Google+
Home » Social » Băiatul electrocutat, trimis pentru investigații medicale la București

Băiatul electrocutat, trimis pentru investigații medicale la București

de Răzvan CĂLIN

Minorul în vârstă de 15 ani, din Bârlad, care în urmă cu an a încercat să se sinucidă prin electrocutare, a fost trimis la o clinică de specialitate din Capitală pentru o reevaluare medicală.

Trista poveste a minorului dinBârlad care în urmă cu an a încercat să-și ia viața electrocutându-se, este departe de a se fi încheiat. După ce lucrătorii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui au intrat pe fir, copilul a fost, recent, internat la o clinică de specialitate din București pentru efectuarea unui nou set de investigații criminale. După cum se știe, băiatul, în vârstă d 15 ani, este paralizat complet, nu poate vorbi și nici  nu se poate alimenta singur, tenativa de suicid din urmă cu un an transformându-l, practic, într-o legumă.

„Din păcate, gradul de handicap este sever, deci este genul de copil care are nevoie în permanență, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, de îngrijirea ți supravegherea unui adult. S-a luat decizia de a fi supus unui nou set de investigații medicale pentru a se stabili cu exactitate care este stare sa de sănătate în momentul de față. În astfel de cazuri se impune o reevaluare periodică pentru a se vedea dacă nu cumva au survenit modificări și pentru a se putea acționa în consecință”, ne-a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Inițial, cei de la DGASPC Vaslui i-au pus în vedere mamei băiatului să decidă dacă va mai avea grijă în continuare de copil sau va accepta să îl dea în grija statului român. Mai ales că, în urma unor verificări, cei de la Protecția Copilului au descoperit că băiatul era neglijat de mama sa și, pur  și simplu, lăsat de izbeliște.

„Totuși, deocamdată, nu s-a luat nici o decizie în această privință. Din fericire, și-au manifestat intenția câteva rude de ale copilului (bunica și una dintre mătuși) de a sprijini mama în îngrijirea băiatului. Ambele rude au stat de vorbă cu specialiștii noștri, au fost consiliați și s-au arătat dispuse să se ocupe de acest băiat, practic, să o ajute pe mama sa să-l îngrijească. Prin urmare, sunt toate premisele pentru ca acest copil să rămână în continuare în familie”, ne-a mai spus Irina Câmpeanu.

Cazul rămâne în atenția celor de la DGASPC Vaslui, care îl vor monitoriza în permanență și vor veghea ca minorul să fie îngrijit așa cum trebuie. Cei de la Protecția Copilului au intrat pe fir după ce au primit câteva sesizări prin care erau atenționați că bietul băiat este neglijat complet de mama sa. Ancheta a dovedit, ulterior, că cele sesizate sunt reale, însă ceea ce este mai grav, s-a constatat că, în realitate, băiatul a ajuns în această stare din cauză că a vrut să-și pună capăt zilelor. Totul s-a petrecut în vara anului trecut, când băiatul a fost rănit grav după ce s-a electrocutat accidental. Cel puțin așa s-a crezut la vremea respectivă, căci ulterior, în urmă cu câteva săptămâni, mama a recunoscut în fața specialiștilor DGASPC Vaslui că, de fapt, băiatul a vrut să se sinucidă și de aceea s-a electrocutat intenționat. Motivul: nu a putut suporta faptul că părinții săi au divorțat, tatăl părăsind căminul conjugal.

Comments

comments

de Răzvan CĂLIN Minorul în vârstă de 15 ani, din Bârlad, care în urmă cu an a încercat să se sinucidă prin electrocutare, a fost trimis la o clinică de specialitate din Capitală pentru o reevaluare medicală. Trista poveste a minorului dinBârlad care în urmă cu an a încercat să-și ia viața electrocutându-se, este departe de a se fi încheiat. După ce lucrătorii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui au intrat pe fir, copilul a fost, recent, internat la o clinică de specialitate din București pentru efectuarea unui nou set de investigații criminale. După…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin