Home » Invatamant » „Să redăm tradiția”, în vacanța mare

„Să redăm tradiția”, în vacanța mare

de Mihaela NICULESCU

Vacanța mare a început, ceea ce pentru cei mai mulți înseamnă o perioadă de odihnă și relaxare binemeritată. Există însă și elevi care, pe parcursul celor trei luni de vacanță, nu pierd legătura cu școala. Școlile de vară sunt o alternativă pentru petrecerea timpului liber, iar elevii cu anumite pasiuni le frecventează cu plăcere. Astăzi, 29 iunie, se va încheia ediția de vară a proiectului „Să redăm tradiția”, iar fiecare elev va primi câte o diplomă de participare.

În perioada 25 – 29 iunie, a avut loc a treia ediție a Școlii de vară „Să redăm tradiția”. Activitatea face parte din proiectul Asociației Astronomice „Sirius” Club UNESCO, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Clubul Copiilor „Spiru Haret” din Bârlad.

Scoala de vara Horgan 3Timp de cinci zile, 25 de elevi au pictat icoane pe sticlă, au confecționat măști și au executat lucrări de grafică și desen artistic, sub îndrumarea meșterului popular Dan Horgan.

„Este o tabără de meșteșuguri, cu un scop precis – acela de a promova și valorifica tradițiile poporului român. Tinerii care au dorit să participe la această tabără învață din tainele icoanei de vatră, a încondeierii ouălor, a picturii naive și a graficii. Nu am avut catalog și nu am pus note, dar am încercat să creăm o ambianță în care tinerii să se simtă în largul lor. Am reunit cele două cercuri, «Să redăm tradiția», înființat de Asociația «Sirius» și Cercul de artă populară, din cadrul Clubului Copiilor, în ideea de a promova aceste tradiții populare. Tinerii pot să le perpetueze și să le facă cunoscute urmașilor, pentru că, la urma urmei, tradiția populară ne definește ca neam și ca popor”, ne-a declarat meșterul popular Dan Horgan.

Lucrările create la școala de vară vor fi expuse, o perioadă, în sala de marmură a Liceului „Mihai Eminescu”, iar în toamnă vor fi panotate într-o expoziție permanentă la Clubul Copiilor.

 

de Mihaela NICULESCU Vacanța mare a început, ceea ce pentru cei mai mulți înseamnă o perioadă de odihnă și relaxare binemeritată. Există însă și elevi care, pe parcursul celor trei luni de vacanță, nu pierd legătura cu școala. Școlile de vară sunt o alternativă pentru petrecerea timpului liber, iar elevii cu anumite pasiuni le frecventează cu plăcere. Astăzi, 29 iunie, se va încheia ediția de vară a proiectului „Să redăm tradiția”, iar fiecare elev va primi câte o diplomă de participare. În perioada 25 - 29 iunie, a avut loc a treia ediție a Școlii de vară „Să redăm tradiția”.…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: