Home » Administratie » Muncă tipic românească pe bani buni europeni

Muncă tipic românească pe bani buni europeni

de Marian MOCANU

La nici o lună după ce a fost asfaltată strada Ștefan cel Mare pe porțiunea dintre BCR și Crucea Gării, drumarii au început să strice proaspătul strat de asfalt.

Firma Combetas este unul dintre subcontractorii societății care a câștigat licitația privind programul de asfaltare a zonei centrale a municipiului Vaslui prevăzut în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a orașului. După ce, în această primăvară, au fost realizate lucrările de asfaltare primară, la mai bine de o lună, cineva și-a dat seama că nu au fost realizate căminele pentru gurile de canalizare, astfel că muncitorii s-au apucat de tăiat asfaltul proaspăt turnat. Este adevărat că abia luna viitoare urma să fie turnat stratul de uzură. Chiar și așa, din momentul în care intervii asupra straturilor anterioare, este clar că lucrarea nu mai are aceeași aderență, deci este posibil ca, peste puțin timp, să fie nevoie de noi petece aplicate asfaltului care, teoretic, ar trebui să reziste mulți ani de acum înainte.

Nu este pentru prima dată când lucrări din municipiul Vaslui din cadrul PIDU au nevoie de rectificări. Un exemplu este Centrul Civic al municipiului, acolo unde o bună parte din dalele montate în urmă cu doi ani de zile au crăpat. Deja s-a intervenit în mai multe rânduri pentru înlocuirea dalelor sparte, ori pentru remedierea defecțiunilor la spoturile luminoase montate în preajma statuii lui Ștefam cel Mare.

Din păcate, boala românului, de a nu face treabă bună până la capăt, este prea bine instalată, astfel că, de fiecare dată după ce se dă de bună o lucrare, mai este nevoie de intervenții și reparații.

de Marian MOCANU La nici o lună după ce a fost asfaltată strada Ștefan cel Mare pe porțiunea dintre BCR și Crucea Gării, drumarii au început să strice proaspătul strat de asfalt. Firma Combetas este unul dintre subcontractorii societății care a câștigat licitația privind programul de asfaltare a zonei centrale a municipiului Vaslui prevăzut în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a orașului. După ce, în această primăvară, au fost realizate lucrările de asfaltare primară, la mai bine de o lună, cineva și-a dat seama că nu au fost realizate căminele pentru gurile de canalizare, astfel că muncitorii s-au apucat de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: