Home » Social » Seceta ne lasă fără pâine!

Seceta ne lasă fără pâine!

de Marian MOCANU

Seceta face ravagii în județul Vaslui, fermierii estimând pierderi ale producției chiar și de 60%, nu doar la grâu sau alte păioase, dar și la porumb, floarea soarelui, cartofi ori legume. În aceste condiții, Prefectura Vaslui încearcă o inventariere a pagubelor cauzate de seceta pedologică perpetuată încă din toamna trecută, în speranța obținerii, pentru fermieri, a unor despăgubiri.

Lipsa precipitațiilor din această primăvară a dus la pagube importante în agricultura județului Vaslui, pierderile estimate de fermierii fiind chiar și de 60% din producție.

Dacă anul trecut, de exemplu, la grâu, producția medie s-a situat în jurul a patru mii de kilograme la hectar, în acest an, se estimează o producție maximă de puțin peste două tone la hectar. Același lucru se întâmplă în cazul porumbului, care, lipsit de aportul de umiditate în perioada de răsărire și dezvoltare, în multe cazuri, așa cum spunea un fermier, „este la fel ca la stâlpii de telegraf: unul aici, altul la 50 de metri!”

Conform datelor din teritoriu centralizate de Direcția pentru agricultură a Județului Vaslui, la această dată, culturile de secară, orzoaică de primăvară și ovăzul sunt compromise în proportie de peste 80%. La grâu, pierderile sunt de peste 40%, productiile prognozate fiind cu mult inferioare față de anul trecut, în condițiile în care această cultură ocupă una dintre cele mai mari suprafețe la nivelul judeuțuli Vaslui, în acest an fiind înființate cu această cultură peste 65.000 ha.

Chiar dacă paiul de grâu este bine dezvoltat, spicul este lipsit de boabe. Mai grav este faptul că, acolo unde solul a mai avut rezerve de umiditate, iar boabele s-au dezvoltat, din cauza secetei calitatea gâului are de suferit, fiind impropriu pentru panificație.

Estimările privind producțiile din aceast an agricol sunt cât se poate de pesimiste. La orzoaica de primăvară, de pe cele 3.332 kilograme/hectar se estimează o productie medie de numai 814 kg/ha, comparativ cu anul trecut, când s-a realizat o productie de 1.956 kg/ha, iar la ovăz, de pe peste 2.600 hectare semănate, fermierii se așteaptă în cel mai bun caz la o producție de 700 kilograme/hectar, de aproape trei ori mai mică ca anul trecut.

Chiar și ploile căzute în ultima perioadă nu au adus o reală îmbunătățire a situației culturilor agricole, în cele mai multe cazuri, dat fiind că nu au fost importante cantitativ. Practic, precipitațiile căzând în scurt timp, deci scurgându-se pe versanți, în loc să se acumuleze în sol, nu au îmbunătățit prea mult nivelul de umiditate în stratul de sol 0 – 100 cm.

Potrivit reprezentanților Direcției Agricole a Județului (DAJ) Vaslui, ploile căzute în ultima perioadă în județ au mai salvat câteva culturi agricole, dar nu au rezolvat problema sectei excesive din zonă.

„Pentru rezolvarea problemelor legate de deficitul de apă din sol, care a ajuns și la 70 de litri pe metrul pătrat în anumite zone, este nevoie de ploi însemnate cantitativ. Din păcate, pentru anumite culturi, chiar dacă vor mai fi precipitații, va fi prea târziu pentru a se mai salva ceva din acest dezastru agricol. La această dată, cele mai afectate de secetă sunt culturile de cereale, dar și cele de porumb, care ocupă cea mai mare parte a terenului agricol cultivat la nivelul județului Vaslui”, a declarat Gigel Crudu, directorul executiv al DAJ Vaslui.

Seceta afectează nu doar culturile agricole, dar și alimentarea cu apă a populației, în unele localități fiind deja instituite măsuri de limitare a consumului de apă. Toate acumulările de apă din județ destinate alimentării cu apă potabilă a cetățenilor, Solești și Pușcași, pentru municipiul Vaslui, Râpa Albastră, pentru Bîârlad, sau Căzănești, pentru alimentarea cu apă a orașului Negrești, au nivelurile mult sub cele optime pentru această perioadă.

 Măsuri luate de autorități

 În urma unei cereri din partea Ministerului Agriculturii, Prefectura Vaslui a cerut autorităților locale să ia legătura cu fermierii pentru a cuantifica daunele produse de seceta din acest an. Situația centralizată care va fi făcută după primirea din teritoriu a tuturor datelor va fi transmisă guvernului, care va analiza posibilitatea ca, cu acordul Comisiei Europene, să fie acordate despăgubiri fermierilor pentru pierderile din agricultură datorate secetei.

„Am transmis o circulară către comitetele locale de situații de urgență să întrunească aceste comisii și urmează să primim informări în legătură cu zonele afectate de secetă. Un prim pas l-am făcut: am reușit ca Filiala de îmbunătățiri Funciare Vaslui să semneze un contract de decolmatare a canalelor de irigații de pe Valea Prutului. Aici, trebuie să facem un effort comun, Apele Române, ANIF, împreună cu autoritățile publice locale și mediul privat pentru a repune în funcțiune acele instalații de irigații existente la începutul anilor 1990. Sperăm ca, prin ceea ce vom reuși să centralizăm de la nivelul Unităților Administrativ Teritoriale să transmitem o informare la Ministerul Agriculturii cu privire la zonele afectate de secetă, în speranța primirii de fonduri de la Uniunea Europeană, sau anumiți bani pentru plata pagubelor produse de secetă”, a declarat Andrei Puică, prefectul județului Vaslui.

Din păcate, chiar dacă intențiile conducătorilor județului sau a oficialilor din agricultură sunt bune, sunt slabe speranțe ca agricultorii să fie despăgubiți pentru pierderile datorate secetei. Asta cu atât mai mult cu cât aceste ajutoare financiare sunt considerate de organismele europene drept ajutoare de stat, deci sunt ilegale fără acordul Comisiei Europene.

Ultima dată când s-au acordat astfel de despăgubiri a fost în anul 2010, când România nu avea prea mult timp de la intrarea în UE. Acum, la mai bine de opt ani de la aderarea în spațiul european, fermierilor li se poate reproșa faptul că subvențiile acordate în agricultură, și măsurile de sprijin care puteau fi accesate în această perioadă ar fi putut duce la evitarea unor astfel de dezastre, dacă banii ar fi fost cheltuiți cu chibzuință.

de Marian MOCANU Seceta face ravagii în județul Vaslui, fermierii estimând pierderi ale producției chiar și de 60%, nu doar la grâu sau alte păioase, dar și la porumb, floarea soarelui, cartofi ori legume. În aceste condiții, Prefectura Vaslui încearcă o inventariere a pagubelor cauzate de seceta pedologică perpetuată încă din toamna trecută, în speranța obținerii, pentru fermieri, a unor despăgubiri. Lipsa precipitațiilor din această primăvară a dus la pagube importante în agricultura județului Vaslui, pierderile estimate de fermierii fiind chiar și de 60% din producție. Dacă anul trecut, de exemplu, la grâu, producția medie s-a situat în jurul a…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile