Google+
Home » Social » Masacrul teilor

Masacrul teilor

de Simona MIHĂILĂ

Zeci de arbori din Bârlad au căzut pradă sălbăticiei puturoșilor care-și procură bani de băutură vânzând flori de tei pe la colțuri și în piață, ca niște negustori cinstiți. Sub privirea oarbă a autorităților, care nu află niciodată despre aceste acte de vandalism, copacii pe care-i așteptăm să crească zeci de ani, pot fi adunați, pe bucăți, din locuri dosnice, acolo unde crengile sunt aruncate după campania de jumulire.

La Bârlad, luna iunie s-a încheiat cu un dezastru pe puținele spații verzi ale orașului. Perioada teilor înfloriți, cea în care străzile urbei și casele oamenilor sunt inundate zi și noapte de miresme delicate, este una de coșmar pentru acești arbori. Zeci de tei cad pradă lăcomiei câtorva inconștienți sălbatici care, pentru o mână de flori de tei, distrug totul în calea lor.

Sunt „negustorii cinstiți” pe care-i vedem apoi în piață sau pe trotuare, cum încearcă, umili și abătuți să ne convingă să le cumpărăm „marfa”, ca să aibă și ei cu ce să-și cumpere „o pâine”.

E adevărat că florile de tei sunt destinate ceaiului și că trebuie să ajungă cumva în casele noastre, dar modul cum sunt vandalizați copacii de pe domeniul public al Bârladului este de netolerat. “Negustorii cinstiți” rup cu brutalitate, în doar câteva minute, ramuri întregi din copacii pe care-i așteptăm decenii întregi să ajungă la maturitate, pe care le târâie apoi prin locuri dosnice spre a le culege florile.

Degeaba încearcă oamenii de bună credință să-i atenționeze, degeaba insistă să culeagă cu grijă, degeaba fac apel la bunul-simț. Vandalii sunt vandali și, oricum li s-ar vorbi, ei tot ca niște infractori acționează. Cu atât mai mult cu cât nimeni din cei responsabili cu paza avutului public nu i-a deranjat vreodată cu vreo amendă sau măcar un avertisment.

Aproape toți teii din Bârlad cad pradă lăcomiei animalice a acestor inconștienți, însă spațiul verde vecin cu blocurile din cartierul Complex Școlar a fost, și în acest an, cel mai agresat. Hoții pot acționa aici în voie, fără teamă de autorități. Locuitorii din zonă care îndrăznesc să ia atitudine nu sunt niciodată luați în serios de huligani. Pe lângă înjurături, oamenii se mai aleg și cu amenințări din partea “negustorilor cinstiți”, cei pe care-i plătim corect pentru “truda” lor.

Comments

comments

de Simona MIHĂILĂ Zeci de arbori din Bârlad au căzut pradă sălbăticiei puturoșilor care-și procură bani de băutură vânzând flori de tei pe la colțuri și în piață, ca niște negustori cinstiți. Sub privirea oarbă a autorităților, care nu află niciodată despre aceste acte de vandalism, copacii pe care-i așteptăm să crească zeci de ani, pot fi adunați, pe bucăți, din locuri dosnice, acolo unde crengile sunt aruncate după campania de jumulire. La Bârlad, luna iunie s-a încheiat cu un dezastru pe puținele spații verzi ale orașului. Perioada teilor înfloriți, cea în care străzile urbei și casele oamenilor sunt inundate…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

One comment

  1. dar toaletarile abuzive nu tot masacre sunt? arborii din parcul de la teatru si de pe str republicii au fost ciuntiti si lasati fara coroana de catre angajatii primariei barlad in mod demential.

%d blogeri au apreciat: