Home » Social » O șansă pentru românii sufocați de datorii!

O șansă pentru românii sufocați de datorii!

Legea insolvenței persoanelor fizice, inițiată de deputatul Ana Birchall, a fost adoptată ieri în plenul Camerei Deputaților.

Ieri, 20 mai, deputatul PSD Ana Birchall a reușit să treacă cu brio prin Camera Deputaților proiectul de Lege privind insolvența persoanelor fizice. Actul normativ a fost votat de forul decizional al Parlamentului României cu 309 voturi pentru, trei abțineri și nici un vot împotrivă. Asta după ce, în prealabil, cu o zi înainte, proiectul a primit raport favorabil de adoptare în Comisia juridică.

Ana Birchall a subliniat că Legea insolvenței persoanelor fizice este “echilibrată, întrucât nu favorizează nici debitorul, nici creditorul”, ci oferă un sprijin real tuturor românilor de bună-credință care s-au îndatorat și care nu din vina lor au ajuns într-un necaz financiar: “Legea insolvenței persoanelor fizice care a fost votată astăzi (ieri, 20 mai 2015, n.r.) în Camera Deputaților protejează românii, debitori de bună-credință, sufocați de datorii, care astfel nu vor mai sta cu frica în sân că vor fi executați silit sau că vor rămâne pe drumuri, pierzându-și bunurile. Astăzi, prin votul nostru, demonstrăm prin fapte că ne pasă de cei aflați în necaz, oferindu-le o speranță și o șansă ca viitorul lor și al familiilor lor să nu fie amanetat”, a declarat deputatul social-democrat.

Deputatul Ana Birchall a ținut să mulțumească parlamentarilor, Guvernului, reprezentanților instituțiilor care au contribuit la definitivarea textului legii, reprezentanților ONG-urilor și mass-media pentru susținerea proiectului insolvenței persoanelor fizice. (Răzvan Călin)

Legea insolvenței persoanelor fizice, inițiată de deputatul Ana Birchall, a fost adoptată ieri în plenul Camerei Deputaților. Ieri, 20 mai, deputatul PSD Ana Birchall a reușit să treacă cu brio prin Camera Deputaților proiectul de Lege privind insolvența persoanelor fizice. Actul normativ a fost votat de forul decizional al Parlamentului României cu 309 voturi pentru, trei abțineri și nici un vot împotrivă. Asta după ce, în prealabil, cu o zi înainte, proiectul a primit raport favorabil de adoptare în Comisia juridică. Ana Birchall a subliniat că Legea insolvenței persoanelor fizice este “echilibrată, întrucât nu favorizează nici debitorul, nici creditorul”, ci…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin