Home / Social / Și-a scăpat soția din căruță!

Și-a scăpat soția din căruță!

de Răzvan CĂLIN

Marți seara, o bătrână în vârstă de 65 de ani, din comuna Puiești, a ajuns la spitalul din Bârlad după ce a căzut dintr-o căruță trasă de cai. Accidentul s-a petrecut pe un drum forestier din apropierea satului Puiești, în timp ce femeia se deplasa împreună cu soțul său în căruță, în jurul orei 20.47.

”La un moment dat, calul care se afla înhămat la căruță s-a speriat de ceva anume și a luat-o la fugă. Până să reușească bărbatul să-l domolească, bătrâna s-a dezechilibrat și a căzut din căruță, direct pe pământ”, ne-a declarat comisarul – șef Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță de la Stația Bârlad, care după ce i-a acordat primele îngirijiri a transportat femeia la Spitalul municipal de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad, unde a fost diagnosticată cu policontuzii.

de Răzvan CĂLIN Marți seara, o bătrână în vârstă de 65 de ani, din comuna Puiești, a ajuns la spitalul din Bârlad după ce a căzut dintr-o căruță trasă de cai. Accidentul s-a petrecut pe un drum forestier din apropierea satului Puiești, în timp ce femeia se deplasa împreună cu soțul său în căruță, în jurul orei 20.47. ”La un moment dat, calul care se afla înhămat la căruță s-a speriat de ceva anume și a luat-o la fugă. Până să reușească bărbatul să-l domolească, bătrâna s-a dezechilibrat și a căzut din căruță, direct pe pământ”, ne-a declarat comisarul -…

Review Overview

About Razvan Calin

x

Check Also

Inconștient să fii, noroc să ai. Un bătrân a scăpat cu răni minore după ce a intrat cu Matiz-ul într-un tren

Un bătrân de 76 de ...

Zeci de legumicultori vasluieni și-au vândut roșiile în piețele din județ

Legumicultorii vasluieni au început să ...

Ofertă bogată de brazi, la Bârlad

Bârlădeni, au apărut brazii în ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: