Home » Social » Târg de jucării de Ziua Copilului, în Parcul Copou

Târg de jucării de Ziua Copilului, în Parcul Copou

de Roxana NĂSTASĂ

Prilej de bucurie anul acesta pentru copiii din Vaslui, de ziua lor, 1 iunie pentru că vor avea parte de numeroase surprize. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale (CJCPCT) Vaslui propune o altă alternativă a sărbătoririi Zilei Copilului și organizează în Parcul Copou un târg de jucării. Nu va fi un simplu târg, ci unul în care micuții sunt actorii principali. Ei vor putea vinde, cumpăra, schimba și dona jucării, care, ulterior vor ajunge la copiii din mediu rural. Nu vor lipsi de la târgul din Copou nici spectacolele, jocurile interactive și surpizele.

Anul acesta manifestările de Ziua Copilului ies din tipar. Parcul Copou va prinde viață pe 1 iunie pentru că, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui organizează, în premieră, un târg de jucării pentru copii. Micuții prezenți vor avea astfel ocazia, în cadrul târgului, să cumpere sau să vândă jucării, dar și să facă un gest frumos și să doneze jucăriile de care nu mai au nevoie sau de care se pot lipsi copiilor din mediul rural mai puțin fericiți din acest punct de vedere.
În afara târgului propriu-zis, actorul și ventrilocul Eduard Sandu, cunoscut de la emisiunea „Românii au talent”, care va veni însoțit de bunul său prieten, Nea’ Alecu, păpușa cu care a făcut senzație, va face spectacol pentru micuții vasluieni. De asemena, nu vor lipsi nici ședințele foto pentru fiecare și nici jocurile de demult, care vor fi reînviate de cei mici.
„Dorim ca anul acesta, de 1 iunie, să propunem o altă alternativă a acestei zile și să ieșim din clișee fără, însă, a le denigra. Vom organiza un târg de jucării, în cadrul căruia copiii vor putea vinde, cumpăra, dona sau schimba jucăriile, cele donate urmând să ajungă la copii din sate vasluiene, rămânând să stabilim ulterior care vor fi aceste sate. În afara târgului, va fi un spectacol coordonat de actorul, ventrilocul, mânuitorul de păpuși, Eduard Sandu, cunoscut de la emisiunea «Românii au talent» care va face spectacol cu păușa sa Nea’ Alecu. Vor fi și ședințe foto pentru cei prezenți, jocuri de demult și doi animatori din Iași, care vor crește nivelul de atractivitate al jocurilor. Totodată, instituția noastră (CJCPCT nr.) a editat și o carte <Jocuri de copii de ieri și de azi din județul Vaslui> care va fi transmisă la toate unitățile de învățământ preșcolar, câte trei volume pentru fiecare unitate”, ne-a declarat Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.

de Roxana NĂSTASĂ Prilej de bucurie anul acesta pentru copiii din Vaslui, de ziua lor, 1 iunie pentru că vor avea parte de numeroase surprize. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale (CJCPCT) Vaslui propune o altă alternativă a sărbătoririi Zilei Copilului și organizează în Parcul Copou un târg de jucării. Nu va fi un simplu târg, ci unul în care micuții sunt actorii principali. Ei vor putea vinde, cumpăra, schimba și dona jucării, care, ulterior vor ajunge la copiii din mediu rural. Nu vor lipsi de la târgul din Copou nici spectacolele, jocurile interactive și surpizele. Anul acesta&hellip;

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: