Home / Business / Surpriza Fiscului: Încasările din TVA au fost mai mari în iunie decât în mai, în ciuda reducerii taxei la alimente

Surpriza Fiscului: Încasările din TVA au fost mai mari în iunie decât în mai, în ciuda reducerii taxei la alimente

Încasările din TVA în iunie, prima lună de aplicare a cotei reduse de 9% la alimente, băuturi nealcoolice și servicii de alimentație publică, sunt peste cele din mai când cota la alimente era standard, de 24%.

Potrivit datelor oferite ieri de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), încasările din TVA au fost în primele șase luni din an de 29,2 miliarde de lei – 24,1 mld. lei în primele cinci luni – ceea ce înseamnă că, în iunie, au intrat în buget din taxa pe valoare adăugată 5,1 miliarde de lei, față de 4,4 miliarde de lei în luna mai.

Încasările din iunie sunt superioare și mediei aritmetice lunare de încasări în primele cinci luni din an (4,8 mld. lei). Din datele Fiscului mai rezultă că încasările din TVA, la șase luni, au crescut față de perioada similară a anului trecut cu 18,3%, în vreme ce creșterea din luna mai (când nu exista cota redusă de 9%) a fost de plus 17,5%.

Fiscul a publicat ieri o serie de date semestriale din care rezultă că, în S1, veniturile la buget au crescut cu 4,8% față de program și cu 8% față de S1 2014, ceea ce înseamnă un plus de 4,3 miliarde de lei față de program și de 7,8 mld lei, față de anul trecut. La cinci luni, veniturile crescuseră cu 11% an/an, iar cheltuielile cu doar 1,4%, rezultând un excedent de 6,3 mld. lei (0,9% din PIB).

Nu există date despre structura cheltuielilor la șase luni, prin urmare nu se poate spune dacă excedentul a crescut sau s-a redus.

Efortul bugetar estimat de guvern pentru susținerea reducerii TVA la alimente la 9% este de 2,5 miliarde de lei pentru 2015.

Majorarea de venituri s-a petrecut, spune Fiscul, în ciuda unor măsuri de contracție a veniturilor, rezultat al reducerii, în toamna trecută, a CAS cu cinci puncte, a măsurii scutirii pe profitul reinvestit și a reducerii taxei pe stâlp de la 1,5% la 1%. În primele trei luni din an, veniturile bugetului consolidat crescuseră cu 6% față de program și cu 12% față de perioada similară a anului trecut.

ANAF a anunțat ieri că a realizat în primul semestru venituri bugetare consolidate de 96 mld. lei, creșterea cea mai importantă realizându-se pe zona de venituri fiscale. Prin urmare, la bugetul de stat s-au înregistrat încasări mai mari cu 13,5% față de primul semestru al anului trecut (+7,8 mld. lei), ajungând la 67 miliarde de lei, (+6,5% peste program).

Din aceste venituri, 6,8 miliarde de lei au fost încasate la impozitul pe profit, adică un plus de 12,2% an/an și de 7,6% față de program. Impozitul pe venit a adus bugetului 12,9 miliarde de lei, în creștere cu 14,2% față de 6 luni 2014 și cu 4% peste program.

Veniturile din accize s-au încadrat în programul estimat, cu circa 12 miliarde de lei, fiind mai mari cu un miliard de lei față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care accizele au fost în creștere cu 9,3% an/an.

Sursa: zf.ro

Încasările din TVA în iunie, prima lună de aplicare a cotei reduse de 9% la alimente, băuturi nealcoolice și servicii de alimentație publică, sunt peste cele din mai când cota la alimente era standard, de 24%. Potrivit datelor oferite ieri de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), încasările din TVA au fost în primele șase luni din an de 29,2 miliarde de lei – 24,1 mld. lei în primele cinci luni – ceea ce înseamnă că, în iunie, au intrat în buget din taxa pe valoare adăugată 5,1 miliarde de lei, față de 4,4 miliarde de lei în luna mai.…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Nori negri la Rulmenți Bârlad! Se vorbește de un nou val de disponibilizări

Răzvan CĂLIN Nori negri s-ar ...

Generăleasa Placinta și ideile minunate! Soluția elegantă prin care elevii de la Liceul Tehnologic ”Petru Rareș” le-au transmis autorităților locale că școala are nevoie de bani!

Preparatele au fost prezentate aleșilor ...

Impozitul pe profitul reinvestit, suspendat pe termen nedeterminat. Masura intra in vigoare in urmatoarele saptamani

Ministerul Finantelor va desfiinta practic ...

%d blogeri au apreciat: