Home » Justitie » Transportator amendat cu 16.000 lei

Transportator amendat cu 16.000 lei

de Marian MOCANU

Pentru că nu a verificat dacă călătorii din autocar au viză de intrare în România, un transportator moldovean a fost amendat cu o sumă record – 16.000 lei. La Punctul de Trecere a Frontierei Albița, polițiștii de frontieră au descoperit nu una, ci două persoane, dintre care una minoră care nu aveau acte.

Luni seara, în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, două moldovence, Lilia S., în vârstă de 38 de ani și A. S., în vârstă de 15 ani. Cele două erau pasagere într-un autocar aparținând unei firme de transport din Republica Moldova. La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că cele două persoane nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a li se permite intrarea în România. Vina a fost a reprezentanților societății de transport, care nu au verificat dacă toți pasagerii dețin o viză sau un permis de ședere.

Cele două moldovence au fost întoarse din drum, iar firma de transport a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 16.000 lei, pentru nerespectarea de către transportator a obligațiilor prevăzute de lege.

de Marian MOCANU Pentru că nu a verificat dacă călătorii din autocar au viză de intrare în România, un transportator moldovean a fost amendat cu o sumă record – 16.000 lei. La Punctul de Trecere a Frontierei Albița, polițiștii de frontieră au descoperit nu una, ci două persoane, dintre care una minoră care nu aveau acte. Luni seara, în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, două moldovence, Lilia S., în vârstă de 38 de ani și A. S., în vârstă de 15 ani. Cele…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: