Home » Justitie » Albinele au fost otrăvite! Ei și ce?

Albinele au fost otrăvite! Ei și ce?

de Răzvan CĂLIN

Singura șansă a apicultorilor din comuna Puiești – cărora o firmă de dezinsecție din Bârlad le-a omorât mii de familii de albine – de a li se face dreptate, este să apeleze la instanță. Conducerea DSVSA Vaslui se spală pe mâini spunând că legea nu-i permite să ia măsuri împotriva firmei care se face vinovată de acest dezastru.

După cum am mai scris în paginile cotidianului nostru, cazul albinelor otrăvite de la Puiești a intrat, la un moment dat, într-un soi de zonă crepusculară. Rezultatele analizelor prelevate de la fața locului și trimise la București la singurul laborator acreditat din țară ba veniseră, ba nu veniseră, instituțiile statului (mai ales DSVSA) o tot dădeau din colț în colț (cu excepția Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vaslui, care a amendat firma vinovată – SC Deratcos SRL Bârlad – cu 30.000 de lei), așa încât lucrurile păreau că se îndraptă pe făgașul ”normal”: mortu-i de vină! Iată că între timp au sosit și analizele mostrelor prelevate de reprezentanții DSVSA Vaslui, care așa cum ne-a declarat directorul executiv Traian Petcu, au arătat același lucru ca și buletinul de analiză solicitat de apicultorii păgubiți: albinele au fost otrăvite cu Fipronil, o substanță extrem de toxică a cărei utilizarea este interzisă în Uniunea Europeană. Este exact substanța pe care echipele Deratcos SRL au aruncat-o pe pășunile din Puiești, fără să anunțe în prealabil apicultorii din zonă.

petcu_traian123Conducerea DSVSA Vaslui susține că este legată de mâini și de picioare în acest caz și că, potrivit legislației în vigoare, nu poate lua nici un fel de măsuri împotriva firmei care se face vinovată de acest dezastru. Directorul Petcu: ”În conformitate cu legislația în vigoare, noi nu avem dreptul să intervenim. Singurul lucru pe care îl putem face este ca la solicitarea păgubiților sau a organelor de anchetă să le punem la dispoziție rezultatele analizelor de laborator. Eu, ca direcție, sunt abilitat doar să prelevez mostre, să le trimit la laboratoarele acreditate și să transmit mai departe organelor de anchetă rezultatele analizelor de laborator”.

Firma în cauză – Deratcos SRL Bârlad – aparține soțului secretarei DSVSA Vaslui.

Legislația în vigoare permite DSVSA să ia măsuri punitive împotriva firmei care se face vinovată, mergând până la anularea autorizației de funcționare. După cum am prezentat pe larg în paginile ziarului nostru, echipele Deratcos SRL Bârlad au împrăștiat în comuna Puiești un insecticid interzis în cadrul unei acțiuni de dezinsecție din zonă. Patronul firmei, Constantin Drăguț, s-a ”scuzat” pe motiv că nu ar fi citit prospectul până la capăt și nici  nu ar fi știut că Fipronil este interzis în UE. Mai mult, inconștiența echipelor de la Deratcos SRL a mers până într-acolo încât au aruncat recipientele goale de otravă pe câmpul unde pasc animalele. Ca să nu mai spunem că firma nici nu avea autorizație de mediu pentru a stropi cu insecticid, fapt pentru care a fost amendată cu 30.000 de lei.

Dumitru Munteanu, unul dintre apicultorii afectați de dezastru, ne-a declarat că atât el, cât și ceilalți apicultori care au avut de suferit din comuna Puiești, vor apela la instanța de judecată pentru a-și recupera pagubele care se ridică la câteva miliarde de lei vechi. Omul este convins că își vor găsi dreptatea în instanță, mai ales că probele depuse la dosar sunt solide: ”DSVSA Vaslui ne-a trimis o înștiințare prin care se arată că e vorba despre o intoxicare cu Fipronil. Până nu se face dreptate nu vom avea liniște! Procesul îl vom demara la Judecătoria Bârlad, dar dacă va fi nevoie vom apela la toate instanțele din țară, după care vom apela și la o instanță externă. Avem o pagubă prea mare și nu avem altă șansă de a o recupera. Noi vom pune la dispoziția judecătorilor toate documentele și probele pe care le avem. Eu sper că în România încă se poate face dreptate și nu e țara lui Papură Vodă. Adică dacă cineva îți dă în cap, cred că doar nu o fi vinovat tot cel care a încasat pumni în cap?!”.

de Răzvan CĂLIN Singura șansă a apicultorilor din comuna Puiești - cărora o firmă de dezinsecție din Bârlad le-a omorât mii de familii de albine - de a li se face dreptate, este să apeleze la instanță. Conducerea DSVSA Vaslui se spală pe mâini spunând că legea nu-i permite să ia măsuri împotriva firmei care se face vinovată de acest dezastru. După cum am mai scris în paginile cotidianului nostru, cazul albinelor otrăvite de la Puiești a intrat, la un moment dat, într-un soi de zonă crepusculară. Rezultatele analizelor prelevate de la fața locului și trimise la București la singurul…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin

One comment

  1. DSV -DE -RAHAT

    Domnule petcu unul din inspectori vostri imi dadea o amenda pentru un cadavru de caine mort care nu mi apartinea si pentru deratcos care a creat un dezastru nu se poate ….. de ce ….secretara e ca m batrana uzata si trecuta ………petcu-[cenzurat]….

%d blogeri au apreciat: