără stăpân. Așa ajung în stradă zeci, sute, mii de câini care se înmulțesc la nesfârșit. Chiar dacă problema este mai gravă la orașe, nici mediul rural nu este scutit de neplăceri.

„Eu consider că ceea ce se întâmplă zilele acestea este un pas important în reducerea numărului de câini comunitari, și sterilizarea a peste 200 de câini, cu și fără stăpân, va reduce pericolul înmulțirii necontrolate a câinilor în Tutova. Mi s-a părut normal să ofer un spațiu celor din Asociația Spaycation, și în primul rând să-mi dau acordul. Animalele care ajung în stradă, și de multe ori devin periculoase, nu ajung acolo întâmplător. Este rezultatul indiferenței noastre.”, a declarat Ion Corciovă primarul comunei Tutova.

Sterilizarea este singura soluție de reducere a numărului de câini care ajung în stradă. Asociații precum Spaycation, Vier Pfoten sau Romanian Rescue Association (RRA) au oferit întotdeauna ajutor comunităților locale, care nu au bani pentru sterilizarea câinilor și nici pentru găzduirea unui număr foarte mare de patrupede în padocurile publice. De cele mai multe ori, asociațiile au găsit disponibilitate la cei care administrează localitățile, dar uneori nu.

„Ne bucurăm că primăria a fost de acord să ne pună la dispoziție un spațiu unde medicii să poată să-și facă treaba. Noi avem parteneriat cu Asociația Spaycation, la fel cum avem colaborări cu mai multe asociații care se ocupă de îngrijirea câinilor. Avem suportul lor, și asta se observă acum la Tutova.”, a declarat Lucia Călinoiu, președinta Asociației „Help Azorel”.

Deși au fost înștiințați, nu toți proprietarii de câini din Tutova și-au adus animalele la sterilizare gratuită. Au fost castrați atât masculi cât și femele, unele gestante. Totul a decurs normal.

Aflat la doar 16 km de Tutova, municipiul Bârlad nu a beneficiat deocamdată de ajutorul asociațiilor care își oferă sprijinul fără a cere bani în schimb, cu o singură excepție. Cu doi ani în urmă, Asociația RRA a sterilizat gratuit 150 de câini aflați în adăpostul public din Bârlad. De atunci, nu s-a mai făcut nici o astfel de sterilizare.

„În urmă cu câțiva ani, primăria, prin serviciul de ecarisaj, a sterilizat câini de pe domeniul public cât și din adăpost. Am acționat conform legii. Între timp, legea s-a schimbat și nu mai putem steriliza decât câinii ce urmează a fi adoptați sau revendicați. O ultimă statistică arată că la Bârlad sunt 6.000 de câini în gospodării și aproximativ 3.000 pe stradă. Între timp, numărul lor a crescut și raportul s-a schimbat. Anul trecut au fost sterilizați peste 750 de câini, iar anul acesta în jur de 120”, a declarat Adrian Cărăbăț, administratorul Grădinii Zoo.

Contactat de reporterul nostru, primarul Marin Bunea a declarat că se va consulta cu administratorul padocului public, Adrian Cărăbăț și cu dr. Ioan Bejan, președintele Colegiului Medicilor Veterinari Vaslui, pentru a vedea care sunt detaliile tehnice care trebuie puse la punct. Primarul a mai declarat că, în principiu, este de acord să depună o cerere către Asociația „Help Azorel”, în care să solicite sterilizarea câinilor comunitari și a celor cu stăpân, din Bârlad, în paralel cu sterilizările făcute de serviciul de ecarisaj.

Declarația este încurajatoare și poate fi considerată începutul unei campanii multașteptate de bârlădeni. Mulți, prea mulți bârlădeni, copii și adulți, au fost atacați de câini și au avut de suferit atât emoțional cât și fizic. Dacă ne uităm pe străzile Bârladului, observăm că numărul câinilor a crescut exponențial, oamenii au ajuns să se teamă de câini chiar și pe străzi mai puțin lăturalnice.

de Mihaela NICULESCU Timp de trei zile, în perioada 28-30 aprilie, în comuna Tutova au fost sterilizați peste 200 de câini, gratis, atât din gospodăriile localnicilor cât și de pe străzi. În ultimul timp, numărul câinilor comunitari s-a înmulțit foarte mult în zona căminului de bătrâni dar și a morii, iar localnicii au observat că o parte din patrupede sunt aduse din alte localități. Asociația Spaycation din Marea Britranie este cea care s-a ocupat de sterilizarea câinilor din comuna Tutova. A colaborat cu cinci medici veterinari englezi și români, toți voluntari. Importanța ajutorului oferit în România de asemenea asociații, formate…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: