Home » Administratie » Primăria Bârlad ar putea răspunde în instanță – Mâini și picioare rupte pe rampele de skateboard

Primăria Bârlad ar putea răspunde în instanță – Mâini și picioare rupte pe rampele de skateboard

de Simona MIHĂILĂ

Rampele pentru role și skateboard din spatele Bisericii Doamneasca sunt motivul pentru care Primăria Bârlad ar putea fi dată în judecată de un grup de părinți din localitate, după ce copiii lor au ajuns la spital cu fracturi de mâini și de picioare.

Cel mai recent caz este cel al unui băiețel de 8 ani, de la Școala generală „Iacov Antonovici”, care, la jumătatea lunii trecute, a fost transportat de urgență la Iași rampa_skateboard1din cauza unei fracturi complicate a antebrațului. A fost operat, după care, timp de trei săptămâni a stat spitalizat. Acum, pe micuț îl așteaptă câteva luni de recuperare. Băiatul a încercat să urce cu bicicleta, dar și-a pierdut echilibrul și s-a rostogolit.
Cu o jumătate de an înainte, un coleg de clasă de-al său și-a rupt piciorul, după ce a căzut de pe una dintre rampele din Piața Civică. El a încercat să urce cu rolele pe panta abruptă, însă nu a putut stăpâni mișcările și a ajuns la spital.
Părinții copiilor i-au contactat pe reporterii Est News, nemulțumiți că rampele, deși prezintă un pericol pentru copii, sunt tolerate de autorități.
„Pantele sunt foarte abrupte. Nu există montate nicăieri atenționări privind vârsta celor care le pot utiliza, nu există un gard care să le mărginească. Ne întrebăm dacă aceste obiecte de distracție sunt omologate și dacă sunt necesare și alte aprobări de a fi amplasate, în afară de cea a primăriei”, ne-a spus mama băiatului care și-a rup mâna.
Pe de altă parte, Olga Ungureanu, șeful Serviciului de gospodărie comunală din cadrul Primăriei Bârlad, crede că este responsabilitatea părinților să stea cu ochii pe copii: „Acestea sunt niște echipamente special concepute pentru antrenamente. Au fost donate orașului de o asociație care le avea de la o bază militară. Până să fie casate, echipamentele erau folosite pentru antrenamentul militarilor. Cât privește vârsta celor care le pot utiliza, cred că sunt pentru oricine dorește să se antreneze. Părinții trebuie să-și supravegheze copiii și să le permită să se joace doar acolo unde consideră ei că nu este niciun pericol”.
Părinții intenționează să acționeze în instanță municipalitatea bârlădeană în numele copiilor lor care nu au fost avertizați de proprietarul rampelor – în speță, primăria – asupra modului de utilizare a pistelor.

de Simona MIHĂILĂ Rampele pentru role și skateboard din spatele Bisericii Doamneasca sunt motivul pentru care Primăria Bârlad ar putea fi dată în judecată de un grup de părinți din localitate, după ce copiii lor au ajuns la spital cu fracturi de mâini și de picioare. Cel mai recent caz este cel al unui băiețel de 8 ani, de la Școala generală "Iacov Antonovici", care, la jumătatea lunii trecute, a fost transportat de urgență la Iași din cauza unei fracturi complicate a antebrațului. A fost operat, după care, timp de trei săptămâni a stat spitalizat. Acum, pe micuț îl așteaptă…

Review Overview

User Rating: 0.38 ( 2 votes)

About Simona Vasile

6 comments

  1. Parinti iresponsabili cu gura mare, foarte putin informati si incapabili sa faca diferenta intre o rampa si un topogan. Exista cel putin 3 parcuri de joaca pentru copii in zona. Atat a avut si orasul acesta pentru pasionati, cateva rampe si acelea au inceput sa dispara. Fac parte dintre cei care utilizau aceste rampe si am lovit foarte multi copii neintentionat. Motivul era pentru ca parintele respectiv, avea alta ocupatie decat supravegherea copilului pe care eu incercam sa-l ocolesc si inevitabil ma trezeam cu el in spatele meu. Evident ca apoi tot parintii cu gura mare. Din pacate nu observa nimeni o gramada de parcuri in tot orasul, niciunul populat de catre copii. Toti vad doar singura rampa care a mai ramas, si aceea este utilizata in continuare ca topogan.

  2. Numai la noi se poate asa ceva… Niste parinti iresponsabili, care nu stiu cum sa mai stoarca un ban… Numai la Barlad se poate asa ceva… In marile orase ( unde sunt amplasate mult mai multe astfel de dispozitive), nu am auzit nicaieri astfel de ideei…
    Dar pe acelasi principiu ar trebuo inchise toate spatiile de joaca pt copii, de pe raza Municipiului Barlad, eu mi-am rupt mana si un picior cand eram mic, la un scranciob si un topogan… Ai mei nu au dat primaria in judecata…

  3. Vlăduţ Capule

    Cât de tare mă enervează părinţii de genul ăsta. Îşi lasă plozii să stea pe acolo şi să se dea pe „tobogan”. Dacă mă duc cu bicicleta pe-acolo nu am ce să fac că trebuie să se trezească un părinte să urle la mine. Parcul pentru copii este la 200 de metri, bă.

  4. costel turcu

    Copii pana la 7 ani trebuie supravegheati de parinti . Copii teribilisti ar trebui educati de parinti si nu lasati de izbeliste !

  5. :)) pe vremea mea săream coarda şi prin pătrăţele în şotron. şi nu mi-am rupt gâtul, zău.

  6. aveti grija de copii in plm nu dati primaria in judecata ! romanu pana nu da dovada de prostie nu se lasa