Home » Social » Cursuri de astronomie la Observatorul Astronomic Bârlad

Cursuri de astronomie la Observatorul Astronomic Bârlad

Ionuț PREDA

Cine vrea să devină „astronom”? Ca în fiecare an în luna iunie, Observatorul Astronomic și Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, va organiza școala de vară de astronomie „Descoperă Universul!”, ajunsă la cea de a patra ediție.

În acest an, cursurile au debutat ieri și se vor încheia pe 20 iunie. Este cel mai important program educațional pe secțiunea de astronomie din cadrul Observatorului Astronomic Bârlad.
„Școala de vară de astronomie este un bun prilej pentru tineri, elevi și studenți să se implice într-o activitate extrașcolară și să afle mai multe informații despre spațiul cosmic și Univers. Încercăm ca de la un an, la altul, să ne perfecționăm și să venim în permanență cu informații recente din domeniul astronomiei. În cadrul școlii de vară de astronomie se vor desfășura mai multe cursuri de astronomie, susținute de membrii astroclubului <Perseus>”, a declarat muzeograful Ciprian Vîntdevară, coordonatorul Astroclubului „Perseus”.
Anul acesta vor participa și lectori de la alte asociații de astronomie din țară, și chiar din afara țării. Printre ei, Ion Agavriloaiei, președintele Astroclubului Iași, și Alexandru Barbovshi, coordonatorul Observatorului Astronomic din cadrul Universității Tehnice din Chișinău, Republica Moldova.
Prezentările se vor desfășura după un program bine stabilit. Între orele 19 și 21, se vor desfășura cursuri teoretice, iar după ora 21:30, cursanții vor participa la parte practică a școlii de vară de astronomie, adică observații astronomice.
Cursurile sunt suținute la sediul Observatorului Astronomic. iar astăzi se vor desfășura la Planetariu (Pavilionul „Marcel Guguianu”).

Ionuț PREDA Cine vrea să devină „astronom”? Ca în fiecare an în luna iunie, Observatorul Astronomic și Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, va organiza școala de vară de astronomie „Descoperă Universul!”, ajunsă la cea de a patra ediție. În acest an, cursurile au debutat ieri și se vor încheia pe 20 iunie. Este cel mai important program educațional pe secțiunea de astronomie din cadrul Observatorului Astronomic Bârlad. "Școala de vară de astronomie este un bun prilej pentru tineri, elevi și studenți să se implice într-o activitate extrașcolară și să afle mai multe informații despre spațiul cosmic&hellip;

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: