Home / Social / Tratament cu zeamă lungă

Tratament cu zeamă lungă

de Marian MOCANU

Masa bolnavilor internați în spitale este de multe ori sub orice critică. În același timp, în condițiile unei norme de hrană de două ori mai mici, deținuții primesc o masă mult mai bogată cantitativ, variată și consistentă. Unui bolnav internat într-o unitate spitalicească i se alocă o normă de hrană de 9 lei/zi, unui deținut de 4,66, iar unui beneficiar al Cantinei de Ajutor Social de 12 lei/zi.

Chiar dacă nivelul serviciilor oferite în Spitalul Județean de Urgență Vaslui s-a îmbunătățit simțitor după reabilitarea și modernizarea clădirii, un lucru nu s-a schimbat: hrana bolnavilor. Meniul este foarte sărac nu doar ca diversitate, ci mai ales în calorii, predominând legumele, carnea sau laptele fiind rare sau oferite în cantități foarte mici. Motivul pentru care masa bolnavilor este atât de săracă îl constituie norma de hrană asigurată de Ministerul Sănătății, de doar 9 lei pe zi/bolnav.

Practica demonstrează că și la acești bani s-ar reuși gătirea unor bucate mult mai bogate caloric. Norma de hrană pentru bolnavi este de două ori mai mare decât în cazul deținuților, care primesc doar 4,66 lei/zi. Cu toate acestea, cei din urmă primesc o mâncare mult mai consistentă, carnea, ouăle și lactatele nelipsind din meniu. Acest meniu asigurat „internaților” din pușcării 2.855 calorii, necesarul zilnic a unui organism sănătos.

Bolnavii internați în unitățile spitalicești sunt net dezavantajați în raport cu asistații sociali abonați la Cantina de Ajutor Social Vaslui. Cei peste 340 de vasluieni, asistați sociali sau persoane de vârsta a treia cu venituri mici, de până la 142 lei/membru de familie, beneficiază de o alocație de hrană în valoare de 12 lei zilnic. Din acești bani se reușește oferirea unei mese mai mult decât consistentă. Mai mult, cu ocazia sărbătorilor legale, în special a Paștelui și Crăciunului, abonaților Cantinei de Ajutor Social Vaslui li se asigură pachete de hrană rece care ar stârni invidia nu doar a bolnavilor din spitale, dar și a multor vasluieni care nu beneficiază de acest ajutor.

Tot de o normă de hrană în cuantum de 12 lei beneficiază și copiii aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, dar și persoanele internate în diferitele centre sociale din subordinea autorităților locale sau județene.

 „Cazarea” în spital, mai scumpă decât la hotel

 Manopera medicilor și plata utilităților pentru o zi de spitalizare costă în jur a 120 lei pe zi, sume evidențiate, la fel ca și costul hranei bolnavilor, pe facturile primite la externare de persoanele internate în spital. Separat, pe aceeași factură, este evidențiat costul medicamentelor și al materialelor sanitare de care a beneficiat pacientul, precum și costurile analizelor medicale efectuate pe perioada spitalizării.

Practic, pentru o zi de stat în spital, costul, doar pentru consultații, acte medicale și cazare, este mai mare decât în cazul unei zile petrecute într-o stațiune balneară, unde, la fel, ai parte de servicii medicale și de tratament. În același timp, costul cazării deținuților din penitencianciare se ridică la doar 535 lei/lună/deținut, de circa 5,5 ori mai mic decât în cazul bolnavilor.

de Marian MOCANU Masa bolnavilor internați în spitale este de multe ori sub orice critică. În același timp, în condițiile unei norme de hrană de două ori mai mici, deținuții primesc o masă mult mai bogată cantitativ, variată și consistentă. Unui bolnav internat într-o unitate spitalicească i se alocă o normă de hrană de 9 lei/zi, unui deținut de 4,66, iar unui beneficiar al Cantinei de Ajutor Social de 12 lei/zi. Chiar dacă nivelul serviciilor oferite în Spitalul Județean de Urgență Vaslui s-a îmbunătățit simțitor după reabilitarea și modernizarea clădirii, un lucru nu s-a schimbat: hrana bolnavilor. Meniul este foarte…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Bârladul sub lupă: Câinii comunitari, fascinați de spiritul Crăciunului

Imagini de colecție, cu câini ...

Consiliul Județean Vaslui investește în modernizarea Poligonului de la Delea

Consiliul Județean (CJ) Vaslui va ...

Doi copii și soția unui preot de pe Valea Prutului, răniți într-un accident, după ce au intrat cu mașina într-un copac

Doi copii, de 4 și ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: