Home » Social » Un ploieștean și un bucureștean s-au ciocnit la Codăești

Un ploieștean și un bucureștean s-au ciocnit la Codăești

de Marian MOCANU

Doi conducători auto, unul din Ploiești, altul din București, au fost implicați într-un accident de circulație produs pe DN 24, în afara localității Codăești. În urma impactului frontal dintre cele două mașini, una a fost aruncat în șanț, iar a doua a luat foc.

Ieri, pe Drumul Național 24, în apropierea localității Codăești, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate două autovehicule. Conform cercetării făcute la fața locului de polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, accidentul s-a produs din cauza faptului că unul din autovehicule, condus de un bucureștean în vârstă de 39 ani, a intrat pe contrasens.

accident codaestiÎntr-o curbă la dreapta, bucureșteanul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul. După impact, prima mașină a ieșit în afara drumului, pe câmp, în timp ce a adoua mașină, condusă de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Ploiești, a luat foc. Pentru stingerea incendiului a fost nevoie de intervenția pompierilor militari vasluieni.

Conducătorii auto au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unul fiind diagnosticat cu „fractură stern”, iar al doilea, cel care a provocat accidentul, cu „politraumatism prin accident rutier”. Polițiștii au testat cu aparatul alcooltest conducătorii auto, rezultând faptul că aceștia nu au consumat băuturi alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„Poliția rutieră recomandă conducătorilor auto prudență sporită, să țină seama de valorile traficului și de condițiile climaterice. Căldura prognozată și pentru zilele următoare impune atenție specială pentru cei aflați la volan, motiv pentru care recomandăm păstrarea cu strictețe a distanței în mers, viteză redusă și odihnă înainte de a porni într-o deplasare mai lungă”, a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvînt al IPJ Vaslui.

de Marian MOCANU Doi conducători auto, unul din Ploiești, altul din București, au fost implicați într-un accident de circulație produs pe DN 24, în afara localității Codăești. În urma impactului frontal dintre cele două mașini, una a fost aruncat în șanț, iar a doua a luat foc. Ieri, pe Drumul Național 24, în apropierea localității Codăești, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate două autovehicule. Conform cercetării făcute la fața locului de polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, accidentul s-a produs din cauza faptului că unul din autovehicule, condus de un bucureștean în vârstă de 39 ani,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: