Home » Justitie » Schimbare de gardă la Tribunalul Vaslui

Schimbare de gardă la Tribunalul Vaslui

de Marian MOCANU

Pentru circa o lună, Tribunalul Vaslui are schema de judecători completă, însă, în perioada următoare, nu mai puțin de trei magistrați vor pleca. Prima care pleacă este Elena Simionescu, președintele țării tocmai ce a semnat decretul de ieșire la pensie a acesteia. Alți doi judecători, Viorel Munteanu și Adrian Chiriac, tot de la secția penală, vor fi avansați la Curtea de Apel Iași. În locul acestora vor fi delegați doi judecători proaspăt sosiți la Vaslui, Vasile Babii, venit de la Judecătoria Pașcani, și Erich Emilian Măstacan, venit de la Judecătoria Medgidia.

Președintele Klaus Johannis a semnat decretele de eliberare din funcție a unor magistrați, printre care și a judecătoarei vasluiene Elena Simionescu. Acesta va ieși la pensie începând cu data de 1 iulie, odată cu ea, alți doi judecători ai secției penale a urmând a părăsi Tribunalul Vaslui. Este vorba de judecătorul Adrian Chiriac care, în urma câștigării concursului de promovare în funcție, va pleca la mijlocul lunii iuie la Curtea de Apel Iași, la fel ca judecătorul Viorel Munteanu, care a avut norocul de a beneficia de suplimentarea locurilor scoase la concurs la instanța ieșeană.

Cei trei judecători care vor părăsi justiția vasluiană aveau pe rol unele dosare foarte grele, cum este cazul dosarului „Albița 2”, ori al fostului subprefect Sergiu Marian, acuzat de fapte de corupție.

Pentru acoperirea „găurilor” lăsate prin plecare celor trei judecători de la secția penală, doi dintre judecătorii nou veniți în urma promovării concursului organizat în luna aprilie, respectiv Vasile Babii, venit de la Judecătoria Pașcani și Erich Emilian Măstacan, venit de la Judecătoria Medgidia, deși au promovat concursul pentru Secția Civilă, vor prelua responsabilitățile la secția penală a Tribunalului Vaslui.

Cel puțin deocamdată, până la sfârșitul vacanței judecătorești, judecătorii Babii și Măstacan fac parte din completele de judecată de drepturi și libertăți, urmând ca, după ce se vor familiariza cu dosarele respective, din septembrie să preia ședințele de judecată. Odată cu cei doi judecători, Babii și Măstacan, în urma concursurilor de promovare din luna aprilie,la  Tribunalul Vaslui au venit alți trei judecători, Oana Codină, vicepreședinta Judecătoriei Vaslui, Onuț Coja, tot de la Judecătoria Vaslui și Oana Adelina Chiricheș, de la Judecătoria Pașcani. Astfel, pentru prima dată după foarte mulți ani, însă, din păcate pentru puțină vreme, doar o lună de zile, Tribunalul Vaslui are schema de judecători completă, fiind una dintre puținele instanțe din țară care se pot lăuda cu acest lucru.

de Marian MOCANU Pentru circa o lună, Tribunalul Vaslui are schema de judecători completă, însă, în perioada următoare, nu mai puțin de trei magistrați vor pleca. Prima care pleacă este Elena Simionescu, președintele țării tocmai ce a semnat decretul de ieșire la pensie a acesteia. Alți doi judecători, Viorel Munteanu și Adrian Chiriac, tot de la secția penală, vor fi avansați la Curtea de Apel Iași. În locul acestora vor fi delegați doi judecători proaspăt sosiți la Vaslui, Vasile Babii, venit de la Judecătoria Pașcani, și Erich Emilian Măstacan, venit de la Judecătoria Medgidia. Președintele Klaus Johannis a semnat decretele…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor