Home » Justitie » Violatori și corupți, în libertate!

Violatori și corupți, în libertate!

de Marian MOCANU

Grație unei decizii a Curții Constituționale, mai mulți vasluieni trimiși în judecată pentru săvârșirea de fapte grave au scăpat de arestul la domiciliu, măsură preventivă în locul celei de arest preventiv. Este cazul fostului procuror Vasile Șelaru, acuzat de luare de mită și mai multe fapte de corupție, dar și a celor șapte tineri din Văleni, acuzați de viol și lipsire de libertate a unei liceence. Vineri, 19 iunie, judecătorii a două instanțe, Curtea de Apel Iași, în cazul fostului procuror, și Judecătoria Vaslui, au decis din oficiu înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar

 O decizie a Curții constituționale dată la în luna mai, dar care a început să-și facă efectele după publicarea, pe data de 12 iunie, în Monitorul Oficial, a permis mai multor persoane acuzate de fapte grave să scape de arestul la domiciliu, acesta fiind înlocuit cu măsura preventivă de control judiciar.

violatori valeniEste cazul celor șapte tineri din Văleni care, în toamna trecută, au violat o tânără de 17 ani, elevă la un liceu vasluian. Arestați preventiv la începutul lunii decembrie, la începutul lunii aprilie, în cazul a trei dintre violatori – Ionuț Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru și Ioan Surleac, care și-au recunoscut faptele, judecătorii de la Judecătoria Vaslui au admis cererea de înlocuirii a măsurii de arest preventiv cu cea de arest la domiciliu. Ulterior, la sfârșitul lunii aprilie, magistrații Tribunalului Vaslui au admis contestația făcută de ceilalți patru inculpați,  Ovidiu Silviu Burada, Silviu Avădănei, Paul Andrei Burlacu și Petrică Ionuț Bolboceanu, eliberându-i și pe aceștia din arestul preventiv și plasându-i în arest la domiciliu.

Vineri, 19 iunie, magistrații Judecătoriei Vaslui au ținut cont de recomnadările Curții Constituționale și au înlocuit și această măsură a arestului la domiciliu cu cea de control judiciar.

„În conformitate cu dispozițiile cuprinse în Decizia nr.361 din 07.05.2015 a Curții Constituționale a României publicată în Monitorul Oficial nr.419 din 12.06.2015, art.211 raportat la art.202 C.p.p., dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 19.06.2015 și până la 17.08.2015, privind pe inculpatul BURLACU PAUL ANDREI, la rămânerea definitivă a încheierii. În baza art. 215 alin. 1 și 2 Cod procedură penală pe durata măsurii controlului judiciar, inculpații BURADA OVIDIU SILVIU, AVĂDĂNEI SILVIU, BURLACU PAUL ANDREI, BOLBOCEANU PETRICĂ IONUȚ, BOICU IONUȚ BOGDAN, ROTARU ALIN DUMITRU și SURLEAC IOAN trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; b) să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea – respectiv la I.P.J. Vaslui – Biroul Supravegheri penale, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; d) să nu părăsească limitele teritoriale ale satului Văleni, comuna Văleni, jud. Vaslui decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată; e) să nu se deplaseze în baruri, adunări publice și locuri de agrement; f) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; h) să nu ia legătura cu persoana vătămată (…) și părinții acesteia, precum și cu martorii din cauză”, se arată în decizia magistraților.

Victima celor șapte violatori a fost acostată într-o stație de autobuz din apropierea liceului la care învăța de Silviu Burada, 20 de ani, cu care se cunoștea și care s-a oferit să o conducă acasă. În loc să o ducă la domiciliu, tânărul și un prieten al acestuia au dus-o pe un câmp la Văleni, unde i-au chemat și pe alții să participe la viol. Timp de trei ore, fata a fost supusă la tot felul de perversiuni,și când și-a pierdut cunoștința, a fost stropită cu țuică ca să-și revină, pentru ca, ulterior, agresorii să o batjocorească din nou. După ce și-au satisfăcut toate poftele, violatorii au dus-o cu un autoturism până în apropierea locuinței, fata abia reușind să se mai țină pe picioare până acasă. Trei dintre tineri și-au recunoscut vinovăția în fața judecătorilor, ceilalți patru refuzând acest lucru și susținând că totul s-a făcut cu acordul fetei!

Procurorul șpăgar a scăpat și de arestul la domiciliu!

Vasile Șelaru

Vasile Șelaru

Vasile Șelaru, procurorul vasluian care, la sfârșitul lunii iulie a anului trecut, a fost arestat de procurorii DNA pentru luare de mită și alte fapte de corupție, a scăpat și de arestul la domiciliu. Magistrații Curții de Apel Iași au decis din oficiu vineri, 19 iunie, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.

Procurorul Vasile Șelaru a fost arestat preventiv în 28 iulie 2014, printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Iași, care a acceptat solicitarea procurorilor DNA, după mai multe ore de audieri și de suspendare a ședinței de judecată.

Potrivit procurorilor anticoripție, la sfârșitul anului 2013, motivând că are influență asupra mai multor magistrați de la instanțele de control judiciar din județul Iași, procurorul Vasile Șelaru i-a promis unei persoane că va face demersuri pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de recurs. În acest context, el i-a cerut cu împrumut persoanei respective suma de 13.000 de lei, fără a stabili un termen clar de restituire.

După aproximativ trei săptămâni de la primirea împrumutului, procurorul a restituit suma de 5.000 lei, iar diferența de 8.000 lei a fost păstrată pentru continuarea demersurilor promise.

În data de 27 mai 2014, Vasile Șelaru, lăsând impresia că are influență asupra unui ofițer de poliție din cadrul IPJ Vaslui care avea spre soluționare o cerere de avizare a unei firme de pază, a solicitat suma de 700 de lei, pentru a-l determina pe polițist să rezolve favorabil acea cerere.

Anchetatorii au mai notat că, în 29 mai 2014, Șelaru i-a promis unei persoane că va interveni pe lângă un procuror de la Parchetul Judecătoriei Bârlad care supraveghea cercetările într-un dosar penal, acceptând pentru această intervenție cazarea într-un hotel pe litoral. Pentru a crea acestei persoane convingerea că influența pe care o are asupra procurorului de caz este reală, în 30 mai 2014 Șelaru a mers la sediul Parchetului Judecătoriei Bârlad, unde a intrat o perioadă scurtă de timp.

Vasile Șelaru a fost arestat preventiv până la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, când această măsură măsura preventivă i-a fost înlocuită cu arestul la domiciliu. Ulterior, Șelaru a cerut judecătorilor permisiunea de a părăsi domiciliul timp de trei ore zilnic, pentru a se prezenta la medici, inclusiv la stomatolog, cerere aprobată cu atât mai mult cu cât fostul procuror este persoană cu handicap, fapt exploatat la maxim de acesta.

Cu o lună în urmă, procurorii DNA au adus probe în fața instanței cu privire la faptul că derogarea de la arestul la domiciliu ar fi fost folosită de Șelaru pentru a lua legătura cu unii martori din dosar, cu scopul de a-i convinge să-și schimbe declarațiile. procurorii DNA au cerut reinstituirea arestului preventiv, judecătorii ieșeni nefiind de acord cu acest lucru.

Vineri, profitând de luarea de poziției a Curții Constituționale cu privire la arestul la domiciliu, judecătorii ieșeni au decis înlocuirea acestrei măsuri privative de libertate cu cea a controlului judiciar, o măsură totuți prea blândă față de acuzațiile care i se aduc fostului procuror.

de Marian MOCANU Grație unei decizii a Curții Constituționale, mai mulți vasluieni trimiși în judecată pentru săvârșirea de fapte grave au scăpat de arestul la domiciliu, măsură preventivă în locul celei de arest preventiv. Este cazul fostului procuror Vasile Șelaru, acuzat de luare de mită și mai multe fapte de corupție, dar și a celor șapte tineri din Văleni, acuzați de viol și lipsire de libertate a unei liceence. Vineri, 19 iunie, judecătorii a două instanțe, Curtea de Apel Iași, în cazul fostului procuror, și Judecătoria Vaslui, au decis din oficiu înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar  O…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile