Home / Social / Legendele Bârladului – „Icarii” de pe câmpul Iarmarocului
Gheorghe Negrescu și Smaranda Brăescu

Legendele Bârladului – „Icarii” de pe câmpul Iarmarocului

de Simona MIHĂILĂ

„La ora 18, câmpul Iarmarocului de la Grădina Publică gemea de lume. Cred că în oraș nu mai rămăsese nimeni decât copiii și bătrânii. Când am pus motorul în mișcare, nimeni nu mai mișca. Lumea în delir flutura batiste, umbrele, arunca în sus cu pălării, iar uralele nu mai încetau. De sus, priveam acel spectacol măreț și, cum pluteam deasupra orașului, eram mândru că putusem arăta bârlădenilor mei ultima născocire a omului”. Iată un fragment din amintirea depănată de Gheorghe Negrescu, bârlădeanul care a pilotat primul avion ce a zburat deasupra Bârladului. Drept recunoștință, profesorii săi de la Codreanu i-au oferit pilotului, la banchetul ce i-a fost închinat în acea seară, un ceas de aur cu inscripția zilei. Despre acel ceas, pilotul a spus că a fost talismanul său norocos care l-a însoțit în cele două războaie mondiale și de care nu s-a despărțit niciodată. În mulțimea de pe câmpul Iarmarocului, o fetiță își flutura batista: era Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist din România. „Legendele Bârladului” vor face, astăzi, o „escală” în domeniul aviației românești, în a cărei istorie Bârladul stă scris cu litere de aur. Smaranda Brăescu, Mihail Cerchez, Gheorghe Negrescu – iată trei “Icari” pe nedrept dați uitării.

“Oare voi putea și eu să zbor, vreodată?”

gheorghe-negrescu-pilotNeculai Negrescu este cel care a pus bazele serviciului tehnic al aviației naționale, încurajând dezvoltarea industriei aeronautice române.
“Oare voi putea și eu să zbor, vreodată? Această idee mi-a rămas ca o obsesie, căci nu vedeam cum un sublocotenent sărac, având numai solda sa drept venit, ar fi putut reuși să zboare prin mijloacele sale proprii”, povestea Georghe Negrescu.
Norocul lui s-a numit Mihail Cerchez. Negrescu s-a numărat printre cei șase ofițeri trimiși de Ministerul de Război la școala de pilotaj de la Chitila, înființată de Cerchez, despre care vom povesti ceva mai încolo.

Negrescu, bârlădeanul care a pilotat primul avion ce a zburat deasupra Bârladului

Memorabilă pentru bârlădeni a fost ziua de 27 mai 1912, când au văzut pentru prima dată un avion zburând deasupra orașului lor. Era pilotat de Gheorghe Negrescu, care a devenit, cu acest prilej, eroul lor.
Iată ce povestește el despre acel eveniment: “…la ora 18, câmpul Iarmarocului de la Grădina Publică gemea de lume. Cred că în oraș nu mai rămăsese nimeni decât copiii și bătrânii. Când am pus motorul în mișcare, nimeni nu mai mișca. Lumea în delir flutura batiste, umbrele, arunca în sus cu pălării, iar uralele nu mai încetau. De sus, priveam acel spectacol măreț și, cum pluteam deasupra orașului, eram mândru că putusem arăta bârlădenilor mei ultima născocire a omului”.
În aceeași seară, orașul i-a oferit aviatorului o petrecere de zile mari. A fost un banchet la Restaurantul Manzavinatos.
“Aici, toată intelectualitatea orașului, cu profesorii mei de la Codreanu în frunte, toți fruntașii politici de toate nuanțele, toți foștii colegi aflați în oraș, adunați în jurul meu, au ținut să mă cinstească alături de părinții mei, pentru activitatea nouă, interesantă, dar atât de riscantă. Cu această ocazie, un ceas de aur cu inscripția zilei, oferit de profesorii mei, mi-a fost dăruit și a fost pentru mine un talisman sfînt de care nu m-am despărți toată cariera mea și care mi-a purtat noroc. Pentru că, până la pensionarea mea în 1941, după o carieră de 30 de ani de zbor efectiv, cu participarea la două războaie mondiale, am rămas sănătos, fără cel puțin o zgîrietură”.
A fost instructor și comandant al Școlii de Ofițeri de Aviație din țară. A ocupat funcții înalte pe scara ierarhiei militare, fiind decorat cu ordine naționale și străine pentru merite deosebite în organizarea aviației românești.

“Fiind femeie, nu se poate” – ziceau bărbații

smaranda-braescu-parasutista

Smaranda Brăescu

În mulțimea care se afla pe câmpul Iarmarocului în ziua când bârlădenii au văzut pentru prima oară un avion zburând deasupra urbei, se afla și o fetiță. Gâtuită de emoție, își flutura batista albă, țipând de bucurie odată cu mulțimea entuziastă. Era Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist din România.
Zborul executat de Gheorghe Negrescu reprezintă momentul când mirajul înălțimilor a câștigat-o definitiv. Pe când era cursantă la școala de Belle Arte s-a hotărât: avea să devină parașutistă.
Nu a ținut cont de strâmbăturile din nas ale celor consternați că ea, o femeie, îndrăznește să viseze că va ajunge parașutist. A făcut cerere la autoritățile militare. Răpunsul a fost același din urmă cu 15 ani, când alte două femei, Elena Stoinescu Caragiani și Stela Dima, au îndrăznit să ceară același lucru: “Nu se poate, fiind femeie”.

Discriminată de bărbați, femeia Smaranda doboară și recordul masculin la parașutism

Smaranda nu s-a lăsat învinsă de tratamentul discriminatoriu. A lăsat studiile de artă și a urmat cursurile de parașutism. A ajutat-o fratele său, Tache Brăescu, fost observator aerian într-un balon în timpul războiului. A obținut brevetul internațional de parașutistă.
În 1930 îndrăznește o nouă scrisoare. Era adresată Comandamentului superior al aviației și cerea să “bată” recordul mondial feminin la parașutism (în Europa – 4.000 de metri, iar în America – 5.384 de metri).
Acum, era mai ușor să vină cu asemenea cerere, fiindcă devenise cunoscută și experimentată. Un an mai târziu, Smaranda a efectuat un salt de la 6.000 m, cu care a doborât recordul feminin mondial, iar în 1932, îl doboară și pe cel masculin, sărind de la 7.233 m. Recordul a dăinuit nedoborât vreme de douăzeci de ani.
Au urmat ani încărcați de glori și noi succese, în care a fost adulată și medaliată.

Prigonită de comuniști

Gheorghe Negrescu și Smaranda Brăescu

Gheorghe Negrescu și Smaranda Brăescu

Dar viața ei nu a însemnat doar adulație și medalii. După al Doilea Război Mondial, comuniștii au pus ochii pe ea. Era o valoare mult prea mare spre a fi lăsată să strălucească. Simțindu-se urmărită de securitate, a fugit de acasă, stând refugiată în diferite localități. În 1946 este condamnată la doi ani de închisoare corecțională și o amendă de 50.000 de lei cheltuieli de judecată sub motivul că nu a denunțat un complot. I se imputa că nu a turnat activitatea unor grupuri armate anticomuniste. De asemenea, a fost acuzată că, împreună cu profesorul universitar Grigore Popa, actorul Constantin Tănase și alții, a semnat un memoriu adresat ONU în care se arătau stările de lucru din țară.
Depistându-i-se un cancer mamar, a fost internată, sub nume fals (Maria Popescu), la spitalul din Roman unde a fost operată. Fiind recunoscută de un politruc comunist, fuge din spital și ia iarăși calea pribegiei.
Fuge dintr-un loc în altul prigonită de comuniști și sfâșiată de cumplita boală. Din cauza durerilor mari e nevoită să se interneze în Cluj, unde și moare în spital, în 1948.

Avocatul care a lasat tot si s-a pus pe construit avioane

Visul Smaranda Brăescu a prins aripi la primul zbor aviatic din Bârlad al lui Gheorghe Negrescu, iar acesta din urmă i-a fost elev unui alt bârlădean – Mihail Cerchez. Este întemeiatorul aviației militare românești, cel care a înființat primul aerodrom din țară, prima fabrică de avioane românești și prima revistă de aviație. Celebritatea lui începe cu 1910, când a înființat la Chitila un aerodrom “model” (cuvânt citat din actul constitutiv înregistrat la Tribunalul Ilfov).
Înainte de asta, era un distins avocat care-și făcea meseria în Brăila. Tainele zborului l-au atras ca un magnet.
“Își părăsește meseria pe care și-o făcuse cu studii strălucite și se dedică trup și suflet aviației. Nu era nici tehnician, nici un adevărat sportiv, dar era un entuziast. Începe un plan măreț, plin de clarviziune, un plan prea înaintat pentru a fi priceput de guvernanții români, un plan pe care dorea să-l aplice cu un ceas mai devreme în țara sa și înaintea altor națiuni europene care, cu asiduitate, se interesau de noile descoperiri”, povestea despre el Maria Iosefina Teianu-Negrescu în “Bârladul, odinioară și astăzi”.

Realizările avocatului devenit aviator: școală de pilotaj și fabrică de avioane în România

avioane-militareMihail Cerchez credea cu tărie că aviația va deveni un mijloc de transport la îndemâna oricui, dar, mai ales, va avea un rol important în viața militară a lumii. Așa că a înființat aerodromul de la Chitila, cu tribune pentru public, aeroport înzestrat cu instalații și hangare pentru avioane.
Aici veneau pentru demonstrație avioane celebre pe atunci, precum și biplanul Farman, deținătorul celor mai mari recorduri de până atunci. Martorii timpului spun că numai aerodromul lui Bleriot de la Paris era mai mare, însă nu mai frumos și mai complet ca cel al lui Cechez.
Avocatul-aviator nu vrea să se oprească aici. Își dorea cu ardoare introducerea aviației în serviciul armatei. Trimite Ministerului de Război un memoriu în care arată importanța militară a acestor avioane. Își oferă aerodromul pentru ca militarii să învețe să piloteze, pentru pregătirea unor mecanici, pentru construirea unor avioane românești. Nicu Filipescu, ministrul de Război, înțelege importanța acestei chestiuni și aprobă repartizarea unor ofițeri pentru aviație. În plus, comandă patru avioane biplane. Acesta reprezintă momentul înființării aviației militare din România.
Școala de la Chitila progresa cu pași repezi. În scurt timp, sub ochiul atent al bârlădeanului Mihail Cerchez, primii elevi și-au căpătat brevetele de piloți.
Acum, planurile lui deveniseră mai progresiste: școală de pilotaj în țară pe avioane construite în țară; fabrici de avioane în România.

Politica și-a băgat coada și aici

Ideile lui de viitor nu sunt înțelese. Invidia și intriga politică își spun cuvântul. Succesele școlii și ale avioanelor sale treceau ca neobservate. Lipsit de comenzi, aerodromul de la Chitila începe să se stingă și, alături de el, și directorul său, care cheltuise tot ce avea pentru a-l ține în viață: 200.000 de lei de aur.
În 1913, atât aerodromul, cât și fabrica sunt închise. Martorii vremii spun că, dacă guvernanții ar fi înțeles, acestea ar fi fost de un real folos țării, atunci, când războiul bătea la ușă.
Mihail Cerchez s-a reîntors la avocatură, iar mai târziu, a plecat definitiv în Franța. Maria Iosefina Teianu-Negrescu spune că, în 1922, l-a întîlnit în Paris: “Era cu câteva săptămâni înaintea morții sale. Era îmbătrânit de timpuriu, doar ochii lui mari și inteligenți mai păstrau flacăra veche, iar bîzâitul unui Farman ce trecea deasupra noastră l-a făcut să deschidă ochii mari, dar se vedea cât de mult sângera rana lui veche”.

About Simona Vasile

2 comments

  1. la noi in oras exista strazi cu numele unor criminali comunisti – Vasile Milea – iar o asemenea eroina , Smaranda Braiescu nu isi poate gasi cinstit astfel numele. Bravos administratie.

  2. Un articol excelent! Ne reaminteste cat suntem de bogati, de fapt si cat putem fi de mandri de acesti oameni mari. Satul Buciumeni, locul natal al Smarandei Braescu, e la max 30 km de Barlad, in fostul judet Tutova, cam in dreptul localiataii Berheci de pe drumul european E 581 (unde e indicatorul spre Tepu). Curajul acestei femei in razboi si lupta sa impotriva comunismului ma face, alaturi de multi dintre voi, mandru ca sunt barladean.

x

Check Also

Mașinile de la școlile de șoferi au interzis în centrul municipiului Vaslui

de Dănuț CIOBANU Primăria Vaslui ...

Ambrozia dispare din zonele verzi ale Vasluiului

Goscom Vaslui desfășoară, în această ...

Banii europeni conving tot mai mulți vasluieni să se califice în sectorul agricol

Vasluienii sunt tot mai interesați ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: