Home » Administratie » Măsurile anticaniculă, implementate prea târziu

Măsurile anticaniculă, implementate prea târziu

de Marian MOCANU

Deși Primăria Vaslui, prin intermediul operatorului SC Goscom SA, deține utilaje de stropit străzile, care ar mai putea reduce din efectele caniculei din aceste zile, acestea stau în garaje. Abia în zilele următoare, conform unui plan întocmit de municipalitate, respectivele utilaje ar putea patrula prin oraș. Din păcate, s-ar putea să nu mai fie nevoie, vineri temperaturile prognozate fiind cu cel puțin zece grade mai mici decât ieri, cea mai călduroasă zi a acestui an.

Pe vremea comuniștilor, în cazul în care erau înregistrate temperaturi foarte ridicate, pe străzi patrulau cisterne care stropeau asfaltul, pentru a reduce cât de cât din efectele caniculei. În aceste zile, cu toate că Vasluiul s-a aflat sub avertizare de cod galben de caniculă, niciun astfel de utilaj nu a fost văzut pe străzile municipiului.

Din câte se pare, municipalitatea vasluiană are un plan de măsuri de intervenie în caz de caniculă, însă acest plan urmează a fi activat abia de zilele viitoare, practic după ce valul de căldură va fi trecut.

Contactat, Cătălin Bârleanu, directorul Goscom SA Vaslui, a declarat: „Societatea noastră are în dotare trei cisterne noi, dintre care una, dotată cu echipamente speciale pentru stropirea străzilor, a fost achiziționată chiar în acest an. În ceea ce privește folosirea acestor cisterne, se va face conform unui plan întocmit de Primăria Vaslui, acționarul unic al SC Goscom SA Vaslui. Începând de zilele viitoare, aceste cisterne vor interveni pentru stropirea arterelor importante din municipiu, pentru reducerea efectelor caniculei”.

De la Primăria Vaslui nu am putut primi niciun fel de relații cu privire la acest plan de intervenție, singura informație oferită de oficiali fiind faptul că „cisternele respective vor acționa începând de zilele viitoare”.

Cert este că, în condițiile de ieri, temperaturile înregistrate de 36 grade Celsius ar fi impus implementarea acestor măsuri anticaniculă. Vineri, când pe străzile municipiului ar putea să-și facă apariția utilajele de stropit, sunt anunțate temperaturi în jurul valorii de 24 grade Celsius!

de Marian MOCANU Deși Primăria Vaslui, prin intermediul operatorului SC Goscom SA, deține utilaje de stropit străzile, care ar mai putea reduce din efectele caniculei din aceste zile, acestea stau în garaje. Abia în zilele următoare, conform unui plan întocmit de municipalitate, respectivele utilaje ar putea patrula prin oraș. Din păcate, s-ar putea să nu mai fie nevoie, vineri temperaturile prognozate fiind cu cel puțin zece grade mai mici decât ieri, cea mai călduroasă zi a acestui an. Pe vremea comuniștilor, în cazul în care erau înregistrate temperaturi foarte ridicate, pe străzi patrulau cisterne care stropeau asfaltul, pentru a reduce…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: