Home » Administratie » Poftiți la subvenții!

Poftiți la subvenții!

de Marian MOCANU

Doar 90% dintre fermierii vasluieni, atât din domeniul vegetal, cât și zootehnic, au depus deja la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vaslui cereri de subvenție pentru anul agricol 2015. Fermierii care nu au ajuns încă mai au timp până vineri, fie pentru a depune cereri de subvenție, fie pentru a face modificări sau completări la cererile deja depuse.

Până ieri, la APIA Vaslui au fost depuse un număr de 2.346 cereri unice de subvenție în agricultură pentru anul 2015, cu peste 10% mai puține decât au fost depuse anul trecut. Asta în condițiile în care termenul final de depunere a cererilor de subvenție a fost prelungit cu 25 de zile, până pe data de 10 iulie, sub sancțiunea aplicării unei penalități reprezentând 1% din valoarea subvențiilor pentru fiecare zi de întârziere. După data de 10 iulie nu se vor mai primi nici un fel de cereri de subvenție și nici nu vor mai putea fi aduse modificări la cererile deja depuse.

Raportat la suprafața pentru care au fost depuse deja cereri, până la sfârșitul zilei de 6 iulie aceasta însuma 257.779 ha, reprezentând 96,92% din suprafața pentru care s-au solicitat ajutoare financiare comunitare anul trecut.

Un motiv pentru care, comparativ cu anul 2014, numărul de cereri depuse este mai mic față de suprafața pentru care s-au solicitat subvenții este faptul că, de la an la an, se observă o comasare a terenurilor agricole, fie prin vânzare, fie prin darea lor în arendă de către persoanele vârstnice care nu mai pot munci pământul.

În ceea ce privește sectorul zootehnic, au fost depuse cereri de plată pentru ajutoarele naționale tranzitorii astfel: la bovine, în sectorul lapte, un număr de 201 cereri, pentru o cantitate totală de 17.619 tone, iar pentru sectorul carne 2639 cereri, pentru 17.767 capete de animale, la ovine, 1262 cereri, reprezentând 188.266 capete, iar la caprine 538 cereri de subvenție, pentru un total de 37.677 animale.

Trebuie menționat că crescătorii de animale de rasă care au solicitat ajutoare naționale tranzitorii pot solicita și sprijin cuplat în sectorul zootehnic, în acest caz fondurile provenind de la Uniunea Europeană.

În cazul crescătorilor de ovine și caprine, abia de anul viitor este impusă obligativitatea ca animalele pentru care se solicită acest sprijin cuplat să fie înscrise în Registrul Genealogic Național. Acesta este și motivul pentru care în acest an au fost acceptate un număr de 381 de cereri pentru un număr de 94.668 ovine, respectiv de 180 cereri pentru un număr de 18.771 caprine, practic jumătate din numărul ovinelor și caprinelor pentru care s-au solicitat ajutoarele naționale tranzitorii.

În ceea ce privește bovinele de rasă, înscrise în Registrul Genealogic, au fost depuse doar șase cereri, pentru un număr de 222 capete taurine de rasă metis și 11 cereri pentru un număr de doar 813 vaci de lapte de rasă certificată.

„Fermierii care nu au ajuns încă la APIA mai au timp până vineri 10 iulie, fie pentru a depune cereri de subvenție, fie pentru a face modificări sau completări la cererile deja depuse. Programul de lucru cu publicul va fi prelungit, ca de altfel pe întreaga durată a acestei campanii de depunere a cererilor unice de subvenții în agricultură, până la primirea cererii ultimului fermier care s-a prezentat la centrele locale sau județean al APIA Vaslui”, a declarat Răzvan Arteni, directorul executiv al APIA Vaslui.

de Marian MOCANU Doar 90% dintre fermierii vasluieni, atât din domeniul vegetal, cât și zootehnic, au depus deja la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vaslui cereri de subvenție pentru anul agricol 2015. Fermierii care nu au ajuns încă mai au timp până vineri, fie pentru a depune cereri de subvenție, fie pentru a face modificări sau completări la cererile deja depuse. Până ieri, la APIA Vaslui au fost depuse un număr de 2.346 cereri unice de subvenție în agricultură pentru anul 2015, cu peste 10% mai puține decât au fost depuse anul trecut. Asta în condițiile în…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

One comment

  1. bai vedeti ca sesul de la Bulboaca ,din comuna Deleni, e Varza pentru ce le dati subventii asa ca se joaca de-a agricultura?
    au arat in mai ,au insamantat in iunie,alo apia Vaslui sunt numai araturi baietii destepti cu asociatiile asteapta banii anu trecut au avut bostani si au declarat pepeni ,vedeti anul asta nu se poate asa ceva chiar ne batem joc!
    Apia Vaslui ce face se lauda prin comuna Deleni ca dau branza si but de vita

%d blogeri au apreciat: