Home » Invatamant » Două noi săli de sport de la Bârlad!

Două noi săli de sport de la Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Acestea vor fi construite la Școala gimnazială ”Episcop Iacov Antonovici” și la Colegiul ”Codreanu”.

Două importante instituții de învățământ din Bârlad – Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” și Școala gimnazială ”Episcop Iacov Antonovici” – vor avea, în curând, săli moderne de sport. Pe ordinea de zi a ședinței de îndată a Consiliului Local (CL) Bârlad derulată ieri după-amiază a figurat un punct care a vizat tocmai acest subiect. Practic, consilierii municipali au trebuit să aprobe transferul temporar al terenurilor pe care urmează a fi construite cele două săli, din patrimoniul municipalității în cel al Companiei Naționale de Investiții (CNI), cea care urmează să finanțeze construcția celor două obiective.

teren_sport_antonovici”Au fost o serie întreagă de demersuri pe care noi, ca primărie, a trebuit să le ducem la bun sfârșit pentru că așa ne-au solicitat cei de la CNI. Noi tot am modificat în consecință hotărărea CL inițială, ori de câte ori a fost nevoie. Terenurile în cauză vor trece temporar în administrarea CNI, adică doar pe perioada cât se va realiza investiția, construcția sălilor de sport respective. După care, vor reveni în patrimoniul municipalității, cu tot cu ceea ce s-a construit pe ele, bineînțeles”, ne-a declarat George Șolcă, șeful Serviciului Dezvoltare Locală și Integrare Europeană din cadrul Primăriei Bârlad.

Pentru ambele instituții de învățământ, lipsa unei săli de sport a reprezentat dintotdeauna o foarte mare lacună care a pus serioase piedici procesului instructiv-educativ. Problemele se amplificau mai ales în perioada sezonului rece, când din cauza temperaturilor foarte scăzute, orele de sport se derulau (dacă se poate spune așa) în sălile de curs ale unităților școlare. Însă, nici perioada sezonului cald nu era lipsită de probleme. Așa zisele terenuri de sport (în realitate niște platouri care cândva fuseseră acoperite cu un strat de bitum) arată acum de parcă au fost supuse unui bombardament: pline de gropi, pe unele porțiuni cu stratul de bitum umflat și crăpat, formând mici movilițe etc. Pe scurt, o stare deplorabilă, în care elevii se accidentează mai mereu așa încât după o oră de sport ajung acasă cu picioarele și mâinile pline de julituri și vânătăi. Ca să nu mai spunem că riscă să sufere și accidentări mult mai serioase.

Cele două viitoare săli de sport (a căror construcție se speră că va demara în vara acestui an) vor avea dotări moderne, inclusiv vestiare, dușuri și chiar tribune cu câte 180 de locuri. În Bârlad, doar Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza” și Școala gimnazială ”George Tutoveanu” mai au în dotare astfel de săli de sport, însă nici una nu este prevăzută cu tribune. Ambele au fost construite tot cu fonduri de la CNI.

de Răzvan CĂLIN Acestea vor fi construite la Școala gimnazială ”Episcop Iacov Antonovici” și la Colegiul ”Codreanu”. Două importante instituții de învățământ din Bârlad - Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” și Școala gimnazială ”Episcop Iacov Antonovici” - vor avea, în curând, săli moderne de sport. Pe ordinea de zi a ședinței de îndată a Consiliului Local (CL) Bârlad derulată ieri după-amiază a figurat un punct care a vizat tocmai acest subiect. Practic, consilierii municipali au trebuit să aprobe transferul temporar al terenurilor pe care urmează a fi construite cele două săli, din patrimoniul municipalității în cel al Companiei Naționale de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: