Home » National » Părinții fostei iubite a lui Nichita spun că acesta făcuse o obsesie pentru ea, urmărind-o peste tot

Părinții fostei iubite a lui Nichita spun că acesta făcuse o obsesie pentru ea, urmărind-o peste tot

Părinții Adinei Samson, fosta iubită a primarului Gheorghe Nichita, susțin că au observat în mai multe rânduri, în jurul blocului unde locuiesc, mașini ale Poliției Locale și că primarul făcuse o obsesie pentru tânără, urmărind-o pe aceasta inclusiv când s-a dus la spital să se interneze

Tatăl Adinei Samson, fosta iubită a primarului din Iași, totodată șefa Serviciului pentru Managementul Calității din Primăria Iași, a declarat, marți, presei că n-au fost de acord cu relația fiicei lor cu edilul ieșean, bărbatul povestind cum era urmărită tânăra de către Poliția Locală, inclusiv când venea la apartamentul părinților din cartierul ieșean Nicolina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Eu acum am înțeles ce căutau două mașini de la circulatie, undeva la un colț al blocului, că-i cu sens unic. Ce urmăreau? Hoți, șoferi care intră pe sens unic? Din 2013 era urmărită fiica noastră. El a făcut o obsesie”, a declarat tatăl Adinei Samson.

Bărbatul mai spune că fiica lor a încercat să plece din primărie și să se angajeze la o firmă, dar că Nichita ar fi făcut presiuni pentru a nu fi angajată.

“Ea a vrut să plece de anul trecut, din octombrie, la o societate, undeva, să-și găsească ceva mai bun. A depus CV-ul, au chemat-o la interviu, are și ea o facultate, are două masterate… Are 33 de ani, a făcut management și comunicare, deci știe meserie, nu-i venită așa. A doua zi a dat telefon la firmă nemernicul ăsta și i-a zis să n-o angajeze. Și i-a zis și ei: în Iași nu ai ce căuta, nu te angajează nimeni”, a declarat tatăl Adinei Samson.

El a mai spus că din cauza problemelor în relația cu Nichita fiica lor s-a îmbolnăvit.

“A îmbolnăvit-o nenorocitul ăsta, a îmbolnăvit-o psihic. M-am dus eu cu mâncare la ea la spital și venise, acolo, chipurile o prietenă să o vadă. O urmărea primarul să vadă ce face și în spital. Erau prietene puse de el, ca s-o tragă de limbă și să-i spună lui exact unde se duce. E psihopat ăsta, e nebun, e bolnav mintal, asta e, n-ai ce să-i faci. Mă duceam de multe ori cu ea, cu taxiul, nu putea să meargă singură și ei îi pierdeau urma și trimiteau orice polițist aici să o urmărească”, a declarat tatăl Adinei Samson.

Mama tinerei susține că fata s-a îmbolnăvit din cauza stresului și că Adina Samson îl va da în judecată pe Nichita.

“Adina îl dă în judecată, asta este. Ți-ai bătut joc de familia mea și eu să te las, pentru ce? Nu mai vorbesc de ea, ați văzut-o cum arată? A fost la mari specialiști să se trateze. Luna trecută chiar eu i-am dat 40 de milioane de lei să își cumpere medicamente, medicamentele cele mai scumpe. A fost la profesori și i-au zis, ce boală ai? Vomita, o durea capul. Într-un final, i-a spus un doctor: «Domnișoară pe bază de stres este!»” a declarat mama Adinei Samson.

Întrebați de ce nu au intervenit în relația fetei lor cu Nichita, părinții au spus că și-au dat seama târziu de drama prin care trece fiica lor.

„Am bănuit până la urmă. Și i-am zis du-te la Parchet. Și s-a dus la Parchet. Parchetul nu a făcut nimic. Primarul a jurat pe Biblie că nu îi mai face nimic. Dar problemele au continuat”, a declarat tatăl Adinei Samson.

Părinții fetei mai spun că tânăra a fost chemată aproape zilnic în cabinetul primarului, chiar și după ce fiica lor a rupt relația cu acesta.

Părinții mai spun că tânăra deține și înregistrări din care rezultă că Nichita o amenință, înregistrări care, potrivit acestora, au fost depuse la dosarul aflat la DNA.

Procurorii DNA au dispus, vineri, începerea acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a primarului Iașiului,Gheorghe Nichita, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Alături de el, au fost reținuți directorul general al Poliției Locale Iași, Liviu Hliboceanu, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (3 acte materiale) și abuz în serviciu, și Ștefan Avîrvarei, șef servicu în cadrul Poliției Locale, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, complicitate la abuz în serviciu, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Ulterior, Tribunalul București a decis că Gheorghe Nichita va fi cercetat în libertate sub control judiciar, ca și șeful Poliției Locale ieșene și șeful de serviciu din instituție reținuți joi seară de procurorii DNA. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Șefa unui serviciu din Primăria Iași, Adina Samson, în vârstă de 33 de ani, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relație de câțiva ani, l-ar fi denunțat pe acesta la DNA, după ce el i-ar fi pus pe polițiștii locali să o urmărească, susțineau jurse judiciare.

De altlfel, Adina Samson și alți doi șefi de servicii din cadrul Primăriei Iași, Dumitru Tomorug și Eugen Chișcă, au fost ridicați, joi seară, de procurorii DNA și duși la București, unde au fost audiați în acest dosar.

Primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, s-a folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajați ai Poliției Locale și ai altor instituții din Primărie, pentru a își urmări iubita și a amenința un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Sursa: mediafax.ro

About Mihai Vasile