Google+
Home » Sanatate » Obezitatea, o maladie a societății de consum!

Obezitatea, o maladie a societății de consum!

de Răzvan CĂLIN

În termeni medicali, obezitatea se traduce în felul următor: o creștere exagerată a greutății corporale (peste 25% față de greutatea normală), cauzată de acumularea unei cantități mari de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor (zona abdomenului).

faighel_fernand1

Dr. Ferdinand Faighel

Din păcate, atât în județul nostru, cât și în întreaga țară, s-a putut observa că în ultimii ani acest fenomen a luat o amploare din ce în ce mai mare. Această stare alarmantă reiese și din statisticile medicilor de familie, care au început să manifeste o îngrijorare din ce în ce mai mare față de acest fenomen.

„Este mai mult decât evident că, mai ales din 1990 încoace, obezitatea a început să aibă o incidență din ce în ce mai mare, cu fiecare an care a trecut. Iar cel mai îngrijorător este faptul că avem din ce în ce mai mulți copii obezi. Iar totul pleacă de la modul de trai, de la felul cum înțeleg să-și trăiască viața mulți dintre semenii noștri. Însă, să nu uităm că alimentația și mai ales substanțele care se folosesc în industria alimentară sunt extrem de nocive și favorizează din plin apariția obezității. Din păcate, nu există un control real și sever în acest domeniu de activitate, care să pună capăt acestor practici nesănătoase. De la Revoluție încoace, societatea românească a fost invadată de tot felul de mâncăruri de tip fast-food, care în realitate provoacă serioase probleme de sănătate în timp, inclusiv această obezitate. Plus că îți creează și un soi de dependență. La toate acestea se adaugă și sedentarismul, indus și de cuceririle tehnologice de ultimă oră, cum ar fi Internetul și toate gadget-urile astea de acum (tablete, smartphone etc). Nu mai face nimeni mișcare, plimbări cu bicicleta, excursii sau drumeții etc. Și atunci ne mai mirăm de ce avem tot mai mulți copii obezi”, ne-a declarat medicul de familie Ferdinand Faighel.

Dietă echilibrată și mișcare fizică, principalele arme contra obezității!

În consecință, obezitatea este o afecțiune medicală de nutriție și metabolism (schimb de materii) în care grăsimea corporală se acumulează în exces, astfel încât poate avea un efect advers, negativ asupra sănătății, ducând la o speranță de viață redusă și/sau probleme de sănătate. Oamenii sunt considerați obezi atunci când indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme, la pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2. Și mai grav este că obezitatea crește riscul de diverse afecțiuni, în special boli de inimă, diabet de tip 2, apnee obstructivă de somn, anumite tipuri de cancer, osteoartrită și astm.

Dietele și activitatea fizică sunt principalele ajutoare în tratamentul obezității. Calitatea regimului alimentar poate fi îmbunătățită prin reducerea consumului de alimente calorice, cum sunt cele bogate în grăsimi și zaharuri, și creșterea consumului de fibre alimentare.

„Cu un regim alimentar echilibrat și un program periodic de mișcare și exerciții fizice putem preveni apariția obezității. Profilaxia este cea mai indicată armă, însă dacă am avut neșansa să devenim obezi, rețeta este aceeași pentru combaterea acestei maladii: un stil de viață sănătos, bazat pe o dietă echilibrată și multă mișcare fizică”, a conchis dr. Faighel.

Comments

comments

de Răzvan CĂLIN În termeni medicali, obezitatea se traduce în felul următor: o creștere exagerată a greutății corporale (peste 25% față de greutatea normală), cauzată de acumularea unei cantități mari de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor (zona abdomenului). Din păcate, atât în județul nostru, cât și în întreaga țară, s-a putut observa că în ultimii ani acest fenomen a luat o amploare din ce în ce mai mare. Această stare alarmantă reiese și din statisticile medicilor de familie, care au început să manifeste o îngrijorare din ce în ce mai…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: