Home / Justitie / Tânăr certatat pentru furt

Tânăr certatat pentru furt

de Vlad Ocheanu

 Polițiștii cercetează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat un tânăr din comuna Zăpodeni în vârstă de 19 ani.  

La începutul acestei săptămâni, polițiștii Postului de Poliție Zăpodeni au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 69 ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras bani din locuință. Polițiștii, la fața locului, au stabilit că profitând de faptul că proprietarul era plecat de la domiciliu, persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-o anexă a locuinței părții vătămate, de unde au sustras 400 lei.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe T. Daniel, în vârstă de 19 ani, din localitatea Zăpodeni, care ar fi săvârșit furtul respectiv. Aceștia au reușit să recupereze întreaga sumă sustrasă, pe care au înapoiat-o proprietarului. Polițiștii au mai stabilit că în cursul lunii aprilie, tânărul a pătruns prin forțarea unui geam, în timpul nopții, în locuința  unei femei de 75 ani din localitate, de unde a sustras suma de aproximativ 3.000 lei, pe care a cheltuit-o. Daniel este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt calificat, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

de Vlad Ocheanu  Polițiștii cercetează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat un tânăr din comuna Zăpodeni în vârstă de 19 ani.   La începutul acestei săptămâni, polițiștii Postului de Poliție Zăpodeni au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 69 ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras bani din locuință. Polițiștii, la fața locului, au stabilit că profitând de faptul că proprietarul era plecat de la domiciliu, persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-o anexă a locuinței părții vătămate, de unde au sustras 400 lei. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Incendiu de proporții în comuna Oltenești. Peste 200 de hectare de vegetație uscată, distruse de flăcări

Peste 200 de hectare de vegetație uscată au fost ...

Peste două tone de furaje, mistuite de flăcări într-un incendiu la Todirești. Pompierii au reușit salvarea locuinței

Peste două tone de furaje au fost mistuite de ...

Panică într-un bloc din Vaslui, în urma unui incendiu. 17 persoane au fost evacuate, trei dintre acestea ajungând la spital

Șaptesprezece locatari dintr-un bloc din zona gării din municipiul ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: