Google+
Home » Social » La țară. Povestiri din satul tău – Vinderei, așezarea răzeșilor lui Ștefan cel Mare!

La țară. Povestiri din satul tău – Vinderei, așezarea răzeșilor lui Ștefan cel Mare!

de Răzvan CĂLIN

Continuăm periplul prin mediul rural vasluian și în acest nou episod ne-am oprit în comuna Vinderei, o străveche așezare de răzeși, acei răzeși pe care Ștefan cel Mare și Sfânt i-a prețuit enorm și în ei și-a pus nădejdea ori de câte ori țara era în primejdie. Iar răzeșii din Vinderei așa cum vom vedea, nu puteau face rabat de la această regulă, iar destinul acestei așezări, așa cum vom vedea, avea să se împletească cu cel al vestitutului domnitor. În același timp, Vinderei are din trecut o zestre culturală și de tradiții vechi, românești, care îmbinate cu frumusețea și pitorescul acestor meleaguri ar putea transforma această străveche comunitate într-un veritabil punct de atracție turistică. Dar, din păcate, la fel de tradiționala nepăsare a celor care ne guvernează, condamnă această comună să împartă aceeași soartă nedreaptă cu a marii majorități a așezărilor rurale românești.

Situată la hotarul de miazăzi al județului, comuna Vinderei o despart fix 30 de kilometri de municipiul Bârlad, dacă alegi calea cea mai lungă, prin comuna Grivița. Sau doar 18 kilometri dacă o apuci pe un alt traseu, ce te poartă pe o șosea ce trece prin comuna Fruntișeni. Oricum, amândouă șoselele sunt într-o stare deplorabilă. Ok, ca să nu fim acuzați e cârcoteală, drumul mai scurt (cel de 18 kilometri) se lucrează în momentul de față la el și se speră că după reabilitarea acestuia, va fi cea mai bună (și mai scurtă, bineînțeles) cale de acces între Vinderei și Bârlad. Așa cum v-ați dat seama, stimați cititori, Vinderei suferă de aceeași meteahnă ca mai întreg mediul rural vasluian: o rețea internă de drumuri precară plus căi de acces către restul lumii aflate într-o stare deplorabilă. Adică, fie iarnă, fie vară, localitățile din zonă riscă să rămână izolate de restul țării la fiecare stropșeală mai acătării a vremii (ploaie torențială, or viscol înghețat).

Însă, ceea ce-ți sare imediat în ochi de cum pășești pe meleagurile astea e pitorescul acestor locuri: o zonă înțesată de dealuri și costișe, înconjurate de păduri mai tinere, dar și codri bătrâni. Șapte din cele opt sate componente ale comunei sunt înconjurate de păduri, iar asta spune multe despre frumusețea acestor locuri. Satele se răsfiră pe coastele dealurilor, cu vatrele situate pe firul văilor, pentru ca în cele din urmă să sfârșească sub poala răcoroasă a pădurilor. Conform recensământului din 2011, Vinderei este o comună care ar număra aproximativ 4.200 de locuitori. În realitate, socoteala se oprește undeva pe la vreo 3.900 de suflete, pentru că între timp mulți dintre fiii și fiicele comunei au plecat peste hotare, mânați de dorința unei vieți mai bune și a unui trai lipsit de griji. După cum am mai spus, comuna are în componență șapte sate: Vinderei (”capitala”), Obârșeni, Docani, Brădești, Valea Lungă, Docăneasa, Tălășmani și Gara Docăneasa.

Vinderei, povestea unei păsări răpitoare și a unui vajnic căpitan îndrăgit de Ștefan cel Mare!

Numele satului și ulterior al întregii comune are în spate o poveste care s-a păstrat prin negura vremurilor încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. În vremea mareul domnitor moldav, codrii imenși ce străjuiau actuala Vale a Vindereilor colcăiau de felurite animale și păsări sălbatice. Dintre înaripate, se deosebea o specie de pasăre răpitoare, pe care localnicii o numeau simplu vindereu, o răpitoare de mărimea unui uliu. Din păcate, în zilele noastre această pasăre răpitoare a dispărut cu totul sau cel puțin nimeni nu a mai văzut vreun exemplar viu în sălbăticie. Însă, în acele vremuri din a doua jumătate a secolului al XV-lea, unde ne poartă legenda noastră, vindereii trăiau în număr foarte mare și de aici s-a încetățenit numele acestor locuri, adică Vinderei. Legenda spune că la un moment dat, în timp ce Ștefan cel Mare trecea cu oastea pe aici, una dintre căpeteniile sale a reușit să doboare din zbor un vindereu doar cu o singură săgeată. Numele vajnicului oștean cu pricina s-a pierdut în negura timpului, însă se știe că de atunci și-a atras supranumele (sau porecla, cum vreți) de Vindereu. Iar povestea sa nu se oprește aici, căci Vindereu s-a dovedit a fi unul dintre cei mai destoinici și de ispravă oșteni ai lui Ștefan cel Mare. Curajul și dârzenia sa s-au făcut cunoscute în desele lupte contra turcilor și tătarilor, iar pentru devotamentul său, Domnitorul Moldovei l-a răsplătit făcându-l ”căpitan de ocină toată viața, de la Jeravăț în sus (pârâu care curge și acum prin zonă, n.r.) cu dealurile de la est și vest”, conform unui document datat 1477. Trebuie să spunem că acest document poate fi considerat drept prima dovadă de existență a satului Vinderei pe aceste meleaguri. Povestea acestui destoinic răzeș de care se leagă însăși existența acestei așezări, spune că la puțin timp după ce a fost făcut căpitan de ocină, Vindereu și-a găsit sfârșitul, în același an 1477, conform unui document păstrat în Arhivele Naționale: ”1477 (6985), august 10: Ștefan vv (domnul Moldovei) întărește (uric) Mușei, soția lui Vindereu, satul Vinderei, fiindcă ipisoacele de la Alexandru vv, moșul domniei sale și de la unchii domniei sale, Iliel vv și Ștefan vv, s-au pierdut când au robit turcii Horincea”.

 Aceleași probleme, aceleași „soluții”…

primaria_vindereiDin păcate, oricât ne-am fi dorit să nu fie așa, nici comuna Vinderei nu face rabat atunci când vinde vorba de problemele cu care se confruntă mai tot mediul rural vasluian: infrastructură precară, cu drumuri anevoioase, cârpite mai mult decât reparate etc. Și totuși în ultimii ani autoritățile locale au încercat să rezolve pe cât posibil o parte din aceste probleme. Am stat de vorbă pe marginea acestui subiect cu Viorel Neagu, primarul de Vinderei, care a fost de acord să ne spună câte ceva despre ceea ce se întâmplă acum în viața comunei, și cu bune și cu rele. Cea mai nouă investiție care, în prezent, este în derulare, se referă la reabilitarea a două drumuri județene (DJ) care vor face posibilă o cale de legătură între Vinderei și Bârlad în condiții mai mult decât decente.

Viorel Neagu

Viorel Neagu

”Am fost prinși într-un proiect guvernamental cu finanțare în baza Ordonanței de Guvern nr. 28/1993 în baza căruia DJ 242 Fruntișeni și DJ 242 Grăjdeni vor fi reabilitate în întregime. Practic, vorbim de reabilitarea drumului de acces pe relația Bârlad – Trestiana – Grăjdeni – Brădești – Vinderei, în lungime de doar 18 kilometri. Este o lucrare esențială pentru comuna noastră și pentru întreaga comunitate locală. Tot grație unei finanțări guvernamentale am reușit să finalizăm aducțiunea cu apă în satul Brădești. Aici era mare problemă în privința apei potabilă. Localitatea este situată la o altitudine mai mare față de nivelul mării și din această cauză pânza freatică este situată la mare adâncime. Față de celelalte localități unde există surse de apă mai multe și mai la suprafață. În consecință, la Brădești a fost foart un puț de apă la o adâncime de 220 de metri, iar din cele 153 de gospodării, nu mai puțin de 120 sunt deja racordate la rețeaua locală de alimentare cu apă potabilă. Același lucru am reușit să facem și în satul Vinderei, undeja peste 50% din gospodării sunt conectate la rețea”, ne-a declarat primarul Neagu.

Ani la rând, una dintre cele mai presante probleme a reprezentat-o podul care trece peste râpa ce împarte satul Vinderei în două părți. Recent, au fost alocate din fonduri guvernamentale în sumă de 1,6 miliarde de lei vechi pentru finalizarea lucrărilor de reparații la acest pod. Primăria Vinderei speră că în scurt timp vor începe lucrările de reabilitare a drumurilor comunale care leagă dintre satele Tălășmani și valea Lungă, Tălășmani și Obârșeni și Docăneasa – Docani, proiect ale cărui costuri se ridică la aproximativ 11,2 milioane lei. Mai pe scurt, autoritțile locale din Vinderei nu pot face altceva decât să-și pună speranța că cei de la județ, dar mai ales Bucureștiul, își vor întoarce fața și către acest colț de Moldova. Și cum speranța moare ultima …

Brădești, satul meșterilor olari!

bradesti1Spuneam mai devreme că aceste meleaguri mustesc de tradiții vechi românești, de povești și legende desprinse dintr-un trecut istoric încărcat, toate acestea putând reprezenta o extrem de solidă bază pentru o revigorare economică și socială a întregii zone. Iar una dintre tradițiile care au adus renume și cinste acestor răzeșilor de pe aceste locuri este străvechea artă a olăritului, al cărui centru renumit în întreaga țară a fost satul Brădești. La un moment dat, în apogeul acestui veritabil centru de olărit, satul Brădești era înțesat de olari, fiind înregistrați nu mai puțin de 130 de asfel de meșteri dibaci în a plămădi argila. Legenda spune că olarii și-ar fi dobândit meșteșugul de la Dumnezeu, numai că, neavând suflare divină, au pus vasele la ars pentru a dăinui. Lăsând la o parte divinul din aceast lege, trebuie să spunem că satul Brădești s-a bucurat pe la începutul XX de renumele unui veritabil centru regional de olărit, care polariza întreaga activitate ceramică din jurul Vasluiului, Bârladului, Galațului și Fălciului. De altfel, o statistică realizată în prima jumătate a secolului al XX-lea, a situat Brădeștiul pe locul IV într-un clasament al celor mai imprtante  77 de centre de olărit de pe întreg cuprinsul țării. Și asta pentru că la acea vreme, Brădeștiul număra nu mai puțin de 190 de familii de olari și peste 150 de cuptoare de ars ceramică. Această dragoste pentru a plămădi lutul cu atâta meșteșug și măiestrie ne-a fost împărtășită și de primarul actual al comunei Vinderie. Viorel Neagu este el însuși descendentul unei familii de meșteri olari din Brădești.

”Tatăl meu a fost olar, unchii mei la fel. Îmi aduc și acum aminte de toate sculele și ustensilele pe care tata și uncii mei le foloseau. Dar care, în cele din urmă, au fost date uitării pentru că vremurile erau de așa natură. Pur și simplu nu a mai existat cerere, piață de desfacere pentru așa ceva. Și atunci, bieții oameni au fost nevoiți, ca și tatăl meu, să se reprofileze și să îmbrțișeze alte meserii. Din păcate, odată cu venirea comuniștilor la putere, acest meșteșug, această artă, au fost sortite pieirii. La început de anii ’50, cam 80% din populația Brădeștiului era formată din olari. Apoi, odată cu colectivizarea și toate celelalte metehne ale comunismului, această tradiție a început să piară, încet, dar sigur. Așa s-a ajuns ca în momentul de față, nimeni să nu mai practice această artă. Meșteșugul nu este totalmente pierdut, căci mai sunt câțiva meșteri care știu din tainele acestrei arte. Din păcate, niciunul nu mai practică pentru că, pur și simplu, nu poate trăi din ea, nu-i poate asigura un venit lunar care să-i asigure un trai decent lui și familiei sale”, ne-a mărturisit primarul Neagu.

Autoritățile locale au încercat o revigorare a acestei tradiții, însă lucrurile au decurs foarte anevoios. Ba chiar s-a reușit ca o clasă din Școala Brădești să fie transformată într-un atelier de olărit, dotată cu roți de olărit, mese pentru uscare, cuptor de ardere și rafturi de depozitare. Aici ar fi trebuit ca elevii din Brădești (și nu numai) să deprindă tainele acestei străvechi arte, dar acest lucru nu a fost posibil. Cei câțiva meșteri care mai știu acest meșteșug pur și simplu nu mai au cum să transmită această artă pentru că timpul și-l ocupă muncind pământul (sau prin alte domenii) ca să-și poată întreține familiile. Pur și simplu nu mai timp să-i învețe pe eventualii doritori.

”Iar, noi, ca primărie, nu dispunem de fondurile necesare pentru a asigura un salariu decent acestor eventuali profesori de olărit, un venit lunar care să-i înduplece să lase totul și să nu facă altceva decât să predea această artă generațiilor viitoare”, a conchis primarul de Vinderei.

bradestiUltimul mare meșter olar din Brădești – Vasile Catelea – care a făcut acest lucru benevol, doar din dorința de a transmite mai departe secretele olăritului, a decedat din păcate în urmă cu doi ani, la venerabila vârstă de 85 de ani. Și câte nu făceau meșterii olarii din Brădești de li se dusese vestea până pe malul celălalt al Prutului, pe la Leova și Cahul: oale pentru gătit mâncare (1 – 4 litri); oale pentru fiert sarmale, cu o singură toartă (4 – 8 litri) și cu două torți (6 – 12 litri); borcane; chiupuri pântecoase de 8 – 20 litri; tortare (oale de transportat mâncarea la câmp;  ulcioare cu pântecele bombat și gâtul lung; gâtlane (lăptare); căni de diferite mărimi și forme; străchini și străchinoaie; ghivece pentru flori; fierbători pentru vin, dar și olane pentru cișmele și hogeag. Toate aceste minunății ieșite de pe mîna dibacilor meșteri de la Brădești nu mai pot fi văzute astăzi decât prin muzee sau prin cine știe ce colecții private. Și când te gândești că nu ar fi nevoie decât de un efort minim din partea statulu român ca să-și conserve această zestre culturală, care ar putea genera ulterior fonduri însemnate rezultate doar din turism și vânzarea acestor obiecte de artă tradițională.

Vinderei, un centru cu imense resurse turistice, dar neexploatate din cauza indiferenței guvernanților!

tabara_talasmaniNu ar fi fost corect din partea noastră dacă nu am fi acordat puțină atenție unui alt obiectiv important de pe aceste meleaguri, dar care, la fel, a fost lăsat pradă trecerii timpului și degradării. Vorbim aici despre fosta tabără școlară de la Tălășmani. Generațiile de bârlădeni (și nu numai) care și-au petrecut copilăria înainte de 1989, își aduc aminte cu siguranță de acest obiectiv. În fiecare vară, mai ales, tabără fremăta de glasurile sutelor de copii ce veneau aici în vacanță. Situată într-o locație de vis, la circa un kilometru în codrii Tălășmanilor, tabăra funcționa la capacitate maximă pe vremea vechiului regim comunist. Avea de toate, începând de la energie electrică, până la apă curentă, dormitoare, săli de mese, săli de festivități, spații de joacă etc. Cu alte cuvinte, o mică bază de agrement în toată regula. Mai mult, mii de bîrlădeni obișnuiau ca pe perioada sezonului cald, în timpul liber, să se refugieze fie și pentru câteva ore în răcoarea pădurii dese, formată în mare parte din stejari (mulți dintre ei seculari!), frasini, arțari și salcâmi. Poalele pădurii fremătau vara de familiile venite cu mic cu mare la umbra pădurii, la tradiționalele picnicuri. După ’89, în ”buna” tradiție post-decembristă, totul a fost lăsat în voia sorții. Încet, dar sigur, complexul de agrement de la Tălășmani a intrat într-un nemeritat con de umbră, ceea ce a dus la ruinarea efectivă a taberei. În momentul în care am ajuns să vizităm ce a mai rămas din tabără, reporterii EstNews au avut în fața ochilor un peisaj dezolant. Toate clădirile sunt într-un stadiu avansat de degradare, iar gardul împrejmuitor a dispărut aproape în totalitate, doar în partea din față, pe principala cale de acces către tabără mai dăinuie o poartă mare și ruginită, încuiată cu un lacăt la fel de ruginit. Starea jalnică în care se află acest obiectiv te înfioară, mai ales când te gândești că totul ar fi putut fi transformat într-o sursă de venituri și locuri de muncă pentru această comunitate rurală. De altfel, nici statutul nu juridic al taberei nu este foarte clar.

tabara_talasmani1”Tabăra figurează în administrarea Direcției Județene de Tineret și Sport Vaslui, însă este situată pe teritoriul adminstrativ al orașului Berești, din județul Galați. La un moment dat, după 1989, s-a încercat reabilitarea acestei tabere și s-au apucat să pună geamuri și uși noi la doar un corp de clădire. După care, lucrările au fost sistate, iar totul a intrat în paragină. Și așa este și în prezent după cum vedeți. Nu ținem morțiș să fie a noastră, dar ne-am dorit foarte mult ca acest obiectiv să fie reabilitat pentru că ar fi extraordinar pentru economia acestei zone lși pentru oamenii de aici. Locația este minunată și e păcat să se irosească acest potențial turistic enorm”, ne-a mai spus mâhnit primarul comunei Vinderei.

Într-adevăr, locația fostei tabere școlare de la Tălășmani este singurul lucru mirific care, din fericire, nu a fost atins de trecerea vremii. Vorbim de bătrânii codri ai Tălășmanilor, în care odată ce ai intrat în ei ai senzația că ești în cu totul altă lume. Un tărâm al stejarilor seculari, care își întind falnici mîndrele coroane imense, un codru mustind de fel și fel de lighioane și animale sălbatice. Frumusețea acestor locuri este greu de descris în cuvinte, dar cei care au fost pe aici știu foarte bine despre ce este vorba. E trist, însă, că regimul înainte de 1989 a știut să exploateze din plin aerul curat și frumusețea mirifică a acestor locuri, dar democrația de acum nu a mișcat un deget pentru a-l valorifica cu maximă înțelepciune.

Încheiem periplul nostru prin această comună prin a vă mai spune doar că în satul Obârșeni există una dintre cele mai vechi biserici din lemn din țară în care se mai țin și acum slujbe religioase. Având hramul Sf. Nicolae, biserica a fost ctitorită în 1764 de banul Costache Lupu, astfel că anul trecut a sărbătorit nu mai puțin de 250 de ani de existență. E un sfert de veac de propovăduire a credinței ortodocse pe aceste meleaguri, iar micuța biserică dăinuie și acum. Sfântul lăcaș a fost construit din bârne de stejar, pe temelie de piatră de râu și tălpoaie de lemn.Străvechi centru în arta olăritului, meleaguri încărcate de istorie și legende ce vorbesc despre trecutul tumultos și plin de viață al acestora, un cadru natural mirific, oameni harnici și mândri de obârșia lor de răzeși ai lui Ștefan cel Mare și Sfânt, iată doar numai o mică parte din tezaurul care ar putea transforma Vinderei într-un centru de atracție agro-turistică atât pe plan național, cât mai ales internațional. Tezaur care, din păcate, zace sub noroiul indiferenței guvernanților!

de Răzvan CĂLIN Continuăm periplul prin mediul rural vasluian și în acest nou episod ne-am oprit în comuna Vinderei, o străveche așezare de răzeși, acei răzeși pe care Ștefan cel Mare și Sfânt i-a prețuit enorm și în ei și-a pus nădejdea ori de câte ori țara era în primejdie. Iar răzeșii din Vinderei așa cum vom vedea, nu puteau face rabat de la această regulă, iar destinul acestei așezări, așa cum vom vedea, avea să se împletească cu cel al vestitutului domnitor. În același timp, Vinderei are din trecut o zestre culturală și de tradiții vechi, românești, care îmbinate…

Review Overview

User Rating: 4.7 ( 3 votes)

About Razvan Calin

3 comments

  1. Din 57 de ciusmele stradale in proiectul de aductiune de apa in comuna Deleni nu a fost instalata nici una.
    E posibil asa ceva ?
    Ce au facut cu cismelele stradale?

  2. Va rugam frumos veniti si in comuna Deleni,e jale mare aici mai ales in satele Bulboaca si Zizinca ,oamenii inca asteapta din 2008 sa curga apa la robinete,seara cara cu carutele de la 1 kilometru .
    Vin lunile iulie si august ,nici nu vreau sa imi imaginez ce greu va fi pentru cei batrani.
    Va rugam frumos sa ne ajutati daca putei la autoritatile locale ,la prefect ,la consiliul judetean ,sa vina o firma si sa termine lucrarea de aductiune de apa in comuna Deleni ,prin fonduri europene.(banii au fost cheltuiti ina din anul 2008).
    Sa se faca o rectificare de la consiliul judetean Vaslui,daca se poate pentru aductiune de apa in comuna Deleni,ca altfel e jale.
    Doamne cati ani mai asteptam sa avem si noi apa la robinete?

%d blogeri au apreciat: