Home » Administratie » Ansamblul Curților Domnești, aproape de finalizare

Ansamblul Curților Domnești, aproape de finalizare

de Marian MOCANU

Consilierii municipali vasluieni au aprobat alocarea din bugetul primăriei Vaslui a sumei de 300.000 de lei pentru finalizarea ansamblului arhitectonic format din Curțile Domnești și „Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Acest ansamblu va fi inclus într-un circuit turistic denumit „Pe urmele lui Ștefan cel Mare și Sfânt”

La propunerea municipalității vasluiene, consilierii locali au aprobat joi, 30 mai, alocarea sumei de 300.000 lei din bugetul primăriei pentru finalizarea proiectului de restaurare, consiâolidare și valorificare turistică a Ansamblului format din monumentul istoric Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” și Situl Arheologic Zona Curților Domnești. Cu acești bani, pe lângă efectuarea unor lucrări, se dorește achiziționarea de mobilier pentru Curțile Domnești. În plus, se vor mai face și alte obiective, care nu au fost cuprinse inițial în planul de lucrări, cum ar fi organizarea unui spațiu muzeistic.

Acest mic muzeu închinat marelui domnitor va avea mozaicuri în mărime naturală, care vor reprezenta pe domnitorii Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Sfânt și Petru Rareș și vor fi expuse însemne medievale, cum ar fi stema Moldovei și steagurile de luptă din vremea lui Ștefan cel Mare. O parte din acești bani vor fi destinați restaurării catapetesmei bisericii.

„Derularea acestui proiect are drept scop punerea în valoare a zonei istorice – Biserica, Zona cunoscută sub numele de «Curțile Domnești», cu sit-ul arheologic – și introducerea în circuitul turistic național și internațional. Acest proiect se încadrează într-un vast program turistic denumit «Pe urmele lui Ștefan cel Mare și Sfânt», care își propune un itinerariu începand de la locul nașterii marelui voievod și mucenic Ștefan cel Mare, continuând cu principalele locuri unde a intemeiat, unde a luptat și a învins, unde s-a închinat, până la Putna – unde-i este locul de veci”, se arată în motivarea hotărârii de Consiliu Local.

Consilierii locali au adoptat această hotărâre, cu atât mai mult cu cât acest ansamblu arhitectonic a ajuns una din cele mai frumoase zone din municipiul Vaslui.

de Marian MOCANU Consilierii municipali vasluieni au aprobat alocarea din bugetul primăriei Vaslui a sumei de 300.000 de lei pentru finalizarea ansamblului arhitectonic format din Curțile Domnești și „Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Acest ansamblu va fi inclus într-un circuit turistic denumit „Pe urmele lui Ștefan cel Mare și Sfânt” La propunerea municipalității vasluiene, consilierii locali au aprobat joi, 30 mai, alocarea sumei de 300.000 lei din bugetul primăriei pentru finalizarea proiectului de restaurare, consiâolidare și valorificare turistică a Ansamblului format din monumentul istoric Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” și Situl Arheologic Zona Curților Domnești. Cu acești bani,…

Review Overview

User Rating: 1.75 ( 1 votes)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: